Într-unul din episoadele de început în Anatomia lui Grey – pe vremea când încă îl mai urmăream cu ghemul ăla de plăcere și nerăbdare în stomac – Meredith îi spune lui McDreamy că nu mai știe exact când s-au sărutat ultima oară. Și că asta o întristează cel mai tare, aproape mai mult decât faptul că nevasta lui apăruse mișelește în distribuție, când îi era lumea mai dragă. Desigur, în film, McDreamy îi spune când fusese sărutul ăla, pentru că el îl ținuse minte, ca un bărbat ideal ce era. Ținuse minte și că părul ei era în acel moment într-o condiție proastă pentru că nu-i pria balsamul… vă puteți imagina așa ceva?
Ei bine, eu, care sunt într-o relație de câțiva ani buni – n-a apărut nicio nevastă la orizont, încă – nu-mi amintesc când a fost sărutul ăla memorabil. Ăla care să-mi fi trimis în toate terminațiile nervoase din corp fiori de plăcere și de foame, pe nepusă masă… Sărutul ăla care să adune în el toată pasiunea dintre noi, fără să fie urmat de ceva sau precedat de altceva, pur și simplu, ca și când ar fi primul și ultimul de pe lume. Cele care sunteți cuplate de ani de zile știți despre ce vorbesc. Celelalte… mai aveți răbdare.
Într-o relație de lungă durată nu prea realizezi când săruturile încetează să mai fie erotice. Devin, o vreme, calde, confortabile, apoi scurte și în final se transformă în niște ștampile care atestă că s-a bifat un ritual ocazionat de trezire, culcare și eventual revedere și despărțire. Sunt ca un soi de marcare a teritoriului la căței, dacă vreți, ceea ce nu e tocmai onorant, ca și comparație, dar eu una așa simt.
Ne pupăm (ăsta e termenul potrivit) pentru că suntem obișnuiți s-o facem, dar gestul lipirii buzelor nu mai păstrează nimic din fiorii primelor sărutări. Alea din primele luni când și o privire te făcea să-ți dorești mai mult. Acum o facem cu gândul în altă parte: o zi complicată, un deadline la job, un drum la hypermarket (oare am pus tot pe listă), iar trebuie dat cu aspiratorul, ah, a venit frigul, trebuie făcută rocada hainelor de vară în șifonier… Ce e ciudat, totuși: dacă pleacă într-o zi fără să ne pupe sau se întoarce pe partea cealaltă și se culcă fără să ne pupe sau vine de la job, preocupat și ia o bere din frigider înainte să ne pupe… ei bine, asta capătă niște semnificații. Sau ne trezeşte măcar niște bănuieli, nu? Dar pupatul în sine, când există, nu are nicio semnificație. Doar este.
Zilele trecute îmi povestea un amic mai tânăr că s-a întâlnit cu o femeie și după ce au consumat acea primă întâlnire – au băut un ceai, ceva – el a sărutat-o, pe neașteptate, la despărțire. Ea s-a panicat un pic și el a luat această reacţie ca răspuns la o ofensă. Şi s-a simțit dator apoi să-i trimită sms-uri cu scuze. I-am spus că a făcut o prostie, după mine, pentru că exact acel sărut surpriză va fi singura amintire pe care femeia aceea o va avea din întâlnirea cu el. Poate că i-a plăcut, poate nu, dar acela va fi momentul de care-și va aminti. Va intra în categoria primelor săruturi, cele în care simți ceva, nu contează ce, dar simți. Nu sunt doar niște ventuze golite de senzații.
De aia, dacă ar fi să-mi ceară cineva sfatul acum, aș zice așa:
- fetelor, savurați primele sărutări. Cât mai sunt, că va veni o vreme când vă veți dori măcar să vă amintiți senzația și nu veți reuși
- dragi băieți, nu întrebați înainte și mai ales nu vă mai cereți scuze după… 😉
Nu știu voi, dar mie una mi-e dor de un prim sărut. Așa, degeaba, fără nicio pretenție sau promisiune. Cât despre lipsa celor din familie, hm, nu știu ce să zic, să aibă legătură oare cu faptul că-mi place să mănânc ceapă sau usturoi?
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
