Când posteritatea te omagiază cu un… creier

19 October 2022

Pe principala stradă comercială din Norwich, unul dintre cele mai frumoase orașe rurale din Anglia, se află o operă memorială dedicată unui medic, filosof și scriitor local – Sir Thomas Browne (19 octombrie 1605 –  19 octombrie 1682) – un creier.

Browne s-a născut la Londra, a absolvit Universitatea Oxford în 1627, apoi a studiat medicina înainte de a obține o diplomă de medicină în 1633. S-a stabilit la Norwich în 1637 – pe atunci al doilea oraș al Angliei după Londra – și a practicat medicina acolo pentru tot restul vieții.

În 2005, autoritatea locală a comandat o sculptură în onoarea lui Browne – creierul supradimensionat din marmură situat în apropierea locului se afla cândva casa lui Browne.

Venerat de academicieni pentru originalitatea operei sale prolifice, Sir Thomas rămâne totuși necunoscut omului obișnuit de pe stradă. Sperând poate să schimbe această stare de lucruri, BBC a difuzat în 2019 un program radio în care trei academicieni au discutat despre viața și opera lui Sir Thomas Browne. Prezentatorul Melvyn Bragg l-a prezentat drept „un medic a cărui minte curioasă l-a atras să exploreze și să-și mărturisească propriile opinii religioase, să provoace miturile și erorile din știință și să ia în considerare modul în care oamenii răspund la efemeritatea vieții”.

Sir Thomas a scris trei lucrări majore: Religio Medici (Religia unui medic); Pseudodoxia Epidemica, în care a încercat să corecteze multe credințe și superstiții populare; și Urn Burial, un studiu despre riturile de înmormântare și obiceiurile funerare ale culturilor occidentale de-a lungul istoriei.

Ca și William Shakespeare, Browne inventa pur și simplu un cuvânt dacă nu  exista deja unul pentru a exprima ceea ce a vrut să spună. Dicționarul englez Oxford are 4.131 de intrări care oferă lucrarea lui Browne ca primă dovadă a existenței unui cuvânt.

Acestea includ: aproximativ, ambidextru, comă, computer, perturbare, feroce, gimnastică, halucinație, holocaust, medical, migrant, sinucidere, nesiguranță, locomoție, final, precoce, conviețuire și electricitate.

Jos pălăria pentru așa o minte enciclopedică. Și totuși, ceva ciudat am remarcat citind despre acest filosof. Iată!

Browne s-a căsătorit și a conceput zece copii, dintre care șase au murit înaintea părinților lor. În ciuda faptului că a creat o familie numeroasă, “procesul” de creație îi repugna. „Aș fi fost mai mulțumit dacă puteam procrea precum copacii sau să fi existat vreo modalitate de a perpetua lumea fără acest banal și vulgar act de împerechere. Este cea mai nebunească faptă pe care o săvârșește un om înțelept în toată viața sa și nici nu există nimic care să-i deznădăjduiască mai mult imaginația răcită, atunci când se gândește la ce prostie ciudată și nedemnă a comis.

Cam ciudat, nu? 🙂



Citiţi şi

Mintea ta – o minune. Ce pot face gândurile tale pentru tine

Ești o nenorocită, baby! (part I)

Dragă prietene (scrisoare adresată lui Sir Anthony Hopkins)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro