Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cât de mult știe Facebook despre tine?

21 March 2018

Dacă nu tot, aproape tot. Și, sigur, mai mult decât ai vrea, acum, când știi ce poate face cu totul la care i-ai dat, cam prea credul și entuziast, acces.

Da, suntem extrem de manipulabili. Cu cât mai puțin temători, cu atât mai vulnerabili. Mi se pare că acesta e vârful vulnerabilității umane, că suntem mai descoperiți în fața pericolelor decât am fost vreodată în istoria omenirii. Iar pericolele sunt tot mai bine deghizate, cosmetizate, coafate, să pară inofensive. Și atenția noastră, voit împrăștiată în prea multe direcții, ca să mai facem o sortare logică. Cine mai are azi timp de analize?… Totul se schimbă cu o viteză străină de ritmul natural. Care forțează limitele. Cele fizice (oboseala cronică vă zice ceva?), dar mai tare pe cele ale minții. Încercare dintodeauna mai grea. Și atunci ne lăsăm în voia minților altora. Cu voluptate chiar.

facebook

Citeam ieri că milioane de utilizatori și-au închis conturile în urma adeveririi unui fapt scandalos – au fost folosiți ca masă de manevre electorale ori economice (brexit). Trași pe sfoară, s-au revoltat post factum. Bun, răul a fost făcut. Se va vedea la următoarele alegeri de orice fel dacă am învățat ceva. Până atunci, însă, cum rămâne cu drogul nostru de fiecare zi?

Câți dintre voi v-ați închide mâine conturile în semn de protest? Cu toate consecințele la prima vedere neplăcute. Mă gândesc că nu prea mulți sunt pregătiți să protesteze în felul acesta. Ca să obțină ce?, se pot întreba. Poate puțin mai mult timp? Poate independență? Poate mai multă siguranță, de sine și în general?

Nu știu dacă ați reușit să luați până acum benevol o pauză de o zi sau mai multe de la acest cal troian american al zilelor noastre și cum v-ați simțit. Pentru că de câte ori cineva a fost suspendat, pe drept sau pe nedrept, am suferit enorm și ne-am fofilat înapoi sub nume false.

Eh? Ce șanse reale sunt să ne deconectăm vreodată, indiferent din ce motive, și să nu-i mai privim ca pe extraterești pe cei care nu au cont de Facebook? (știți, contrar părerii generale induse, ei chiar există și foarte posibil să aibă viață socială în loc de social media)

Suntem oare în stare să creăm/determinăm noi tendințele în loc să fim mereu în trena câte unui mastermind… geniu al răului ori bine intenționat, dar care scapă invenția de sub control.

Chiar așteptăm să ia cineva decizia închiderii acestei platforme ca să vedem ce facem cu viețile noastre reale?

La bună gândire! 🙂



Citiţi şi

Referendumul ipocriziei pe Facebook

Povestea româncei din spatele unei companii americane de 1 miliard de dolari

Există Dumnezeu?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,020 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro