Cât o să fie și Halep prima în lume? A fost un pic, dar va trece

Andrei Crăciun

10 October 2017

Andrei 2N-aveați cum să ratați știrea că Simona Halep a revenit în România. Ea a fost strălucit (în înțelesul românesc) întâmpinată pe Aeroportul Otopeni, fiind înconjurată cu multă căldură de admiratori și alți cetățeni veniți să stea la poză.

Descinderea numărului 1 în tenisul feminin mondial în patria-mamă ne-a arătat o dată în plus cât de fragilă e capacitatea noastră de a trăi o bucurie în comun.

E ca un fel de negativ. La bucurii și la necazuri mari se vede, după cum știm, nu doar firea omului, ci și firea societăților. A noastră e dominată de ură care tot caută prilej să se manifeste. Poate că până la urmă are dreptate acest om care a umblat tot pământul: nicăieri în Europa nu se vede mai multă ură ca la noi.

Reușita aproapelui nu e nici măcar prilej de meditație, dacă nu de satisfacție. Nu suntem doar oameni (nici natura umană nu ne ajută prea mult), suntem balcanici (sau, ca să fim corecți geografic, carpatici): victoria celuilalt e, mai ales, înfrângerea ta.

Ca atare: noi toți am fi fost pe primul loc în lume, la ramura noastră de activitate, dar nu am avut banane când eram mici, apoi a mai fost și treaba asta cu Soros și, în general, suntem inocenți, însă teribil de ghinioniști. Așa suntem noi.

halep

De aceea, cumva s-a jubilat la ideea că avantajul fragil față de locul 2 WTA – domnișoara Mugurza – e o speranță. Cât o să fie și Halep prima în lume? A fost un pic, dar va trece. Iar acest deznodământ le aduce atâtor și atâtor alienați alinarea: o să fie rău, adică o să fie bine!

Ceva tot se cuvine să spunem iar și iar: Simona Halep a ajuns aici prin muncă. E foarte bine că ea nu are un talent orbitor (cum a avut cândva Ilie Năstase). E foarte bine că ea trăiește din această constantă a efortului. Aceasta e lecția. Și ce credeți: masele largi populare o vor îmbrățișa?

O să devenim, tot căscând gura la Halep, o Elveție, o să devenim o Bavarie? Nu prea. Rămânem tot în marele Băicoi. Halep e un exemplu frumos, dar frumusețea e la noi în societate excepțională și, mai ales, nu e molipsitoare. Să nu cădem însă în patima pesimismului.

Să ne întoarcem la primul paragraf și să ne amintim că e, totuși, un prilej să încercăm schițarea unui zâmbet pe chipul nostru comun.

Și a mai spus ceva Halep când a venit acasă: că a ajuns aici după douăzeci și doi de ani de muncă. Știți, Simona Halep are douăzeci și șase de ani de viață. Vi se pare exagerat?

E altceva. E altceva față de toți acei pomanagii care se împung pe la mocăciuni, pe la moaște, iar dacă le ceri puțină decență, îți aruncă în obraji, ca pe flegme, reproșul că – ehe! – ei au muncit (adică au pontat) patru decenii.

Halep e într-o scurtă pauză până la Turneul Campioanelor. Și asta e minunat: abia se mai liniștește, săraca, și țara, că mult s-a mai perpelit până a ajuns, prin hulita ei ambasadoare, prima pe pământ…

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Viața ca un magazin

Oamenii cu probleme nu pot avea relații fără probleme

Nu sunt Zâna Zorilor, dar nici Muma Pădurii nu sunt…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,219 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro