Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cât poate omul?

20 January 2020

Ideea care stă la baza ultimelor noastre secole e aceasta: omul poate orice și trebuie să facă totul.

Să recapitulăm: omul poate să îl ucidă pe Dumnezeu (omul poate să ucidă toți zeii), omul poate să schimbe cursul naturii (chiar și al naturii umane), omul poate să conceapă o societate și să mutileze societatea reală până intră între granițele acestei proiecții (ce altceva a fost comunismul?). Omul poate să rămână tânăr și să devină nemuritor și, desigur, permanent mulțumit de sine, ca un imbecil.

Omul poate să facă din viața tuturor celorlalte viețuitoare un permanent ‘genocid’, el fiind cel chemat să stea deasupra tuturor, omul poate să pună piciorul pe lună, să cucerească spațiul și să nu cunoască nicio graniță, omul e nesfârșit, măsura tuturor lucrurilor, nu-i așa?

Ne apropiem, iată, de limitele acestei idei. Fiindcă omul nu poate orice. Resursele planetei sunt pe terminate. Omul nu a cucerit alte planete, creșterea populației e tot mai greu de susținut. 

Goana permanentă după profit își atinge și ea limitele: pământul dă semne că suportă tot mai greu povara de a fi locuit de sapienși. Va reuși omul, ca de atâtea ori înainte, să se salveze, să găsească soluții la crizele majore pe care tot el le-a dezlănțuit, distrugând ecosisteme și jertfind totul pe altarul progresului (inclusiv mai vechile sensuri ale vieții pe pământ)? 

Citiți și Înțelegeți natura acestui apocalips?

Nu cred. Fac parte din secta celor care nu sunt convinși că progresul e permanent. Ar putea fi chemate la bară nenumărate argumente în procesul viitorului, dar să sărim peste acest episod. 

Și să notăm altceva: oamenii înțeleg (mai degrabă intuiesc) că viitorul nu le va mai aparține, că vor ceda tot mai mult din ce e omenesc unei lumi-hibrid controlată de mașinării complicate, salut de aceea întoarcerea (disperată) la tot ce era analog. 

E înduioșătoare această ultimă încercare a oamenilor de a rămâne totuși pe continentul vechilor oameni. 

Și dintre toate cele câte le poate omul, aceasta – puterea de a se întoarce zadarnic într-un trecut de unde nu trebuia să plece și de unde nu putea să nu plece – mă emoționează cel mai profund. 

Și nu peste mult, nu va mai fi nevoie de emoții (altfel decât arficial, pentru generarea de pofit), fiindcă oamenii străbătuți de emoții sunt imperfecți, iar imperfecțiunea se cere abolită.

Deci: cât poate omul?

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Jurnal de izolare, ziua 12

Djinul din sticla de cola (III)

Am învățat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro