Am împrumutat titlul de la un excelent documentar (The age of stupid – e de găsit pe Prime) despre încălzirea globală și consecințele ei. Despre apocalipsa climatică aflată în plină desfășurare. Filmul are șaptesprezece ani, cât minorele mai măricele ale pedofilului Epstein, frecventate de prietenii săi pedofili din politică și lumea afacerilor. Are degeaba. Degradarea stării planetei e vizibilă și tot ce au putut să facă îndrăgiții noștri contemporani a fost să producă meme cu comica Greta.
Plăvanul portocaliu dincolo de care se ascund toate nenorocirile lumii – crimele de război ale lui Putin, genocidul din Gaza al lui Bibi, mașinăria infernală de comis crime care e Hamas, crimele regimului de la Teheran – crede că tot ce ține de energie verde e o escrocherie.
În Era prostiei se pune întrebarea de ce nu ne-am salvat, că am fi avut timp. Răspunsul e în titlu: de proști.

Dar nu e de ajuns. Prostia merge mână în mână cu lăcomia. Iraționalul e nemărginit. Lăcomia e nemărginită. Toate reperele s-au spulberat. Iar omul produs de internet și inteligența artificială e mai târtan decât omul cavernelor, care măcar avea scuza că era la începutul civilizației. Dar prostul nostru contemporan? El nu trebuie deranjat cu un fleac precum adevărul.
Poftiți atunci, poftă mare la topirea ghețarilor, la uragane, la furtuni, la geruri năprasnice, la călduri infernale. Sapiensul nu mai există, iar post-sapiensul nici nu poate, nici nu vrea, nici nu merită să fie salvat. Aceasta era concluzia încă de acum șaptesprezece ani și timpul scurs de atunci o demonstrează.
S-au mai dat perdele de fum, marketing, harneală, dar pe fond – nimic semnificativ. Și Statele Unite ale Americii și capitalismul veros sunt în prima linie a acestui război al individul uman cu sine.
Comunismul a produs milioane și milioane de victime, a fost un regim monstruos și criminal, care ne-a dat gulaguri și dictatori demenți.
Capitalismul, însă, slavă zeului ban, slavă acționarilor și profitului, va fi acela care va asigura bomboana de pe colivă, să ne bucurăm, mulțumiri din inimă conducătorilor iubiți și popoarelor cu nevoi mintale și sufletești speciale.
Mulțumim pentru atenție în această chestiune și tradiționalul adio.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Anthropic: “Claude Mythos Preview, noul model de AI, este prea puternic pentru a fi lansat”
Aveți cinci minute să vorbim despre banii Bisericii?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
















