Era anul 1981 și doar ce se introduseseră cartelele pentru raționalizarea alimentelor. Fetița de zece ani nu înțelegea care e rolul exact al acelei bucăți de carton.

Când eram mică, am primit cadou un roboțel de jucărie, cu cheiță. Îmi amintesc că era tare simpatic. Chiar dacă preferam păpușile, cu aspectul lor uman, roboțelul și-a făcut totuși loc printre jucăriile mele preferate, mai ales că nu stătea inert și, așa colțuros cum era, mergea de colo-colo, spre …

Era pe vremea când mergeai la coafor, nu la hair stylist. Iar acolo, la coafor (obiceiul se păstrează chiar și acum, doamnele știu), se dezbat tot felul de subiecte de actualitate. Și, dacă orașul e mic, afli și cine cu cine se mai iubește sau, din contră, se desparte.

O ieșire rapidă la sendviș devine începutul unei mărturisiri tulburătoare despre alergii fără explicație medicală, traume trăite înainte de naștere și un tratament neconvențional, în care dragostea și devotamentul capătă forță tămăduitoare.

După patruzeci de ani, prieteniile nu se mai pierd din lipsă de timp, ci din lipsă de toleranță pentru micile cruzimi ambalate drept sinceritate. Unele întâlniri te obosesc mai tare decât o săptămână de muncă, iar cercul de prieteni se micșorează nu din egoism, ci dintr-o formă nouă de luciditate: aceea de a nu mai sta la masă cu oameni care te rănesc „pe șleau”.

O poveste caldă și plină de umor despre copilăria cu ciorne, profesoarele care „nu te plăceau”, examene, identitate și lecția maturității: că viața nu ne dă niciodată o versiune de probă.

Uneori, o întârziere de avion sau o vacanță stricată pot fi prilejul perfect pentru a învăța lecția blândeții față de sine și de ceilalți. Inspirat de ideile lui Gabor Maté, acest text ne invită să privim altfel micile neajunsuri ale vieții — nu ca pe tragedii, ci ca pe exerciții de acceptare.

Ce se întâmplă când gustul copilăriei te caută peste granițe? O soră, un borcan de magiun și un prun plantat în Provence aduc acasă, în fiecare toamnă, amintirea verilor de altădată. O poveste despre dor, identitate și bucuria lucrurilor simple — așa cum le făcea Mamaie.

Un text cu parfum de vară indiană, despre terase liniștite, liceene cochete, profesoara de istorie și nostalgia unei limonade cu mentă băute după teza la liceu.

Ca în fiecare an, primăvara ne ia parcă pe nepregătite, căci noi, prinși în vâltoarea vieții, uităm că natura e nepăsătoare față de viața politică sau socială internă sau externă. Nu ține cont nici de alegeri, nici de războaie sau armistiții. Ea pur și simplu… înflorește. Și bine face, nu-i …