Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce e totuși acest obiect, vă rog?

3 July 2018

Ohara DonovetskyMi-am dat seama de-abia zilele trecute – sau, mai degrabă, mi-am adus aminte de asta, într-un fel de stare de semitrezie de dimineață fiind (bun, hipnagogică, da, ok, n-am vrut să folosesc termenul, da’ asta e) – că, de câteva ori bune în viața mea de până acum, am făcut gestul nebunesc de a transporta obiecte stranii. Obiecte stranii – și, în mare parte, inutile – am adus în bagaje, din diverse locuri, fără să mă-ntreb atunci – bine că mă-ntreb acum, deși nu știu la ce-mi folosește să mă-ntreb, dar v-am zis deja că am semivisat asta – la ce-mi trebuie mie acele obiecte, de fapt. Și după ce-am semivisat/amintit faptul ăsta caraghios al nevoii de a aduce obiecte netrebuincioase din alte locuri într-un fel deloc comod, adică să le transport chinuit sau complicat în bagaje, pe urmă l-am conștientizat și pe urmă iar m-am miraaat taaare. De parcă nu eu aș fi făcut asta. Dar da, am făcut-o. Și am făcut-o, oho, de câteva ori chiar, nu doar o dată. Dar mi-am dat seama că atunci când am făcut-o (adică atunci când am adus din alte țări câte un obiect năuc și el de ce m-o fi apucat), am făcut-o cu râvnă. Și cu ceva nesăbuință. Ca una de om nebun. Dar am ajuns cu ele în țară, acasă și pe urmă…, ei, pe urmă, ce? Ei bine, pe urmă nu s-a mai întâmplat nimic. Buuun, poate că m-am bucurat că le am. Nu mai știu sigur. Ce știu sigur este că mă mir ce m-a găsit… abia acum.

…Mi-amintesc cât de mirat a fost ofițerul german care a observat prin scanner ceva ce semăna a oaie și nu putea fi chiar o oaie și mai avea și ceva în burta-i, de neconceput, și m-a întors din drum să mă explic. M-am fâstâcit teribil atunci, cum să zic (și-ncă în germană) că am în bagaj un opritor de ușă…, știți…, da…, are formă de oaie…, da, hm, sigur, mi-a plăcut foarte, hî.

…Sau cel polonez, care m-a chemat să și montez la loc piesele disparate aflate în bagajul de mână – ca să înțeleagă și el ce e, și tot n-a înțeles până la urmă, nici nu era prea greu, m-am cam intimidat, nu am mai știut să-l pun la loc chiar foarte repede, sunt sigură că am părut suspectă  – ale obiectului care nu se lăsa deloc priceput din imaginile de pe scanner… Ce e, totuși, acest obiect, vă rog? m-a întrebat puțin nervos. Un flosser, am răspuns, încercând cel mai seducător zâmbet. Cred că m-a înjurat în gând.

bagaje femeie

Sursă foto: travelgenieregistry.com

Aaa, și-apoi… fără ajutorul Lianei, nu mi-aș fi putut-o aduce deloc de la Paris și am vrut foarte tare să o am, era mare și transparentă, o voiam, nu mi-a încăput în niciun fel de bagaj, noroc cu Liana că avea trollerul mult mai mare și, uite așa, am adus-o în țară, de-a curmezișul în bagajul Lianei… Îmi place tare să o folosesc când plouă… așa transparentă cum e ea…, cum are ea toată pălăria sprijinită pe spițele care coboară mult spre umeri…, oooo, ce dor îmi e s-o folosesc, aș folosi-o și când nu plouă…,  îmi place mie umbrela asta, ce vreți? A rămas puțin strâmbă de la transportul de-a curmezișul în trollerul Lianei, dat asta o face cu atât mai simpatică, are un aer așaaa…, de poetă simbolistă sau de La Closerie des Lilas, dacă mă-ntrebați.

Iar de la Barcelona am vârât în bagaj (pe care apoi l-am târât de greu ce se făcuse) o piesă – nu i-aș spune inutilă, țin încă la ea – imposibil de grea…, de fontă era ea, dar tare faină…, cu ochi aiuritori de salamandră…, te putea întâmpina încă de la poartă când veneai în vizită, iar atunci puteai să manevrezi în voie și limba clopotului adiacent, o minune, ce mai… mi-am împodobit poarta cu ea, dar la scurtă vreme oamenii mei curioși din mahalaua Cișmelei Boului m-au văduvit de clopotu-i elegant – ceea ce-i oferea piesei tot, cum să zic, blazonul, mândria, gloria-i inegalabilă și inenarabilă.  Cu tot cu limbă mi l-au luat. Vecinii mi-au zis că trebuie să fi cântărit mult, bănuiau că a fost dus la fiare vechi pe bani buni. Nu l-aș fi dat nici pe cocoșei, dar nu vă luați după mine, am sensibilități la salamandre kitsch-guell-iene. L-am pus acum la intrarea în grădină, mai are doar suportul pictat și cârligul, of, sic transit gloria…

Despre conservele din al doilea război găsite în deșert nu vă mai povestesc, e previzibil ce mi s-a-ntâmplat. Și nici despre un trilobit. Narghileaua a fost destul de ușor de adus.

Mai complicat a fost totuși cu oul de struț.

Pe Ohara o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau să stai!

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

Despre mizeria de a distribui pentru că-ți pasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,415 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro