Ce facem când nu mai ştim ce să facem

Mihnea Rudoiu

25 January 2017

Mihnea RudoiuServită în calupuri de o calitate îndoielnică, inputurile motivaţionale au devenit omniprezente. Au inundat viaţa dincolo de cota de avarie şi nu există ungher al minţii şi inimii căruia oameni de ştiinţă sau artişti să nu-i fi rezervat zeci de ani, în strădania continuă de a descâlci firea umană, şi care să nu poată fi sintetizat, pe reţelele de socializare, într-o pastilă efervescentă care, îngurgitată pe nerăsuflate, să pişte plăcut neuronii cititorului, făcându-l să se simtă câteva secunde mai inteligent cu zece cuvinte.

Sfaturi despre orice stau azi la îndemâna tuturor. „Cutărescu a spus două puncte crash boom bang wow” pare a fi soluţia la fiecare din problemele cu care ne confruntăm. Numai că ele nu dispar, sunt eludate. La fel ca viaţa pe facebook, care nu desfiinţează realitatea, ci o face puţin mai insesizabilă, suprapunând peste ea vălul Instagramului şi al Photoshopului şi uitarea generată de like-uri şi postările de pe wall.

Deja e un fapt acceptat, ce cochetează cu zona trusimului, că reţelele de socializare reprezintă un indice al alienării de lumea reală. Cu cât mai mult timp petrecut pe net, cu atât mai săracă şi nesatisfăcătoare e viaţa dincoace de biţi.

Însă problemele individuale rareori vor fi rezolvate prin evadarea într-o existenţă virtuală. Acolo poţi afla un fals punct de echilibru, aflat la confluenţa multiplelor identităţi confecţionate şi care, temporar, reuşeşte parţial să „fenteze” fiinţa adevărată, precar suspendată deasupra lumii reale, dar dezamăgitoare. Acest simulacru de oglindă, în care fiecare îşi studiază atent orice zâmbet şi se reflectă cu gesturi elaborate, are un aport insignifiant la viaţa adevărată. Cel mai vizibil e la aceia care îşi dirijează dorinţa de a fi plăcuţi cu atâta măiestrie în online că, atunci când aceasta e răscumpărată în like-uri, eul li se transformă într-o creatură cvasimitică, pe care le e şi teamă să o scoată afară, nu cumva aura să se disipe prea uşor la lumină.

identitate virtuala

O asemenea oglindă, ale cărei mecanisme sunt operate pentru a obţine un rating mai bun al sinelui virtual, nu transmite nimic când sunt acasă, între patru pereţi, şi repaosul îi obligă să mediteze asupra vieţii pe care o duc.

Ori de câte ori decupăm tablouri multicolore dintr-o fictivă viaţă bucolică, ne ciopârţim pe noi. Dar mundus vult decipi. Lumea vrea să fie înşelată. Lumea iubeşte înşelăciunea pentru a se autoproteja. Eroarea fundamentală, trecută cu vederea pentru că s-a înrădăcinat în substanţa mentală a multora, e că societatea încurajează înşelăciunea prin gândirea şi comportamentul zilnic al tuturor celor care o compun. Iar o eroare asumată colectiv pare mai puţin nocivă datorită caracterului ei universal.

Însă, în momentele de sinceritate, rare sunt persoanele care nu se înşală cu privire la cum ar trebui să se desfăşoare relaţiile interumane, la ce şi-ar dori să facă în timpul liber, la tipul de persoane ce le-ar fi trebuincioase, la felul în care ar trebui să fie tratate şi să îi trateze pe ceilalţi, la lucrurile de care ar avea nevoie indispensabilă, la joburile care li s-ar potrivi şi deciziile pe care ar urma să la ia.

Ştiu, dar nimeni nu are decât o idee înceţoşată despre ce trebuie concret făcut.

Paradoxul e că pastilele efervescente din zece cuvinte inteligente ale somităţilor defuncte şi mai puţin defuncte de pe mapamond le răspund cu o elocvenţă însufleţită, 24 de ore din 24, tuturor întrebărilor cuibărite în cap. Ignoră răutatea! Urmează-ţi visul! Dă-te de-a dura! Fă ce simţi ! Dar, oh, şi ce-ţi place! Şi, mai ales, ce te face fericit! Trăieşte clipa! Bucură-te de ea! Vizitează globul pământesc! Iubeşte ! Cântă în ploaie ! Dansează în băltoace! Miorlăie în pat! Şamd.

Asemenea îndemnuri, variaţiuni pe aceeaşi temă, par a traduce frământările, uimirile, nehotărârile, aşteptările şi dorinţele individuale, dar scot în evidenţă mai ales neputinţa de a le pune în practică. Căci, luându-le în serios, autorul îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care îl dau doar prostia şi ignoranţa.

Motivul, foarte banal, e că elanurile sentimentale către dolce far niente şi starea de zen, aşa cum sunt ele formulate de unii şi alţii, sunt greu puse la încercare când: a) jobul îţi solicită nervii şi răbdarea în locul creativităţii şi IQ-lui; b) banii puşi deoparte în fiecare lună abia îţi ajung pentru un weekend la Herculane; c) babuinii şi grohăitoarele lor partenere botoxate sunt modelele celor din preajmă; d) ce ai învăţat la şcoală valorează infinit mai puţin decât maneaua nebunului de Salam; e) relaţiile fluctuează între rateuri şi inexistenţa celuilalt; f) compromisurile, ce ar fi trebuit să aibă un caracter provizoriu, nu aduc îmbunătăţiri semnificative pe termen lung, ba se şi se înmulţesc; g) anii fug din viaţa ta mai repede decât Usain Bolt la Jocurile Olimpice h) iluziile cad secerate ca inteligenţa celor ce capitulează, zi de zi, în faţa emisiunilor pentru oligofreni.

Într-un final, chiar şi cei mai naivi, o dată ce-s loviţi zdravăn de realitate cu leuca-n cap, pricep cât de cât că trăiesc într-o lume populată cu fantasme dezordonate în care mulţi aleg să creadă deoarece, astfel, şi fantasma proprie ar avea mai multă consistenţă.

Pricep, dar ce ar putea face?

O întrebare mereu actuală.

Răspunsurile, via „famous quotes”, se adăpostesc şi ele în liniştea calmantă şi protectoare ale nemuritoarelor umbrele croite din clişee: să ai puterea să o iei de la capăt (încă o dată), să îţi păstrezi nealterate idealurile, să ţii minte că viaţa ta e în mâinile tale, să nu te laşi afectat de minusculul inconvenient că eforturile şi implicarea par a nu duce niciodată nicăieri, să nu repeţi greşelile din trecut (sic!), să nu laşi greutăţile să-ţi fure zâmbetul sau să-ţi răpească plăcerea de a plăti 10  ani rate la mobila de bucătărie, să-ţi prepari eternele cocktailuri delicioaaaase din eternele lămâi stafidite pe care viaţa ţi le-aruncă-n meclă etc.

Toate astea se cunosc, te-ai lovit de ele de o sută de ori doar în ultima săptămână pe internet şi le-ai auzit repetate, cu o intonaţie sacrosanctă, la toate conferinţele ţinute de oameni frumoşi, cu zâmbet relaxat şi atitudine inspiraţională.

Dar mereu intervine ceva. Aşa cum, în trecut, năvălirea Hoardei de Aur a mongolilor a împiedicat Rusia să participe la Renaşterea europeană, în prezent, năvălirea unei hoarde invizibile în viaţa individului îl împiedică să participe la renaşterea sa spirituală.

Pentru că, oricât am rosti sloganuri de îmbărbătare, va fi problematic modul în care s-ar putea (auto)educa natura individuală într-o cultură în care facultăţile centrate pe cultivarea unui stil de viaţă care să o reprezinte sunt în pericol de-a fi destrămate de preeminenţa laturii tehnologice asupra celei umane, de intervenţia unei ordini de necesităţi fatale greu de ignorat, de interdicţiile sociale care o împiedică să se manifeste conform sieşi, dar şi de interminabilele conflicte izvorâte din prea multe idealuri şi moduri de a trăi, sfaturi şi nevoi de validare.

De aici împunsăturile confuziei, dificultatea de a angaja întreaga fiinţă în ceva concret, sau inutilitatea curajului de a face ce doreşti. Nu pentru că oamenilor le-ar lipsi dorinţa de a fi utili (sieşi şi comunităţii), voinţa de a face o schimbare radicală, ambiţia de a-şi depăşi condiţia, curajul ori fiindcă nu au habar ce vor de la viaţă.

Însă, aparent, sunt la îndemână atâtea opţiuni, perspective şi posibilităţi că nu îţi vine a crede în precaritatea şi/sau falsitatea lor. Soluţiile la problemele cu care omul modern e confruntat sunt servite cu atâta promptitudine, că e incredibil de ce, aflându-le, acestea se încăpătânează să rămână insurmontabile. La fel, există atâta veselie şi fericire în mediile de socializare, încât statisticile ce vorbesc de singurătate, depresie şi nefericire la nivel global par a împrumuta un aer de chinezărie făcută pe vapor sau, mai grav, seriozitatea unui doctorat făcut în universităţile româneşti. Iar revistele glamour emană atâta poftă de viaţă şi de succes, că nu înţelegi cum de oamenii fără job şi cei care trăiesc de azi pe mâine, deşi devorează asemenea droguri ale mass-media, nu vor să îşi schimbe destinul în acord cu ceea ce citesc.

Am putea merge mai departe, la predilecţia stupefiantă a numeroase persoane către oficianţi ai corupţiei, vulgarităţii, minciunii, mitocăniei şi indiferenţei (inclusiv faţă de cei ce îi susţin), ca să înţelegem că organizarea vieţii prin trasarea unui cadru eminamente raţional constituie o abordare neinspirată şi tentativele de îmbunătăţire a ei doar prin tapetarea spiritului cu bon mots şi alte mostre de înţelepciune culese din online riscă să devină un regres la infinit.

Viaţa nu doar că e complexă şi are multe aspecte, dar produce cohorte de oameni slab educaţi care, convinşi că ignoranţa lor e calea către adevăr&dreptate, împânzesc plini de seninătate societatea cu acele trăsături care, în capul lor, fac din individ un om ales, impunându-le ca etalon şi pe cei care le întrupează drept modele. Întrucât forţa lor rezidă în numărul mare al celor ce o compun şi întrucât numărul lor creşte de la o zi la alta, puţin câte puţin, inconştient şi chiar fără voie, aceştia demontează întregul ansamblu al unei societăţi funcţionale, tocindu-i ascuţişurile şi sporind imperceptibil alienarea individului care, copleşit de oboseală, neputinţă şi lehamite, ajunge să-şi piardă sensul propriei structuri interioare.

Cronologia dezastrului social la care asistăm nu poate fi datată cu uşurinţă. Nimeni nu poate spune cu certitudine dacă şi când se va produce lovitura fatală. Poate nici nu va exista. Poate nici nu asistăm la vreun dezastru. Caracterul speculativ al oricărei predicţii e uşor de pus la îndoială şi ridiculizat.

În ultimă instanţă, ce decizii luăm, ce facem cu noi înşine, cum preferăm să trăim şi ce lăsăm moştenire va fi responsabilitatea fiecăruia. Care, cumulate, ne vor afecta pe toţi.

Şi, deoarece am menţionat că rareori citatele vor reuşi să ne scoată din dărâmăturile în care viaţa ne aruncă, voi încheia, în răspăr, tot cu un citat, însă unul ce nu are această pretenţie, căci nu promite nimic şi nu îndeamnă la nimic. În schimb, descrie foarte bine ce cred despre lumea în care trăim.

Hai, să fie primit !

„…tocmai fiindcă m-aştept la prea puţin din partea condiţiei umane, perioadele de fericire ale omului, progresul său parţial, eforturile lui de-a o lua de la capăt şi de a continua, toate mi se par nişte lucruri grozave, care aproape compensează masa monstruoasă de nenorociri şi înfrângeri, de indiferenţă şi greşeală. Dezastre şi prăbuşiri vor mai fi; dezordinea va triumfa, dar şi ordinea, fie şi numai din când în când.” („Memoriile lui Hadrian”, Marguerite Yourcenar)

Mihnea există virtual doar AICI

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Nu te pune cu o femeie înșelată

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,144 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro