Sfântul Andrei – ocrotitorul românilor – este sărbătorit anual la 30 noiembrie.
Ziua Sfântului Andrei (Ziua lupului sau Gadinetul şchiop) este ziua în care se crede că „îşi vede lupul coada”. Azi nu se lucrează, ca vitele să fie protejate de lupi şi nici nu se porneşte la drum.
Nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut.
Tot de Sfântul Andrei, tradiţia cere să fie pus grâu la încolţit, în ghivece, câte unul pentru fiecare membru al familiei. O mână de grâu se pune într-un strat subţire de pământ (sau chiar în vată) şi se udă mereu. Ghivecele se pun la fereastră, la lumină. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an, dar şi recoltele anului agricol care urmează.
*
Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Achaia, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Iisus din Nazaret, frate cu Simon Petru.
Evanghelia după Ioan menționează că el ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).
Numele Andrei provine din greaca veche, care era lingua franca a Vechiului Orient.
© Robin Isely
În cartea sa Dicționar de Mitologie romînă, etnologul Ion Ghinoiu explică faptul că sărbătoarea Sfântului Andrei se suprapune pe Anul Nou Dacic. La ei, calendarul popular era structurat pe două anotimpuri, iarna patronată de lup și vara sub auspiciile calului. Această sărbătoare precreștină cuprinde, între altele, ideea morții divinității adorate, exprimată prin bocetul Andreiului, spune Ghinoiu, dar și prin existența unor ospețe nocturne, Noaptea Strigoilor sau Păzitul Usturoiului, marcate prin excese culinare și bahice, care de altfel amintesc de orgiile antice. Aici apare și așa-numita turtă a Andreiului, un aliment ritualic.
În noaptea Sfântului Andrei, strigoii bântuie prin lume şi au puterea de a face rău. Iar pentru a fi protejați de rău, se făceau cruci la ferestre cu usturoi și se atârnau funii de usturoi în prag. Pentru a fi feriţi de strigoi, erau unse cu usturoi clanţele uşilor, cercevelele de la ferestre, uneltele de pe vatra focului şi coarnele vitelor.
Noaptea Strigoilor
Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări. Etnologii spun că sărbătorile și obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar și agrar și de vremurile când timpul să măsura pe nopți, nu pe zile.
În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu ”strigoii vii” în diverse locuri ”necurate”. Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe puteau dura până la cântatul cocoșilor când spațiul se purifică, morții revin în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile și paturile părăsite fără știința lor. Melița este o unealtă simplă din lemn pentru sfărâmat cânepa.
”În anumite situații, strigoii se manifestau violent față de oamenii care nu-și luau anumite măsuri de protecție, în primul rând ungerea cu usturoi a corpului, ușilor și ferestrelor. Atmosfera devenea și mai apăsătoare într-o importantă zi a lupului, fixată de tradiție pe data de 30 noiembrie, la Sântandrei. Atunci, lupul își poate îndoi gâtul țeapăn și devine mai sprinten, astfel că prada nu mai are scăpare. Ca urmare, oamenii trebuiau să ia măsuri suplimentare de pază a vitelor și să efectueze diverse practici magice de apărare împotriva lupilor. Niciun alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfățișare de lupi sau câini, ca în ajunul și ziua de Sântandrei”.
”Sărbătorile și obiceiurile de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpenești ale tracilor și Saturnaliile romanilor. În această perioadă, părinții bisericii creștine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credința lui Iisus la Dunăre și Marea Neagră în primele decenii ale erei noastre. Noua sărbătoare creștină s-a impus în conștiința credincioșilor împreună cu unele dintre atribuțiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale și practicile magice din noaptea de 29 spre 30 noiembrie”.
Citiţi şi
Cum arată Paștele generației ocupate? Relaxat!
Te-ai mărita cu un bărbat care poartă cruce de aur la gât?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
