Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cele două Marii

8 September 2018

Amândouă bunicile mele erau Maria. Una blândă și duioasă ca Maica Domnului, cealaltă aprigă și frumoasă ca Vitoria Lipan în prag de toamnă. Nu le spuneam „bunică”, „ buni” ,sau „ mamaie”, ci simplu și deplin „ mamă”, pentru ca ele erau mamele mele. Cealaltă tânără și frumoasă, cu cozi împletite, care trebăluia prin casă era zâna noastră bună, mai presus de „mama”, mai puțin decât Maria.

Bunica cea blândă era ca desprinsă dintr-un tablou de Grigorescu, harnică ca o albinuță, avea o căsuță curată și frumoasă ca o bijuterie. Când o vizitam, pentru că locuia departe de noi, o găseam așteptându-ne la poartă. Nu o anunțam niciodată, dar ea știa că venim…  Ne aștepta cu plăcinte rumenite, cu mere coapte în cuptor și cu toate bunătățile pe care copiii comunismului nici nu le visau. Ne lua de mână și stătea de vorbă cu noi, de parcă am fi fost oameni mari și am fi avut lucruri interesante de spus. Când plecam, rămânea multă vreme în poartă și ne petrecea cu privirea până dispăream din câmpul ei vizual.

femeie tanara batrana

Bunica cea aprigă locuia lângă noi. Înconjurată de toți nepoții și de toți copiii avea mereu ceva de făcut. Curtea era plină de păsări și de animale. Prietenii mei erau câinii și pisicile. Însă bunica putea fi neîndurătoare. Mă punea să hrănesc păsările, să aduc apă, să curăț curtea. Nu o refuzam niciodată, nu protestam, nu mă tocmeam cu ea, spuneam simplu „ Da, bunico!”, însă, spre rușinea mea de acum, dispăream repede din curte. Sora mea, în schimb, protesta că are prea multe pe cap, însă, spre admirația mea de acum, făcea întotdeauna ce îi cerea bunica. Poate că și de asta, sora mea era preferata ei… Eu nu voiam să fiu preferata nimănui ca să pot dispărea mai ușor, preferata mea era însă fata cea tânără și frumoasă, prima mea mamă, pe ea mă străduiam să o impresionez!

Cele doua bunici, Maria , au fost pentru mine reperele copilăriei. La ele găseam mereu alinare, dacă mă loveam, sau dacă eram supărată. Prima Marie care a plecat a fost cea aprigă și frumoasă. Mă doare și astăzi amintirea ei tristă, părăsind lumea cu dinții strânși de durere. Știu însă că Maria aceasta se plimbă prin Rai, alături de Maria cea Sfântă, Mama tuturor.  Viața ei a fost o luptă, iar moartea a semănat cu o renunțare. A plecat când a înțeles că lupta cu destinul era inutilă, sisifică și vremelnică.

A doua Marie, cea blândă și duioasă a trăit curat și empatic. A înțeles că viața e bună. Nu s-a luptat cu niciun demon, nu a cerut nimic de la viață, însă a primit cu îndestulare. Când a plecat era liniștită și împăcată. Părea a spune” Da. Lucrurile merg bine. Pot să plec acum!”. Și dusă a fost…

Am rămas în urma lor, privindu-le urmele pașilor pe pământul bătătorit și mut. De câte ori privesc pe deasupra copacilor, în curtea casei părintești, simt că nu sunt singură. Cele două Marii sunt la stânga și la dreapta mea: una îmi dă curaj să lupt că viața e bună, cealaltă mă învață să ascut armele. Am ales să vorbesc despre ele ca despre două spirite, două Marii care nu vor muri niciodată. Două jaloane metaforice ale existenței mele ordinare!

Guest post by Lucia Moisă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine m-a făcut să văd că sunt pe un drum greșit? O altă femeie!

Suzana

Adio, dar rămân cu tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,962 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro