Toate ființele umane sunt întregi, stabile și prin sine complete. Societatea contemporană vestică mai folosește categorisiri de genul bărbat-femeie doar în scopuri statistice. Avem dreptul să dăm un sens și o semnificație individuală vieților noastre și să ne asumăm răspunderea. Am câștigat prin revoluția feministă dreptul de a vota, de a ne educa și de a ne plăti facturile, cina și taxiul către casă.
Dacă din punct de vedere socio-economic sistemele de validare personale sunt clare și evoluează odată cu orânduirile, casa, masa, pantofii… ceva însă nu s-a schimbat: modul în care ne validăm ca și fenotip sexual feminin sau masculin. Adică feedback-ul pe care îl primim din relațiile pe care le avem, cu privire la exact ceea ce ne diferențiază : sex și eros. Unul cu celălalt, unul pentru celălalt. Ok… în anumite cazuri toată lumea cu toată lumea, că doar ființa umană e natural promiscuă, concluzie pe care ne-o confirmăm uitându-ne la maimuțe și văzând ce bine o duc ! (Mda, dragii mei, teoria pe care se fundamentează această minunată concluzie vine exact de la studiile comparative făcute pe verii noștri îndepărtați). Vorbește femeia, fenotip sexual feminin și heterosexual. Se adresează ție, “masculinul”, și ție, “femininul”, trecut de vârsta biologică și psihologică a experimentelor necesare dezvoltării normale.
Din punct de vedere psihologic, promiscuitatea sexuală (adulterul) și sexul impulsiv (întâmplător și cu parteneri diferiți) sunt comportamente potențial periculoase și distructive, încadrate în aceeași categorie cu abuzul de mâncare, droguri sau alcool, cu agresivitatea necontrolată și rănirea de sine, cu sarcinile nedorite și cu suicidul. Acestea sunt comportamente definitorii ale personalității și sunt folosite în diagnosticarea unor tulburări de personalitate precum instabilitatea emoțională, narcisismul, dependența emoțională, bipolaritatea, psihoza, mania, comportamentul anti-social sau disocierea. Sunt considerate de știintă mecanisme neevoluate de apărare și evadare dintr-o realitate față de care subiectul se simte alienat și din care caută scăpare. În general, tulburările își au rădăcina în copilărie: abandon parental , neglijare, oprimarea sexualitatii, abuzul de orice fel, și se manisfestă la maturitate ca și modalități de recreere sau anulare a traumelor din copilărie. Nu degeaba sunt două vorbe în popor : “așa tată, așa fiu” sau “așchia nu sare departe de trunchi”! Cum nu încerc să fac scriitură academică, nu am să dau sursele acestor afirmații, ci am să-i invit pe cei interesați să facă o căutare după analizele psihologiei psihodinamice, psihoanalitice, motivaționale sau existențiale cu privire la conexiunile dintre sănătatea mintală și promiscuitate, respectiv sexualitate impulsivă.
Din punct de vedere social, bărbatul este acceptat sau chiar încurajat, în timp ce femeia este ‘’omorâtă cu pietre’’. Discriminare și reminiscență a suprimării! urlă feminismul din toți rărunchii. Probabil în vreme de o generație vom fi uitat, deja, că a fost cândva o problemă. Am zice că noi plămădim fața societății și uite că valorile se schimbă… cam așa cum se schimbă și vremea după surâsul lui Ionel Creanga. Poate reușim să normalizăm și bolile mintale și pacienti vor ajuge la concluzia că doctorul este cel bolnav și ei, cei mulți, sănătoși…
Pe mine, eterna problemă a rutinei și a plictiselii de și cu celălalt, nu mă convinge. Potrivit psihologiei pozitive “plictisul este o stare pe care un ins cu abilități mediocre o simte în cazul unui stimul redus“. În aceleași condiții, un individ cu abilități mari sau ridicate se simte relaxat. În cazul unui stimul ridicat, individul mediocru este excitatat, iar cel evoluat simte armonie. Dacă mai e de lucrat la propriile abilități sau dacă stimulul nu este pe masură, sunt, ambele, chestiuni care depășesc scopul acestui articol. Probabil că unii s-au oprit undeva din evoluție sau au ales un stimul din alte motive decât din grația lui Eros. Cred și eu că își caută mecanisme de evadare. Îmi este imposibil să mă plictisesc de mine și caut încă un stimul. Am decis eu că ar fi mai cuminte să-l caut bine de tot și doar pentru că îl vreau, nu pentru că aș avea nevoie de el. Am o doză zdravănă de stimă pentru sănătatea mea mintală și pefer să o păstrez. Chiar dacă mă simt câteodată doctor la spitalul 9 și serios amenințată..
Pe cei cu abilități dezvoltate, îmi permit să îi rog să judece pentru ei în ce măsură plămădim noi societatea pe parcurs ce ne facem mai “dăştepți” și în ce măsură societatea este cea care ne modelează valorile și modul în care ajungem să ne purtăm unul cu celălalt și, implicit, cu noi înșine. Instinctele rămân instincte, dar am învățat totuși, spre deosebire de verișorii noștri mai sus amintiți, că nu-i frumos să defecăm în public, că proprietatea privată este sfântă și că progenitura pe care o crești este, în parte, oglinda propriei persone. În lumea lor, aceste elemente care ne diferențiază nu sunt luate în calcul.
Închei umil, propunând o ipoteză : poate că marea operă de artă, fabuloasa lucrare, voința de a învinge, puterea de a zbura împotriva vântului, cu alte cuvinte – paradisul, spre care instinctul și vâna inspirației te poartă și care ajung și trebuie să te stapânească nu înseamnă întoarcerea la peșteră, sex pe unde și cu cine apuci, “treaba mică și mare” în public, ci rafinament si o evoluție personală validă.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Când devine feminismul prea mult?
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
