Cinema în filigran – La Belle époque

31 July 2020

Se pare că, în viața fiecăruia, vine o vreme în care călătorești în timp, pentru a realiza ce contează cel mai mult în viață. Despre despărțire și regăsire ne povestește cineastul Nicolas Bedos. La Belle époque, al doilea film al lui Nicolas Bedos, proiectat în afara competiției la Cannes, este o comedie dulce-amăruie despre persistența și confuzia unor sentimente, narate într-un stil ce ne amintește de Woody Allen. Pentru acest proiect, realizatorul a obținut unsprezece nominalizări la César 2020, ex-æquo cu Les Misérables de Ladj Ly. Așadar, odată cu La Belle époque, Nicolas Bedos semnează o comedie în care nostalgia alternează cu cinismul și umorul. La Belle époque evocă chemarea la regresie, la nostalgie pentru un trecut pe care nu-l putem glorifica decât atunci când vedem că anii trec și constatăm că timpul „ne trece printre degete”. Era mai bine înainte? Poate nu chiar atât. Între comedie și dramă, lăsând un gust amărui, cel de-al doilea lungmetraj al lui Nicolas Bedos arată că toată lumea încearcă să (re)găsească codurile unei epoci, în centrul căreia sunt amplasate cele mai frumoase amintiri. Evocând marea nedumerire pe care o simt cei mai mulți dintre spectatori, în fața progresului și a evoluției societății noastre, regizorul ne mărturisește o neliniște pe care actorii săi o transpun în această nouă peliculă. Așadar, regăsim agresivitate la Guillaume Canet, pasivitate la Daniel Auteuil și cinism la Fanny Ardant. Fiecare personaj reacționează diferit în raport cu o epocă anume și reacționează la o existență pe care nu o recunoaște și pe care nu o mai place. Soluția ideală? Scufundați-vă în trecut. Parafrazându-l pe Louis-Jules Mancini-Mazarini din secolul al XVIII-lea (epoca glorioasă): „Totul este comerț în această lume”. De aici și scenariul, bazat pe o companie creată de Antoine (Guillaume Canet), care oferă clienților săi «o scufundare într-o eră a trecutului ales».

Filmul prezintă povestea lui Victor si Marianne, un cuplu care se confrunta cu problemele vârstei a treia. Victor pare că nu se mai regăsește în lumea actuală. Îl vedem cum alege să stea singur cu telefonul mobil decât la discuții în compania amicilor sau cum profesioniști ca el erau înlocuiți de tehnologii moderne la locul său de muncă. Cu un soț deprimat și urâcios, Marianne (Fanny Ardant), psihanalista plină de viață, nu mai poate trăi. Așadar, începe o aventură cu unul dintre prietenii ei (Denis Podalydès) și, întâmplător, unul dintre pacienții de la cabinetul ei. În fața acestei crize, fiul lor încearcă să le condimenteze viața și apelază la Antoine (Guillaume Canet), solicitându-i o mână de ajutor. Pentru a trece peste aceste probleme, apeleaza la serviciile lui Antoine, un iscusit scenarist și regizor. Antoine (Guillaume Canet) conduce o companie care organizează «seri tematice», în care fragmente de istorie (marile, dar și simple felii de viață) sunt reconstruite, într-un studio de film, pentru a satisface extravaganțele clienților înstăriți.

Ce va rezulta ? O adevarată comedie, dulce-acrișoară, dar plină de romantism. Bunăoară, viața lui Victor, un sexagenar dezamăgit, este dată peste cap de Antoine, un destoinic antreprenor, care îi oferă un nou tip de atracție. Amestecând artificii teatrale și reconstituiri istorice, această companie le oferea clienților posibilitatea «să se cufunde» într-o perioadă favorită. Prin urmare, Victor alege apoi să retrăiască cea mai „semnificativă perioadă” din viața sa: cea în care, cu 40 de ani mai devreme, a cunoscut o mare dragoste. În timp ce majoritatea „oaspeților”/clienților aleg viața la castelului Versailles, cu Maria-Antoinetta, sau o seară bahică alături de Ernest Hemingway, Victor îi cere să trăiască din nou seara lui 16 mai 1974, data la care și-a întâlnit soția, când fuma prin bistrouri și când pantalonii evazați făceau furori.

La prima vedere, pare că în timpul filmărilor, regizorul era îndrăgostit, altfel nu se explică mișcările camerei care însoțesc fiecare mișcare a fermecătoarei Doria Tillier, de parcă fiecare priză” ar fi o declarație de dragoste față de o actriță, a cărei prezență contribuie la farmecul unui film care preamărește nostalgia. Acest termen, nostalgie, pare hotărâtor, întrucât spectatorul obișnuit pare pierdut într-o epocă în care se confruntă cu greu. În timp ce reluările telenovelelor și desenelor animate din copilăria noastră atrag întotdeauna un public dezorientat, care se îndreaptă spre ceea ce cunoaște bine, Nicolas Bedos prezintă un film care nu critică aceste noi practici, ci mai degrabă glorifică unui prezent care, din multe aspecte, nu pare a fi atât de rău.

Dincolo de aspectul sfâșietor al unei astfel de practici, marketingul dezvăluie suferința morală profundă a unei societăți care caută orice mijloace de „evadare”. La Belle époque evocă o altă eră (pentru cinema și audiovizual. în general). Deschizând ușa culiselor, Nicolas Bedos ne amintește latura artizanală a divertismentului, atât în ​​cinema, cât și în teatru…studiouri, costume, documentare și dirijare a actorilor. Inflația de seriale a tocit emoția, așa că regizorul și-a imaginat filmul ca pe o reconstrucție în care publicul este inclus (prin imersiune). Aici intervine cuplul format din emoționantul Daniel Auteuil și sublima Doria Tillier, croiți atât de mult să creadă în întâlnirea lor. Cu siguranță, filmului nu-i lipsește farmecul, dar pare să spună prea multe. Daniel Auteuil este fermecător, Fanny Ardant e plăcută, dar personajul lui Guillaume Canet strică frumoasa armonie a reconstrucției, iritând atât clienții, cât și spectatorii filmului. În ciuda bunelor sale intenții, pare să personifice asprimea unei lumi, pe care publicul – care va vedea filmul lui Nicolas Bedos – nu trebuie să-și amintească. Însă, atracția principală a lungmetrajului rămâne nostalgia. Deși face bine doar pentru o perioadă scurtă de timp, relevă starea de rău a unei societăți lipsite de repere. Viața în roz? Cu siguranță, asta a fost cu mult înainte.

Prin împletirea diferitelor momente din viața unui cuplu, filmul intenționează să ofere o formă renovată de comedie despre mariaj. Pelicula parcurge registrul fabulei, redând povestea unei încercări de reconciliere tată-fiu, soț-soție, precum și satira unei epoci, dar și a unei clase (foștii «hippies» ajunși  mari burghezi).

Într-o poveste inteligentă despre o falsă călătorie în timp, Nicolas Bedos amestecă toate ingredientele comediei romantice: păr lung, iubire, dezacord, umor, nostalgie, aiureli și psihanaliză. Totul este acolo, iar această peliculă l-ar putea face invidios chiar și pe Woody Allen. La fel cum a făcut Woody Allen, în multe dintre filmele sale, Bedos își plasează propriul partener (Dora Tillier) în rolul femeii drăguțe de care clientul se va îndrăgosti în timp ce joacă rolul tinerei soții. Jocul «păpușilor rusești» este complicat, deoarece tânăra trăiește o relație pasională cu regizorul, dubla evidentă a lui Nicolas Bedos. Ca și în cazul lui Woody Allen întotdeauna, sentimentele vor conduce personajele în situații confuze, care se vor limpezi în cele din urmă, deoarece natura unei comedii rimează cu binele. Nicolas Bedos stăpânește perfect un mecanismul dramatic și reușește, cu abilitate, să-și conducă spectatorul către aceleași îndoieli și aceleași speranțe ca și clientul copleșit de sentimentele sale. La final, mulți spectatori se vor întreba discret: „Dar mie, ce mi-ar plăcea să trăiesc… sau să trăiesc din nou?”.

Regia: Nicolas Bedos

Scenariul: Nicolas Bedos

Imaginea: Nicolas Bolduc

Decorurile: Stéphane Rozenbaum

Costumele: Emmanuelle Youchnovski

Sunetul: Rémi Daru, Séverin Favriau, Jean-Paul Hurier

Montajul: Anny Danché, Florent Vassault

Muzica: Nicolas Bedos, Anne-Sophie Versnaeyen

Distribuția:

Daniel Auteuil – Victor

Guillaume Canet – Antoine

Doria Tillier – Margot

Fanny Ardant – Marianne

Pierre Arditi – Pierre

Denis Podalydès – François

Durata: 1h55

Pe Mădălina o puteți găsi și aici



Citiţi şi

O recomandare de serial

Șic printre freak – The Greatest Showman

Coborârea continuă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro