Cireșii din viața mea

5 March 2021

Mi-e dor de cireșe.

Dar nu de oricare, ci de acelea puse la urechi sub forma inspirată și fericită de cercei ai copilăriei. Cercei pentru care nu îți lăsai străpunse urechile cu acul de cusut după ce în prealabil fuseseră frecate abitir cu sare grunjoasă; cercei pentru care nu urlai ca nebunul că le-ai pierdut perechea cine știe pe unde și apoi trebuie să dai socoteală mamei acasă. Nu, nu de cercei adevărați mi-e dor. Ci de cei care ți se cuibăreau grena, umflați, zemoși și zeloși pe după urechi, care nu uitau să îți zâmbească cu miez dulce, cu sâmbure rotund și inimos și care nu plecau decât atunci când aveai chef de alții sau când îi luai și îi striveai cu buze rumene și avide de copil.

Degetele se colorau de la dulceață, ochii străluceau de la bucurie, iar urechile se desfătau garnisite cu fructul iubit al copilăriei.

În curtea în care am crescut în primii ani de viață nu aveam cireș. Doar unul amar creștea în preajma casei bunicilor mei.

În fiecare an, vecinii îngroziți de rodul generos căruia nu îi mai puteau face față de unii singuri chemau în ajutor pe toți doritorii de cireșe amare din mahala. Și atunci copacul acela cu riduri groase săpate în coaja întunecată, se umplea de oameni. Păsările, grauri le numeau sătenii, erau primele și nesățioasele care devorau cireșul aproape de viu în timpul rodului și care își luau zborul numai un timp, cât mâinile oamenilor umpleau gălețile cu cireșele mici și amare. Degetele culegătorilor deveneau precum pânze pe care pictorul vieții le colora la întâmplare în nuanța sângelui. Pentru o vreme…

Bunica mea făcea apoi din boabele acelea întunecate și mici, în ceaunul încăpător de tuci, o chisăliță generoasă ce era ca o peltea groasă și care se mânca musai cu mâna și cu bucăți de mămăligă-soare cufundate în ea.

Dar alți cireși îmi făceau mie cu ochiul pe vremea aceea. Cei cu fruct rotund umflat și dulce care se mânca direct de pe crengi. Nu oricine avea cireș altoit în ograda lui. Fratele bunicii avea unul. Și odată cu primăvara târzie gardul lui devenea ademenitor. De peste el, se holbau la noi, copiii satului, ramuri pline și grele de rod. Uneori eram norocoși de parcă cineva ne asculta rugăciunea și pofta inimii. Crengile se aplecau galante spre drum și noi apucam sălbatici de ele și le scuturam bine de fructe în praful uscat al drumului. Și apoi, așa fardate, cireșele dispăreau ca și cum nu ar fi fost decât iluzia aromelor. Uneori ieșea pe poartă cineva cu ligheanul de fructe după noi. Și atunci se făcea liniște în jurul nostru. Și în gândurile noastre. Care nu erau niciodată grăbite în anii aceia fragezi.

După ce am crescut, a venit rândul curții bunicilor mei să primească în pământul negru și gras, primul cireș altoit. Era mare, mândru, cu ramuri ce îmbrățișau cerul și se ardeau de soare. Și acum simt în aer aromă de cireașă coaptă.

O fi copilaria care miroase a cireșe sau cireșele care au iz de copilarie…

Din păcate cireșul și bunica ne-au privit plecând rând pe rând, mai întâi bunicul la umbra bisericuței albe de pe deal.

Apoi copii, nepoți, fiecare pe drumul lui. Bunica a rămas singură cu cireșul, cu graurii și cu anii.

Eu am plecat din țară, dar ea mă ține legănată în palma ei cireașă, primăvară după primăvară.

Un alt cireș care îmi mângâie și acum cu cearcăne nostalgice sufletul era cel al prietenei mele de suflet. Cum dădea căldura, spre sfârșitul lunii mai îmi cădea din cerul fericirii de copil, senin și albastru, invitația lui D. S-au copt cireșele, îmi spunea ea conspirativ la final de zi de școală. Iar eu abia așteptam să îmi las ghiozdanul acasă și să zbor cu aripi de nerăbdare până la ea.

Scara de lemn patinată de timp se sprijinea de peretele alb al casei și ne aștepta parcă rece și severă. Acoperișul magaziei, odată ajunse deasupra, era cald, toropit de la soarele ce îl bătea neobosit în cap iar singurele urme răcoroase erau cele lăsate în urmă de amprentele ramurilor și de joaca  haotică a umbrelor lor. Erau cireșe cu joacă și cu povești. În timp ce mâncam pe săturate, povesteam, țeseam planuri și desenam visuri serioase de oameni mari. Erau ani dulci, fără griji. Acum simt doar Dor de țesut planuri și vise cu tine, dragă D.

A venit apoi vremea potrivită să am și eu cireș în curtea părinților mei. Am plantat ca din greșeală un sâmbure, pură întâmplare și aproape fără să îmi dau seama. Din el s-a însuflețit vioi un copăcel care s-a dovedit a fi cireș. Primul meu copil cu rădăcină adâncă și cu păr solar. Făcea fructe nici mari nici mici, nici dulci nici amare. Era un cireș sălbatic. Rebel. Unul care s-a încăpățânat să crească mai înalt decât casa, s-a străduit să își găsească lumina și calea prin desimea și adâncimea viței de vie agățătoare, ocolind umbra și devenind din ce în ce mai sigur pe el. S-a hotărât apoi să își lase rodul să păteze întruna rufele albe puse la uscat în apropierea lui fără să îi pese. Și când cineva i-a pus gând rău el s-a înălțat mai tare pe vârful picioarelor și ramurilor ca să nu mai ajungă nimeni la el, nici măcar gândul rău.

Mă opresc din reverie. Privirea încețoșată sau înlăcrimată mi se odihnește acum pe o lădiță încărcată cu cireșe la umbra unei banale prelate de magazin. Nici măcar nu e sezon de cireșe. Nici ordine în anotimpuri nu mai este. Doar pandemie. Dor. Granițe ce ni se închid peste noapte jucându-se cu libertatea noastră.

Nu mi-e poftă de cireșele astea, le privesc doar în trecere și mă îndepărtez ușor. Cu masca severă pe chip, acum pe post de găleată ce adună în ea câteva doruri fără de leac. Umede.

Mie mi-e dor de cireșele de odinioară. Cele care mi-au pătat sufletul pentru totdeauna…

Guest post by Simona Gânj

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ești prea naivă

Vă asumați un timp de calitate în zona de confort?

Solomon Marcus și cele zece nevoi umane

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
Tag-uri: ,

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro