Cu tot respectul, nu ţi-a cerut nimeni să-mi educi copilul

Catchy

20 April 2017

Şi, din păcate, asta este valabil nu numai pentru cunoştinţele, vecinele sau necunoscutele care se trezesc certând/sfătuind copii care nu le aparţin şi asupra cărora nu au niciun drept, ci şi pentru alţi membri ai familiei extinse. Pentru că se pare că toată lumea – în afară de părinţi, desigur – ştie cel mai bine cum trebuie educat un copil. Aşadar, cu tot respectul, dar nu ţi-am cerut să-l cerţi că se joacă prea zgomotos, că ţipă sau că sare, că răscoleşte jucăriile, că aleargă, că nu stă smirnă când îi adresezi vreun cuvânt sau că nu pleacă în pământ capul atunci când te apuci să-l cerţi îndelungat, cu incursiuni în istoria familiei şi comparaţii ample cu cetăţeni care au fost copii acum mai bine de jumătate de veac şi care este posibil să se afle deja într-o lume mai bună. Şi asta pentru ce? Pentru că nu intră copilul în tiparele pe care le ai tu în minte, Dumnezeu ştie de unde, căci niciodată un copil normal şi sănătos, cu chef de joacă, indiferent din ce epocă, nu a stat drepţi ore în şir doar ca să nu „deranjeze” adulţii din preajma sa… Pentru că „ai o vârstă” şi te deranjează exuberanţa copilăriei? Pentru că „ai uitat” că şi tu, la rândul tău, ai fost cândva copil? Sau pentru că nu ai nici urmă de respect cât să înţelegi că nu eşti tu cel/cea responsabil cu educarea copilului? Cel mult, dacă ai ceva de spus, adresează-te părinţilor, în particular şi nu direct copilului, mai ales dacă alegi o manieră agresivă şi inacceptabilă chiar şi pentru terţi care, neimplicaţi, se întâmplă să asiste la incident.

copil

Pe scurt şi cu cu tot respectul, dacă nu eşti părintele/tutorele/educatorul/profesorul copilului meu, nu intră în responsabilităţile tale să mi-l educi aşa cum te taie pe tine capul. Dacă ai o problemă în legătură cu comportamentul copilului meu, dacă el te-a ofensat sau deranjat (sau, mă rog, dacă aşa consideri tu), mi te adresezi mie sau tatălui său, nu lui direct. Şi noi decidem cum să gestionăm respectiva situaţie.

De asemenea, îmi voi permite să ignor toate sfaturile şi opiniile nesolicitate în legătură cu toate aspectele vieţii copilului meu. Ştiu ce să-i dau să mănânce şi când, ştiu foarte bine când şi, mai ales, unde să-l duc la doctor – acolo unde merg și eu, cu toată încrederea – atunci când are o problemă, ştiu de ce haine are nevoie şi când, știu cum să-i organizez programul etc. Iar atunci când am, într-adevăr, nevoie de un sfat, mă voi adresa persoanelor care pot să mă şi ajute. Nu trebuie să strâmbaţi superior din nas în faţa unei astfel de abordări. Chiar dacă vi se pare „obraznică”, vă asigur că nu este. Poate doar „defensivă” şi asta pentru că sunt o mamă păţită.


Citiţi şi

Cum faci? Cât îi rupi din copilărie?

Chiar s-au terminat bărbații?!

Suntem șmecheri cu mașini puternice, bem și șofăm…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
43,369 views

Your tuppence

  1. Feli / 21 April 2017 13:03

    Cata rautate degeaba. Orice cuvant sau gest a devenit motiv de “creat” un articol maret. Pe bune? Mamici…fiti realiste! Ne crestem copiii dupa bunul plac. Ei cresc. Cu o privire pe sub sprancene in plus sau fara, in puf sau in mai putin puf ei cresc…se căsătoresc si pleaca…si ne e dor…mult prea dor de ei copii! Bucurati-va de familii, de clipele frumoase, iar cele mai putin frumose sa fie spre intarirea psihicului, spre indreptare, spre cresterea mai buna si mai frumoasa a unui om desavarsit!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. just me / 21 April 2017 0:01

    Iti dau dreptate, nimeni nu are dreptul sa iti apostrofeze copilul sub nicio forma, numai ca asta de regula se intampla cam in doua situatii particulare: ori persoana respectiva care se indreptatita e vreo “batranica simpatica” din familie, ori vreo mama “experta” din cercul de prieteni sau chiar dintre rude. Si asta se intampla pt ca ai creat un precedent si le’ai permis lucrurile astea. Ca nu cred ca se opreste trecatorul de pe strada sa’ti spuna cum sa iti imbraci copilul, decat daca are cva pb la mansarda. A doua situatie este intr’adevar cea in.care straini fac observatie copilului, ceea ce e deranjant, dar daca asta se intampla, de regula comportamentul odraslei a depasit o limita, chiar si pt un copil. Si nu vb de limitele mele imaginare in care un copil trebuie sa fie un soldatel rus care sta smirna, ci situatii in care chiar deranjeaza si oamenii nu se mai pot abtine. Am vazut si eu astfel de situatii, nu mi’am permis niciodata sa fac personal observatii, dar atunci cand oamenii chiar zic cva e atunci cand situatia devine fff greu de suportat. Ori odrasla tipa cat il tine gura intr’un mijloc de transport, fara ca mama macar sa incerce sa.ii distraga atentia (stiu, ppate incearca sa il ignore, dar acela ar fi mai putin un moment pt tehnici de parenting si mai mult pt a te gandi si la restul calatorilor) ,cand alearga in vreun magazin, se catara sau are comportamente periculoase si parintele nu l supravegheaza cum trebuie etc. Din ce am obs. oamenii chiar sunt toleranti cu copilasii, e normal, sunt dragalasi si tuturor ne plac…Nimeni nu prea face observatie din prima secunda in care e deranjat, ci daca se exagereaza. Bineinteles ca sunt si exceptii, nu contest….

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  3. Florentina / 20 April 2017 11:43

    Din ce in ce mai proaste articolele, Catchy… ai senzatia ca a devenit o tribuna pentru ofurile personale. Nu ne mai certam in particular, ne certam in spatiul public. Exhibitionisti am mai devenit!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 5
    Reply
  4. cris / 20 April 2017 9:54

    Te inteleg perfect!

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro