Cum ajung moldovencele “doamne” în străinătate

Am găsit de curând un filmuleț pe Facebook, în care o “doamnă” din Moldova îşi judecă dur consătencele plecate de ceva vreme la muncă în străinătate. Și cam are dreptate în tot ceea ce spune… Nu sunt rasistă, departe de mine acest gând, însă multe dintre ele vin din sate care nici nu apar pe hartă, din Dumitrița devin Emma, îşi uită originile, îşi trădează familiile, pentru că aşa înțeleg ele civilizația, libertatea de exprimare etc. În cătunul din care vin nu aveau nici wc în casă, însă în străinătate devin femei “sincere şi deschise, cărora nu le plac nici minciuna, nici persoanele cu fițe”.

Când ajung în țară, în vacanță, uită limba maternă şi îşi scrântesc limbile într-o moldo-engleză execrabilă. În străinătate sunt culegătoare de salată de pe câmp, însă în țară se dau drept doamne cu un “job” de invidiat pe care nu îl pot explica pentru că este prea complicat şi interlocutorii lor nu ar înțelege, că nu vorbesc engleza așa, ca ele. Știți voi, “prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”.

Sunt mulți, poate prea mulți români plecați în străinătate la muncă sau chiar stabiliți acolo. Și mulți dintre ei, oameni exemplari care chiar au o muncă de invidiat, un statut social sănătos, vorbesc foarte bine chiar mai mult de o limbă străină însă, nu uită nici măcar pentru o secundă de unde au plecat, rămân oameni simpli pentru care binețea în țara natală este “bună dimineața” şi nu “hello” sau “ciao”, oameni care chiar şi acolo, peste hotare, se mândresc cu locul natal şi nu transformă cătunul din fundul țării în Piatra Neamț, Iaşi sau Bucureşti, oameni care ştiu să respecte, să se respecte şi să se facă respectați. Însă, din păcate, cei atinşi de incultură şi neatinşi de civilizație sunt cei care ies în evidență, sunt ca un standard după care suntem catalogați toți.

Oare chiar merităm să fim toți amestecați în aceeaşi oală?