Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cum am ajuns să urăsc sărbătorile

9 December 2019

Miros de scorțișoară, crenguță de brad… am adorat sărbătorile! Abia așteptam să îmi iau un pahar cu lapte sau ceai cald și covrigi de casă făcuți de mama și mă așezam în fața televizorului și mă uitam la filme de Crăciun sau pur și simplu visam cu ochii deschiși la viața pe care îmi doream să o am când voi fi mare.

Visam la un soț minunat, care să mă sărute în fiecare dimineață și să îmi dorească o zi frumoasă. Visam la o familie cu copii, așezându-ne în jurul bradului și bucurându-ne pentru simplu fapt că suntem împreună, iar orice cadou era un bonus al fericirii noastre.

Visam la momente magice… Adoram brazii împodobiți, zăpada și toate aranjamentele de sărbători. Aș fi luat în brațe toți oamenii și le-aș fi dorit sărbători minunate și fericire. Și visam cu fiecare pas făcut.

Și, băi, da’ îmi plăceau sărbătorile. Era fain că ne întâlneam cu toții de la bunici la nepoți unchi și mătuși. Mergeam cu colegii de la școală la colindat,  că, na, era un oraș mic și încă erau tradiții, și colindam pe la fiecare pe acasă și la profesori, și maaaamă da’ ce mai râdeam. Și ne amuzam de moș Nicolae că ce șosete, dulciuri sau chestii am mai primit. Și chiar îmi plăcea.

Și, fuck, da’ abia așteptam în facultate să vină sărbătorile și cu câtă bucurie plecau toți spre casă și eu abia așteptam să mă cuibăresc în patul meu. Și, uau, da’ visam mereu la viitorul meu, unul de ăla mișto, cu multă fericire și bucurie. Și așteptam să îmi strâng copilul/copiii în brațe și să le văd bucuria din privire cu fiecare cadou primit de la moșu’…

Și a venit și familia, aia a mea, pe care o „visam” și copilul și uffffffff, da’ fericirea cred că mi-a furat-o moșu’!

O, da, mă fascinează fiecare sclipire din ochii copilului când desface în grabă fiecare cadou și tresare și chiuie când vede câte un brad împodobit și ghirlande și ornamente.

Și ufff eu urăsc sărbătorile! Ei hai, că nu chiar le urăsc cu totul, dar toate visurile mele s-au cam spulberat și uite așa am ajuns să urăsc sărbătorile. E exact perioada aia când toți îți urează fericire și bucurie alături de familie,  de cei dragi, și colinde și fericire peste tot. Și tu stai ca bou’ și plângi. Soțul a uitat de tine și ai căutat momente de fericire furate, dar fuck, nimic nu e cum ai visat. Și băi, dar grea e viața de adult!

Și, hai că ai găsit pe cineva, care ah, da’ e undeva acolo, undeva acolo mai mult și se încadrează în „tipare”, tiparele alea faine pe care le conturai când erai mică și visai cu ochii deschiși. Și uff, dar încă visezi, nu de alta, dar e departe, și altă dezamăgire, și momentele alea alături de persoane dragi de sărbători se transformă în mega râsul tău fals, că e mai simplu și nu întreabă nimeni nimic. Și cumperi, și cumperi cadouri pentru copil, că așa mai diminuezi un pic din complexul ăsta, din sentimentul ăsta afurisit că parcă ai cam dat greș cu viața de adult și de părinte, și fericire în jurul tău zero barat.

Și băi da’ nici că te gândești că totul se duce cu susul în jos așa de repede,  dar moș nicolae ăsta îți dă planurile peste cap și cu toată bucuria că no problem, dar faci tu față ca și în alți ani și vin așa la prima oră cu muzică și mixaje ăștia de la radio Zu și uff așa ajungi cu lacrimi în ochi cu copilul spre școală. Și el cântă cât îl țin plămânii și râde și … oare „ce a adus moșul la școală” … și tu plângi pe înfundate și îți ferești privirea … și hai băi simpaticilor, dar mai hoo și frână că ufff da’ nu toți sunt așa veseli ca voi!

Și totuși pân’ la urmă … sărbătorile vin … sărbătorile vin …

Guest post by Anonimă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai ușor, atotștiutoarelor! 

N-am de gând să fiu o delicată

Nu există o familie perfectă. Nu avem părinți perfecți, nu suntem perfecți, nu ne căsătorim cu o persoană perfectă și nici nu avem copii perfecți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro