Prolog neplăcut, dar necesar: în acest an voi încerca să mă ocup de câteva aspecte tragice ale timpurilor noastre, care sunt un pic mai însemnate decât sarabanda de evenimente cu care suntem bombardaÈ›i zilnic. Â
Sunt mai multe amenințări care ne vizează pe toÈ›i: suntem în faÈ›a unor catastrofe climatice, probabil se vor întâmpla în orizontul vieÈ›ii noastre.Â
Suntem, de asemenea, în situaÈ›ia ingrată de a nu È™ti decât foarte puÈ›in despre cosmosul în care pietroiul nostru se învârte. O apocalipsă cosmică e improbabilă în viitorul imediat, dar nu imposibilă.Â
Altfel, într-un interval deja cunoscut, planeta noastră este sortită dispariției, prin inevitabilul destin al soarelui. Toate acestea sunt probleme care trebuie abordate într-un mod specializat. Nu de mine, nu aici, nici nu am instrumentele necesare.
Altceva însă pot să explic: cum am intrat în epoca post-adevărului. Și de ce dispariÈ›ia faptelor din orizontul gândirii noastre (care merge mână în mână cu imbecilizarea globală) este o ameninÈ›are gravă È™i sigură (È™i probabil cauza primă a eÈ™ecului definitiv al civilizaÈ›iei sapienÈ™ilor). Â
Bun-venit în idiocrație
De când nu mai contează faptele? Un prim răspuns solid îl oferă filosoful spaniol Jose Ortega y Gasset în cartea Revolta maselor, publicată acum optzeci de ani. Cam tot ce a profeÈ›it spaniolul s-a împlinit.Â
Trăim în epoca maselor, în care:
a) contează mai mult părerea grupului decât a specialistului (vezi influencerii È™i recenziile populare);Â
b) s-a pierdut definitiv cultura dialogului (vezi decăderea democraÈ›iei în caricatură, fundamentele ei nefiind înÈ›elese de omul-masă);Â
c) accesul la informaÈ›ie creează falsa impresie că omul-masă cunoaÈ™te È™i poate avea idei (de unde avalanÈ™a de poziÈ›ionări cu privire la absolut orice, într-o manieră instant, de o atroce superficialitate).Â
Dacă nu aveÈ›i răbdare să citiÈ›i Revolta maselor, puteÈ›i viziona filmul artistic Idiocracy, realizat acum un deceniu È™i jumătate. Se găseÈ™te acolo un rezumat accesibil al viitorului: imbecilizarea globală.Â
Oamenii devin pur și simplu tot mai proști.
Moartea jurnalismului È™i proliferarea reÈ›elelor sociale, din care a fost abolită reflecÈ›ia, È™i unde contează doar viteaza de reacÈ›ie È™i popularitatea (triumful vulgului asupra gândirii e aici total), au consecinÈ›e teribile.Â
Pur È™i simplu, în cultura noastră postmodernă faptele nu mai contează, ele au fost înlocuite de postadevăr, intepretări ale faptelor dintr-o perspectivă convenabilă, bine exploatată tabloidal.Â
Omul nou nu mai gândeÈ™te – el priveÈ™te un ecran È™i este mutat ca un pion pe tabla ideologiilor È™i a modelor. Standardizarea este semnul sigur că umanitatea se stinge.Â
Timpul dronelor consumatoare
Pentru primitivii cu acces la tehnologie nu mai contează È™tiinÈ›a, ci confirmarea prejudecăților, a rudimentelor de gândire (vândute avantajos drept cunoaÈ™tere) È™i a locurilor comune.Â
Cu o asemenea masă se poate face și se face orice. Deocamdată, în partea noastră de lume, omul-masă este folosit ca o dronă-consumatoare (în alta, ca o masă de manevră pentru fanaticii religioși). Mâine?
Postadevărul subminează fundamentul libertății noastre. Pur È™i simplu, suntem contemporani cu stingerea epocii luminilor, cu moartea raÈ›iunii, cu abolirea memoriei dintre funcÈ›iile oamenilor.Â
Fabulosul progres tehnologic accentuează polarizarea, o confruntare permanentă între civilizaÈ›ii (cu miturile È™i religiile lor) este È™i ea inevitabilă.Â
Dar societățile se prăbuÈ™esc dintotdeauna în primul rând din interior: a noastră prin autosabotarea gândirii È™i evacuarea simÈ›ului istoric (aÈ›i remarcat că generaÈ›iile nu mai au niciun simÈ› istoric? – a sosit timpul prezentului continuu).Â
ExerciÈ›iul gândirii a fost izolat între graniÈ›ele unei false elite, chemată să slujească È™i ea tot poftele È™i gusturile omului-masă.Â
De aici, degradarea accelerată a tot ce înseamnă cultură populară în deceniile din urmă. Omul-masă, convenabil manipulat, a învins.Â
Orientat către cauze mici, pentru a pierde din vedere tabloul general în fumul invizibil al progresului, divizat în grupuri isterice și ireconciliabile, fără repere și mai ales fără fapte de care să se agațe, omul-masă a învins și în curând va pierde totul.
De ce a murit jurnalismulÂ
Nu e întâmplător că aceasta este epoca în care a murit (sau s-a refugiat în niÈ™te irelevante) jurnalismul profund È™i s-a născut societatea de spectacol, care stimulează doar emoÈ›iile È™i cliÈ™eele. Și încă nu se înÈ›elege de ce a dispărut jurnalismul.Â
Iată: pentru că funcÈ›ia sa de divertisment a fost depășită în societate de alte forme, la fel ca funcÈ›ia sa de informare. Fundamentul său – faptele È™i corelarea lor – este periculos pentru liniÈ™tea consumului neîncetat al turmelor umane. Faptele pot fi deranjante, de aceea e mai bine să se rumege nimicurile.Â
Și mai clar: o societate care aÈ™ază în centru bărbierul flocilor È™i la periferie filosoful dă o civilizaÈ›ie care nu doar că va dispărea, dar È™i trebuie să dispară.Â
Cine controlează mintea publică are puterea – iar È™arlatania supremă este astăzi că presa (acolo unde mai există) nu latră către adevăraÈ›ii deÈ›inători ai puterii, ci – după un model depășit, insuficient – către puterea publică, de parcă guvernele ar mai fi în secolul XXI adevăraÈ›ii depozitari ai puterii.Â
Cum È™tim cine are puterea într-o epocă istorică? Ne uităm la edificiile pe care le ridică. ÃŽn ultimii zeci de ani, necontestată în lume a domnit puterea zeului-ban. Cine are, aÈ™adar, capitalul – acela are puterea.Â
Cetățenii încă nu au înÈ›eles ce fel de presă trebuie să consume È™i să apere (È™i cum îi apară aceasta pe ei) – pe aceea care caută faptele acolo unde se găseÈ™te de fapt puterea, aÈ™a că au abandonat-o cu totul, trăind în bula confortabilă a ignoranÈ›ei dublată de convingerea că È™tiu È™i înÈ›eleg totul.Â
Așa am ajuns noi astăzi aici.
Mai departe poate fi sfârÈ™itul.Â
Dar mai poate fi È™i miÈ™carea de pendul a istoriei (permanentă în trecerea oamenilor prin timp, până acum), È™i să o pornim pe cu totul alt drum – drumul mai bun.  Â
Fapt e că postadevărul e marele pericol al epocii noastre, un adevărat soclu al răului în lume.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, È™i tu poÈ›i scrie pe Catchy!Â
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce ar trebui să avem încredere în cercetători și într-un vaccin atât de rapid aprobat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.