Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cum să simt eu iubirea, dacă eu simt ceva ce seamănă cu ea

17 July 2019

Întotdeauna m-am regăsit între aceia care nu cunosc cu adevărat însemnătatea iubirii. Ba din contră, am confundat-o de când mă știu cu altceva, cu ceva ce pare că-i seamănă, e drept, dar care cu siguranță se deosebește de aceasta prin detaliile deloc ascunse, țipător de vizibile celui ce își dă sieși un răgaz de a observa și a înțelege dedesubturile iubirii.

Recunosc că mi-am legat viața de a altor persoane de când mă știu, iar dacă aceste persoane nu corespundeau dorințelor mele proprii, începeam să le idealizez, să îmi proiectez diferite scenarii aparent posibile într-un viitor indecis. Iar când falsul idealizării ieșea la suprafață, începeam să le acuz de una sau de alta, oprind astfel nu doar propria-mi ajungere la o iubire autentică (instaurând o stare în oglindă a iubirii), cât și ajungerea oricui se implica fără o aferentă protecție într-o relaționare cu persoana mea care să depășească limitele complezenței.

M-am oprit să mă gândesc adeseori de ce nu simt iubirea asta. O pot observa unde există, e drept, dar dacă mă gândesc la momentele în care eu însămi am simțit-simțit ceva, de orice tip, observ cu precădere că momentele ce țin de ceea ce noi numim negativ sau rău sunt mai degrabă existente în propria-mi persoană decât cele pozitive sau bune.

Citiţi şi Iubirea se face cu capul şi apoi cu inima

Am mers mai departe și am analizat cum mă simt când mă întâlnesc cu binele și cu răul. Am luat în considerare cel mai fericit și cel mai trist moment din viața mea și le-am analizat pe fiecare separat, iar mai apoi împreună. Nu am fost deloc surprinsă la găsirea similitudinilor de la nivelul fizicului, singura diferență fiind raportarea mea la acestea. Iar șocant a fost când am observat că eu, căutând să simt această preaumplere sufletească, m-am pus adesea singură în anumite situații care aveau clar intenția de a încuraja iluzia (pe termen lung) preaumplerii sufletești sau preaumplerea sufletească de tip negativ sau rău.

Și atunci, mă întreb: cum să simt eu iubirea, dacă eu simt ceva ce seamănă cu ea și tot ce fac e să alimentez reflecția ei?

Guest post by Larisa Dinu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

“Baby brain” – Schimbările prin care trece creierul unei femei însărcinate

De ce te iubesc

Depresia – dacă e, e pe bune și nu glumește

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro