Căldura degajată de mâna lui transmitea o senzație de calmare a durerii. M-a întrebat cum e. I-am răspuns că mai bine. În realitate, voiam să îi spun că nu ține mâna acolo unde este nevoie. Că nicio durere fizică nu o poate egala pe cea interioară.
De fapt, sufletul mă durea. Simțeam de ceva timp că dorm pe un pat de săbii. Că în orice poziție aș sta, nu are cum să nu mă doară fiecare centimetru. Că de fiecare dată când mă întorc de pe o parte pe cealaltă, alt vârf ascuțit se înfige în mine.
Îmi era teamă. De mine, de el, de tot. Fredonam în minte toate melodiile triste cunoscute și mă gândeam: „Plângi! Plângi, că o să te ajute și o să îți treacă!” Și îmi imploram lacrimile să îmi vină în întâmpinare, dar refuzau cu desăvârșire să o facă. Ultimele mele ajutoare… până și ele au plecat…
Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Mă uit de jur împrejur și nu recunosc locul. Mă uit pe geam și nu mă identific cu peisajul. Pendulez între rațiune și simțire. Nu vor să facă pace de niciun fel. Când se războiesc, când amuțesc amândouă deodată.
Și el… el… mă întrebase zilele trecute dacă mă văd îmbătrânind lângă el. Și am zis cel mai sincer „da”. Aseară mi-a spus că se gândește uneori că poate îi este mai bine singur. Și eu… eu… am avut grijă să îi las lui ultima sabie, iar el s-a asigurat că a omorât tot ce mai rămăsese bun, frumos și viu în mine.
Din clipa aia, mii de medici se chinuie fără succes în fiecare secundă să îmi resusciteze sufletul… prea târziu! L-am îngropat deja… bine de tot!
Guest post by Masquerade Woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Fericirea poate începe la o clinică dentară din București
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
