Dacă n-ai fost grasă niciodată, nu ai de unde să știi cum e

Mirela Retegan

8 December 2014

Mirela 2Pe mine m-a învins mai demult suta de kilograme. Acum mă lupt cu ea în fiecare zi.

“Săraca de tine, nici nu vreau să mă gândesc ce nefericită erai când erai grasă!”

M-am întâlnit cu cineva care nu mă văzuse de mai bine de 10 ani şi, dintr-una într-alta, mi-a trântit-o. Nici n-am ştiut cum să reacţionez pentru că, în primul rând, mi s-a părut extrem de nepoliticos. Apoi, dacă aş fi spus că am fost nefericită, aş fi minţit. Iar dacă aş fi spus că nu am fost nefericită, treceam eu drept nesimţită. Reacţionează, Retegan, dacă te ţine!

Aveam în faţa ochilor o femeie care a fost slabă toată viaţa. Care făcea depresie pentru 200 de grame în plus, care a făcut întotdeauna din kilogramele ei subiect principal de discuţie. Kilogramele ei brusc deveniseră kilogramele mele. Nu ştiu cum să reacţionez în astfel de situaţii. Vorbeam cu un prieten că una e să fii sincer şi alta e să spui lucruri care pe celalalt să-l doară, în condiţiile în care el nu ţi-a cerut asta şi nici nu i-ar trece prin cap să o facă. Nu mai e vorba de sinceritate. E mai degrabă prostie.

Să revenim însă la kilogramele mele. E foarte adevărat că am rămas gravidă şi, până să nasc, am ajuns la minunata greutate de 107 kg. Nu am fost niciodată vreo slăbănoagă, dar nici nu mă întrebaţi cum am ajuns la atâtea kilograme. Pur şi simplu am ajuns. Am pierdut cu naşterea vreo 4, din care 3 jumate copilul. Pe parcurs am mai dat jos înca vreo 9. Orişicat, m-am stabilizat la vreo 95 câţiva ani buni. Buni şi pentru că au fost lungi, dar buni şi pentru că au fost extraordinari pentru mine. Aveam o familie pe care o iubeam, succes în ceea ce făceam, casa mea era mereu plină de prieteni, oportunităţi, recunoaştere socială. În plus, eram un model pentru femeile şi fetele care n-au fost niciodată manechine. Ceva din categoria: “dacă ea poate însemnă că putem şi noi şi nu trebuie să ai neapărat 90-60-90 ca să fii iubit şi să ai succes”. E adevărat că nu mi-a fost uşor tot timpul. Cât de rău e să fii gras? Nu e neapărat rău, dar cu siguranţă e greu. Şi de fapt, dacă eşti onest recunoşti că e şi rau. N-ai cum să te iubeşti când îţi vezi imaginea oglindită în vreo vitrină şi se termina geamul înainte de conturul tău. N-ai cum să te simţi bine când îţi scapă ochiul într-o portiera şi nu mai ştii care e maşina şi care eşti tu.

Vorbesc din poziţia cuiva care ani întregi a cărat în spate multe kilograme. Mă uit la fotografii cu oameni graşi, imenşi, care râd şi par fericiţi şi mă întreb dacă ei chiar sunt aşa. Încerc să-mi amintesc de mine, cea de acum 10 ani, şi de lucrurile care nu s-au văzut niciodată din afară. Îmi amintesc cum, în loc să mă bucur de cea mai frumoasă vârstă, mă urcam pe pereţi de fiecare dată când trebuia să mă îmbrac şi să plec undeva. Sforile cu haine puse la uscat erau ocupate 75% de lucrurile mele pentru că, după ce că erau mari, le luam şi mai mari în speranţa că o să mascheze colacii şi şuncile. Am avut o perioadă în care am desfiinţat toate oglinzile din casă. Exclus vitrine, exclus orice ar fi putut reflecta conturului corpului pe care îl plăceam atât de puţin.

N-am fost niciodată o femeie slabă, întotdeauna a trebuit să fiu foarte atentă, pentru că dacă vigilenţa mea intra într-o scurtă pauză, lucrurile scăpau de sub control. Însă n-am suferit din cauza asta, aş exagera să spun aşa ceva. Am gestionat destul de bine lucrurile şi chiar dacă aveam aproape 100 de kilograme aveam succes în ceea ce făceam. Reuşeam să atrag mai multă simpatie pe scenă folosindu-mă de vorbe decât atrăgeau concurentele de la cine ştie ce concurs de Miss plimbându-şi siluetele silfide. Acum mi se pare o glumă ca o tipă de aproape 100 de kilograme să prezinte un concurs de miss. Însă atunci nu priveam lucrurile aşa. Cred că de fapt cu cât eşti mai slab, cu atât îţi faci mai multe griji pentru cum arăţi. Cu cât eşti mai aproape de dimensiunile perfecte, cu atât îţi verifici de o mie de ori hainele înainte de a merge undeva.

Femeie dormind

E drept, nici nu eram fericită pe de-a-ntregul. Aveam un bărbat care mă iubea şi cu care făcusem un copil minunat, aveam o casă mereu plină, aveam succes cu emisiunile de la radio, făceam evenimente despre care vorbea toată lumea, mă iubea o grămadă de oameni. Eu mă iubeam cel mai puţin. Eu mă certam şi mă pedepseam şi mă purtam urât cu mine. Eu trebuia să suport privirile superioare ale vânzătoarelor când ceream o haină şi îmi spuneau că nu au mărimea mea. Credeam la un moment dat că îmi vor tăia bilet de vizitator pentru ca în anii aceia era aproape imposibil să găsesc haine pentru mine altundeva decât la Mini Prix. Şi umpleam dulapul de cârpe ieftine, multe, mari şi negre, iar când trebuia să plec undeva era o întreagă dramă.

Din păcate, viaţa mea a fost veşnic o “cură de slăbire”. Ţinea câteva zile până când găseam o tabletă de ciocolată în bord, pe care o mâncam şi cu staniol dacă aş fi putut. Asta până într-o zi când am spus: Stop! Ajunge! Vreau să văd cum e şi altfel. Şi atunci am început cu adevărat să slăbesc. Cu mişcare, cu diete, cu multă muncă şi perseverenţă. Cu un antrenor personal care s-a ţinut de capul meu până când am dat jos, în vreo jumătate de an, 25 de kilograme. Eram un alt om. N-am ajuns niciodată să fiu o silfidă, dar nu mai sunt nici spectatoare în magazine. Duc o luptă zilnică cu kilogramele, dar acum mă iubesc mult mai mult. Încă mai muncesc la acceptarea de sine. Îmi cumpăr haine frumoase, port rochii, pantofi cu toc, am în dressing lucruri elegante. Îmi lipsesc altele. Nici acum nu sunt întreagă. Dar nu sunt nici nefericită. Poate că dacă o altă persoană mi-ar spune “Doamne, cât de nefericită trebuie să fii să trăieşti fără sprijinul unui bărbat în casă”, m-aş bloca şi n-aş şti cum să-i spun sau dacă să-i spun ceva. Cred însă că oamenii ar trebui să fie mai politicoși și să nu-i pună pe ceilalti în situații penibile ori în încurcătură dacă asta oricum nu duce la nimic. Ar fi bine, înainte de a spune ceva, să ne gândim la testul filtrului triplu. Se spune că atunci când cineva a vrut să-i spună lui Socrate lucruri despre prietenul său, acesta i-a cerut ca înainte de a afirma ceva, să treacă afirmaţia prin filtrul adevărului, al bunătăţii şi al utilităţii. Dacă nu eşti sigur că este 100% adevărată, 100% menită să facă mai bună viaţa celui care o aude sau măcar utilă, afirmația aceea nu merită formulată.

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

 După ce a adormit, i-am luat telefonul la control

Să mă iubească aşa cum sunt

De ce sunt frumoase femeile triste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
31,940 views

Your tuppence

  1. Elena / 7 May 2017 21:48

    Super…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. GABRIELA / 27 August 2016 10:59

    Un subiect foarte actual acum cand la toate televiziunile toata lumea povesteste cat a slabit , sunt multe lucruri importante de spus despre traitul frumos cu tine insati , despre pedepsele tale si despre cat de rau te simti cand te privesti in oglinda nuda …Viata este o lupta, e greu sa o transformi intr-o victorie mai ales cand totul in jurul tau este impotriva caci la fiecare colt de strada este o shaormerie, trei simigerii si automate cu dulciuri si bauturi nocive , cand ajungi acasa si tu faci supa de legume si rasol iar sotul vrea snitele , oua jumari si cartofi prajiti , zilnic , nici nu pomenesc de sambata si de duminica cand vrea placinta cu carne/branza de oaie sau croissante din alea cu finetti ….Nici nu mai aduc in discutie menopauza cu insomnii si transpiratii, cu bufeurile si kg ei! Si genetica, ei cu genetica ce te faci ca dupa 50 semeni din ce in ce mai mult cu toate femeile mature din familia ta care au depasit cu succes suta de kg .

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Inna / 12 December 2014 1:34

    Trei, te inseli amarnic! E clar ca ceva nu iti merge la mate, Daca Ai pierdut tu 10 min sa citesti articolul cap coada, sa scrii un mesaj care contrar vointei tale spune mai multe despre tine decat o conversatie de o ora, te mai si trimiti la naiba singurica… Si ai mai si demonstrat ideea articolului “daca n-ai fost grasa niciodata, nu ai de unde sa stii cum e”. Pentru asta primesti 1punct! Si minus 100 pentru nesimtire, limbaj de tzoapa si ignoranta crasa de care dai dovada!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 0
    Reply
  4. Camelia Maria / 8 December 2014 23:36

    Ştiu ce înseamnă, da, ştiu, mai mult decât mi-aş fi dorit vreodată. Centrimetrii din înălţimea mea sunt egali cu centimetrii din talie şi nu, nu citiţi de două ori, pentru că nu este nicio greşeală. Când mă deplasez am două viteze: încet şi răzimat, iar gâfâitul de rigoare îţi aminteşte de cazanele sub presiune ale vapoarelor de mare tonaj plecate în larg cu sute de oameni la bord şi cu tot atâtea speranţe şi visuri de împlinit.
    Am muncit din greu să ajung la asemenea dimensiuni; ani de zile plecam de acasă dimineaţa la ora 6,45 şi reveneam la domiciliul conjugal în jur de ora 19,30, cu ultimul autobuz care ducea oamenii la şi de la locul de muncă. Am încheiat un pact de credinţă cu scaunul de la birou – de altfel, rezistent şi confortabil – nu-l părăseam decât în condiţii extreme, inevitabile şi imediate. Pe la ora 17,00 mă apuca o foame teribilă (am uitat să menţionez că până atunci nu consumam decât o cană de cafea) şi cele mai la îndemână alimente erau batoanele Mars sau sticks-urile. Acasă săream direct sub duş şi apoi în pat. Nu-i vorbă, din punct de vedere al câştigului material, al salariului, a meritat tot efortul, dar banii s-au dus, kilogramele s-au acumulat şi înainte să mă desmeticesc cu adevărat, am devenit un monstru. Şi culmea, mă mai şi supăram ori de câte ori cineva încerca să-mi atragă atenţia. De câte ori am auzit fraza „e păcat de tine să fii aşa de grasă, încearcă să faci ceva”, m-am îndepărtat definitiv, la propriu şi la figurat, de persoana care mi se părea mult prea băgăreaţă în treburile mele proprii şi personale. Doar nu făceam rău nimănui, ce mare scofală. Eeeeee, dar timpul trece, surd şi mut la dimensiunile mele, iar tinereţea şi sănătatea mea s-au topit subit şi m-am pomenit că nu mai găsesc motive pentru a ieşi din casă sau pentru a trăi, eu, tocmai eu, cea care întotdeauna observa prima că a venit primăvara, sau că au ruginit frunzele, sau ce bine că ninge, putem face un om de zăpadă frumos…
    Asta a fost viaţa mea mai bine de 15 ani, locul de muncă mi s-a schimbat, apoi au intervenit alte probleme – au crescut copiii, problemele lor au devenit prioritare pentru mine, la supărare am mâncat ce am apucat şi când am apucat, nu am mai putut dormi cum trebuie, iar acum nivelul de stress din organismul meu a depăşit şi cotele de alarmă. Dezastru iminent…secvenţa de autodistrugere iniţiată …hormonul responsabil de „luptă sau fugi”, cortizolul, s-a evaporat total din organismul meu, valorile maxime înregistrate nu ar prinde din urmă pe cele minime normale nici dacă ar fi campioane olimpice la sprint.
    Despre încercările mele de a schimba ceva, poate, altădată, într-un context cu nori mai puţin negri pe cerul existenţei mele. Un lucru este cert: după atâţia ani, nimeni, dar absolut nimeni nu glumeşte despre asta în prezenţa mea. Le-o fi frică ( un strănut de-al meu le-ar oferi un sejur gratis în partea opusă a ţării), le -o fi lehamite să ducă muncă de lămurire, cine ştie. Sau poate, pur şi simplu, le-a iau eu înainte…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 34 Thumb down 0
    Reply
  5. trei / 8 December 2014 23:03

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 7 Thumb down 34
    Reply
  6. diana / 8 December 2014 17:19

    🙂 si eu credeam ca sunt singura care a ajuns de la 58 de kg la 104 kg cand a ramas insarcinata. E adevarat,nu e usor sa scapi de kg in plus. Mai ales cand nu sunt deloc putine.Si eu am revenit la greutatea initiala(mai am vreo 5 de dat jos) abia acum cand puiul meu are aproape 6 ani. Mi-am dorit mereu sa fiu mai slaba,dar nu de asta am fost nefericita! Din pacate mai exista persoane care considera ca a fi gras sau a nu corespunde criteriului strict 90-60-90 e un handicap.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro