Dansatorii fără vârstă

Catchy

19 March 2016

Nu demult, 40 de ani era vârsta la care dansatorii se retrăgeau treptat de pe scenă. Azi însă există artişti pentru care vârsta nu mai reprezintă de mult o barieră în activitatea lor.

Carolyn Carlson, franţuzoaică, 72 de ani, dansatoare. Suplă, dinamică, fără astâmpăr, conturându-şi cu gesturi neobosite cuvintele. Oamenii o întreabă mereu dacă mai dansează. Şi răspunsul ei este, invariabil, acelaşi: da, mai mult decât oricând.

Carolyn-Carlson-009

Carolyn Carlson

La 61 de ani a preluat conducerea Centre Chorégraphique National din Roubaix, în nordul Franţei, după care a început să suţină o serie de spectacole în capitală, la Théâtre National de Chaillot, spectacole în care are două momente solo. Unul dintre ele, Dialogue with Rothko, durează mai mult de o oră.

„Sunt vârsta pe care o am, corpul pe care îl am, deşi, când dansez, mă simt de 30 de ani. Sunt un fruct copt care, într-o zi, va cădea. Sunt perfect conştientă de asta” spune Carolyn.

Dar ea nu este singura. În urmă cu 5 ani, abia dacă erau în Franţa câţiva dansatori cu vârste peste 60 de ani. Acum, numărul lor este tot mai mare, iar prezenţa lor pe scenă tot mai firească. Aşa sunt şi dansatorii şi coregrafii, soţ şi soţie, Françoise and Dominique Dupuy, cu vârsta de 90, respectiv 85 de ani, Germaine Acogny, de origine senegaleză, 72 de ani, Mariko Aoyama, 65 de ani, ex membru al companiei Pina Bausch; Raimund Hoghe, 66 de ani, coregraf şi el tot fost colaborator al celebrei Pina, Ana Laguna, 61 de ani, danstoare şi coregrafă spaniolă. Cu toţii continuă să danseze.

„… şi mi-aş dori ca asta să fie mereu aşa”, spune Acogny, al cărei spectacol solo A un Endroit du Début, a vut recent premiera în Paris. „Nu vreau să mă opresc. Încă mai avem ceva de oferit.”

Germaine Acogny

Germaine Acogny

Aceşti artişti nu cred în date de expirare. Ei resping dansul ca fiind în exclusivitate caracteristic tinereţii, acesta fiind un concept „vestic”, după cum crede Carolyn Carlson, a cărei mentalitate este tributară Budismului şi spiritualităţii asiatice.

„Vârsta ne oferă oportunitatea de „a fi” pe scenă, într-o manieră mai profundă, mai puțin axată pe spectacolul strălucitor în care coregrafia are întotdeauna prioritate față de dans”, explică Dominique Dupuy.

„Dar asta nu înseamnă că fiecare etapă de vârstă nu are calităţile şi valorile sale”, completează coregraful german Hoghe. „Ar trebuie să acceptăm aceste etape ale vieţii aşa cum vin. De ce oamenii se tem atât de mult de trecerea anilor? Odată cu vârsta facem progrese şi putem oferi lucruri imposibile în prima parte a vieţii”.

În continuare, vârsta oficială de „pensionare” a dansatorilor la Opera Naţională din Paris este 42 de ani, dar conform statisticilor, vârsta medie la care artiştii se retrag este 40. Sylvie Guillem are 51 de ani şi anul trecut a renunţat la dans, deorece şi-a dorit să se retragă cât încă mai era în formă. „Corpul meu mi-a oferit senzaţii incredibile pe care vreau să le păstrez intacte”.

Marie-Claude Pietragalla, 53 de ani, se afla luna trecută în turneu în Franţa cu Je T’ai Rencontré par Hasard, un spectacol în care apare alături de soţul său cu care dansează de 16 ani.

Marie-Claude Pietragalla, 53

Marie-Claude Pietragalla

„Nu am probleme cu trecerea timpului sau cu apariţia ridurilor”, spune ea. „Nu mai semăn cu dansatoarea care eram acum 10 ani, dar accept asta. Munca noastră coregrafică pune accent pe om. Noi suntem femeie şi bărbat înainte de a fi dansatori şi ne centrăm pe ceea ce este dincolo de tehnică şi spectacol. Dansul nu este un sport”.

Desigur că nu ne aşteptăm ca un dansator să fie la fel de viguros la 60 ca la 20.

„Găsirea unei noi forme de frumuseţe este acum prioritară pentru aceşti artişti. Bravadele tehnice nu mai sunt un scop, acum evoluează alte forme, hibride, de dans. Uneori expresivitatea este teatrală şi spaţiul utilizat mai mic, dar precizia şi forţa sunt intacte. Vârsta nu alterează semnătura artistică” e de părere Hoghe.

„Trebuie să cădem la pace cu vârsta”, spune Germaine Acogny referitor la solo-ul ei Mon Elue Noire. Aici apare pentru prima dată în ultimii ani doar în sutien pe scenă şi recunoaşte că se simte intimidată. „Din fericire, am un corp bun, chiar dacă nu mai este la fel de ferm precum în tinereţe. Un critic german mi-a spus că am spatele unui bărbat de 45 de ani. Nu e rău deloc, dar de ce nu o femeie de 45? În orice caz, dacă mă voi face de râs, soţul meu o să-mi spună”.

Unii dintre dansatori se feresc să vorbească şi despre reversul medaliei – accidentări, tipicele probleme ale şoldului sau artrită. De altfel, să fie în formă nu este deloc uşor, au nevoie de masaj, acupunctură, analize, consultaţii la osteopat şi nutriţionist.

Carlson şi Guillem includ în rutina zilnică yoga, tai chi, chi kung şi meditaţii. „Odată cu vârsta, mintea preia din potenţialul trupului. Să îmbătrâneşti presupune mai multă muncă, mai multă încălzire, mai multă sensibilitate”, crede Guillem. Iar coregrafia fiecărui dans trebuie să urmeze acest nou ritm al trupurilor, trebuie să li se adapteze, fără schimbări bruşte de ritm sau mişcări ample. Totuşi, ceva rămâne neschimbat: emoţia şi plăcerea de a fi pe scenă.

„Când dansez simt o aşa de mare bucurie, încât nu-mi doresc decât s-o transmit tuturor”, mai spune Acogny.



Citiţi şi

Eu și Sharon Stone

Când uitarea nu e renunțare, ci risipă de timp

Uneori nici nu vreau să mă uit la pensionarii ăștia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,901 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro