De când mă știu, am luptat împotriva firii mele. Până azi!

21 April 2022

De când mă știu, am luptat împotriva firii mele. Prea moale, lipsită de inițiative agresive atunci când situațiile – și mai ales oamenii – o cereau, prea îngăduitoare, prea dispusă să-i mulțumesc pe ceilalți, deși niciodată nu am reușit. Prea dispusă să mă mulțumesc cu nimic, atâta timp cât ceilalți mă lasă în pace, indiferenți la nevoile, suferințele sau dorințele mele. Prea lipsită de personalitate, căci mereu am ales liniștea și pacea înaintea manifestării zgomotoase a propriilor intenții. Niciodată pregătită să iau taurul de coarne. Să le plătesc oamenilor cu aceeași monedă, direct din portmoneu. Să fiu nesimțită atunci când o merită. Să fiu incisivă doar pentru că în societatea de azi numai învinșii nu sunt. Să-mi urmez visurile în felul meu prea bând, prea îngăduitor, indiferent că sunt visuri mărețe, pentru o viață, sau visuri mai mici, dintre acelea ce hrănesc sufletul cu bucurie, de la a-mi alege ultimul model de genți pentru femei, la cosmetice, cărți și orice altceva ce, deși nu schimbă o lume, schimbă o stare, o atitudine, o zi și asta contează, uneori, mai mult decât ne dăm seama…

De când mă știu, mi-am dorit să mă schimb. Nu, nu era bine cum m-am născut. Nu era bine în ochii celorlalți, deci pentru ei am vrut să o fac și pe asta. Să fie mulțumiți, să fie mândri, să poată dormi rotund nopțile pe pernele lor că m-au modelat după cum au avut chef…

De când mă știu… dar fără rezultat! Fundamental, sunt o persoană pentru care armonia, liniștea și bucuria au fost întotdeauna mai importante decât câștigarea concursurilor subtile de tip „cine-i mai tare în clanță și atitudine” e învingător în societatea de azi, în relațiile interumane. Nu e un ratat, cu alte cuvinte. Și așa am ajuns la… 40 de ani! Târziu, nu-i așa?

Ei bine, până aici. Nu am reușit să mă schimb, să devin războinică, să calc pe cadavre, să devin o învingătoare, cum spuneam. Și mă bucur. Căci nu despre asta ar fi trebuit să fie lupta mea. La 40 de ani, spui stop mizeriilor celorlalți și înveți – dacă nu ai făcut-o deja – că lupta ta este despre acceptare și asumare. Despre a-i lăsa – cu măsură, nimic de zis – pe ceilalți să vrea de la tine ce le trece prin cap, în timp ce-ți vezi, liniștit, în sfârșit de viața ta așa cum simți, așa „defectă”, permisivă, pașnică și împăciuitoare.

La 40 ani înțelegi că viața este despre a o trăi cum simți, nu cum „trebuie”, indiferent cât de „nemulțumiți” sunt ceilalți, fie ei „dragi” sau nu.



Citiţi şi

Cununa regăsirii

Zeiță să fi fost

Am reluat legătura cu tine, deși răspunsul tău a fost unul clar, eram doar o prietenă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro