De ce o iubim (încă) pe Audrey Hepburn

Claudia Moscovici

9 May 2012

Cu o frumuseţe de neuitat, ca de elf, delicată şi copilăroasă, şi extraordinare talente în actorie, limbi străine şi dans, Audrey Hepburn este cunoscută şi ca o adeptă a umanitarismului. Pentru că am fost educată într-o tradiţie de „studii culturale”, tradiţie iniţiată probabil de criticul francez Roland Barthes – unde fenomenele culturale semnificative nu sunt luate ca atare, ci analizate şi explicate – aş dori să cercetez aici unele dintre motivele pentru care o iubim (încă) pe Audrey Hepburn.

Răspunsul la această întrebare este evident numai privind retrospectiv, odată ce actriţa a obţinut nu numai celebritate la nivel mondial, dar şi un statut emblematic, ca simbol al feminităţii clasice – şi de clasă. Însă milioane de actriţe aspira la acest nivel al succesului şi numai câteva ajung acolo.

Aşadar, de ce şi cum a reuşit Audrey Hepburn să obţină ceea ce altele doar visează? Părerea mea este că ea a avut cu adevărat totul: frumuseţe, farmec, inteligenţă, talent, noroc, compasiune şi caracter, deopotrivă unice şi extraordinare.

Numeroasele talente ale lui Audrey Hepburn

Născută Audrey Kathleen Ruston în 1929 la Bruxelles, Belgia, Audrey era foarte talentată la limbi străine (vorbea fluent engleză, olandeză, franceză, spaniolă şi italiană) şi avea o înclinaţie înnăscută pentru dans. Când familia ei s-a mutat la Amsterdam, ea a luat lecţii de balet cu Sonia Gaskell, una dintre cele mai mari balerine olandeze. Deşi foarte talentată, la 1,70 m Audrey a fost considerată la acea vreme prea înaltă pentru a deveni o balerină de prim rang. Cu toate acestea, studiul baletului i-a oferit graţie, eleganţă şi ţinută, care i-au folosit mai târziu, atunci când şi-a început cariera de actriţă.

Luptă, caracter şi compasiune

Aşa cum se ştie, Audrey Hepburn nu a avut o copilărie uşoară. Anii de chin pe care i-a trăit împreună cu familia în timpul celui de-al doilea război mondial i-au modelat caracterul, au învăţat-o să fie o supravieţuitoare şi să manifeste compasiune faţă de semeni. În timpul ocupaţiei germane din Olanda, ea a suferit de malnutriţie, anemie şi probleme respiratorii. Familia ei abia avea suficientă hrană pentru a supravieţui. Dar ani mai târziu, într-un interviu acordat, Hepburn îşi aminteşte şi exprimă compasiune pentru cei care au fost chiar mai rău de-atât: „Îmi aduc aminte. Nu o dată am fost la gară şi am văzut trenuri întregi cu evrei, le zăream privirile speriate pe deasupra vagoanelor. Îmi amintesc foarte clar de un băieţel care stătea cu părinţii săi pe peron, foarte palid, foarte blond, îmbrăcat cu o haină mult prea mare pentru el, şi l-am văzut apoi urcând în tren. Eram un copil care observa un alt copil”.

Aceste amintiri oribile au întărit-o, sporindu-i în acelaşi timp empatia. Atunci când şi-a părăsit cariera de succes ca actriţă pentru a se dedica familiei şi problemelor umanitare, Audrey a fost numită ambasador al Bunăvoinţei din partea UNICEF. Chiar cu patru luni înainte de a muri, când suferea de cancer, Hepburn se gândea tot la suferinţele altora. A făcut o vizită în Somalia în 1992, subliniind că empatia – în special faţă de copii, care sunt cele mai inocente victime ale politicii şi războiului – este universală: „Să ai grijă de copiii nu are nicio legătură cu politica. Poate că în timp, în loc de politizarea ajutorului umanitar, va avea loc o umanizare a politicii”. Din păcate, aşteptăm încă să se întâmple această inversare.

„Norocul e sortit celor care sunt pregătiţi”

Lefty Gomez spunea: „Prefer mai degrabă să fiu norocos decât bun în ceea ce fac”. Şi avea dreptate. Cel mai probabil, fără un oarecare noroc şi conexiunile potrivite, nimeni nu ajunge în fruntea unui domeniu oarecare, cu atât mai puţin într-un domeniu atât de „subiectiv” cum este actoria. Dar toate acestea sunt echilibrate de o altă maximă preferată a mea despre noroc, atribuită lui Henri Poincaré: „Norocul e sortit celor care sunt pregătiţi”. Fără să dai tot ce poţi – din toate puterile şi, fără îndoială, cu dificultăţi şi eşecuri periodice – succesul este puţin probabil. În tinereţe, pentru a-şi putea întreţine familia, Hepburn a avut o slujbă de cântăreaţă de cor la Londra – slujbă care, deşi mai puţin prestigioasă decât aceea de balerină, îi aducea venituri de trei ori mai mari decât i-ar fi adus baletul.

Totuşi, norocul i-a ieşit în cale. A fost descoperită de un vânător de talente de la importanta companie producătoare de filme americane Paramount Pictures. La început, i-au oferit actriţei în devenire roluri minore. Apoi, odată ce a făcut dovada talentului său, Hepburn a primit un rol mai important în filmul lui Thorold Dickinson, „The Secret People” (1952), unde a strălucit în rolul de balerină care i se potrivea ca o mănuşă. Din întâmplare – sau noroc, din nou – cunoscutul romancier francez Colette a văzut-o şi se spune că ar fi exclamat „Voilà! Iat-o pe Gigi a ta!” Acest rol i-a adus lui Hepburn recunoaştere internaţională.

„Farmec, inocenţă şi talent”

Când a ajuns să fie distribuită alături de Gregory Peck în „Vacanţă la Roma” (1953), Audrey Hepburn promitea să devină o mare doamnă a filmului. Cu toate că în rolul Prinţesei Ann – o tânără care evadează din protocoalele regale pentru a duce o viaţă obişnuită şi se îndrăgosteşte de un ziarist american – a fost iniţial distribuită Elizabeth Taylor, Hepburn îi fură rolul. Regizorul, William Wyler, declara: „Avea tot ce căutam: farmec, inocenţă şi talent. În plus, era şi extrem de amuzantă”. Iniţial, aveau de gând să promoveze filmul anunţându-l mai întâi pe marele star – Gregory Peck – iar Hepburn venea abia pe locul secund: „El o prezintă pe Audrey Hepburn”. Însă recunoscând farmecul şi talentul lui Audrey Hepburn, se spune că Peck ar fi cerut să fie prezentaţi amândoi în acelaşi mod: „Trebuie să schimbaţi asta, pentru că ea va deveni o mare stea, iar eu voi părea un mare ticălos”.

Feminitate clasică şi de clasă: „Stilul Audrey Hepburn”

Predicţia sa s-a adeverit. Hepburn a câştigat un Premiu al Academiei pentru film în 1953 şi a furat inimile audienţei – şi criticilor – din întreaga lume. Frumuseţea ei ca de elf, copilăroasă şi totuşi elegantă, care a făcut deliciul copertei revistei Time în 1953, a inspirat şi „Stilul Audrey Hepburn”, rămas o marcă a feminităţii clasice şi de clasă până în ziua de azi. Totuşi, chiar şi în acest domeniu, Hepburn a avut un pic de noroc. Celebrul designer de modă Hubert de Givenchy este cel care a creat stilul Audrey Hepburn – în special rochiţele negre – care au inspirat moda feminină până astăzi. Când i s-a spus că va crea o rochie pentru „Doamna Hepburn” pentru filmul „Sabrina”, în 1954, Givenchy a crezut că este vorba de Katherine Hepburn şi a fost oarecum dezamăgit când şi-a dat seama că nu era aşa. Dar Audrey Hepburn l-a cucerit repede, punând bazele unei prietenii – şi a unei colaborări pe tărâmul modei – care a durat tot restul vieţii ei. Cel mai recunoscut stil a fost rochia neagră emblematică pe care Audrey Hepburn a purtat-o în „Mic dejun la Tiffany” (1961), un film inspirat de o nuvelă a lui Truman Capote. Dar Hepburn a modelat rolul în felul ei caracteristic. Filmul trebuia iniţial să fie povestea de dragoste a lui Holly Golightly, o fată de moravuri uşoare din New York. Audrey Hepburn îşi cunoştea limitele – ea a spus: „Nu pot să joc rolul unei fete uşoare” – şi a jucat în schimb un personaj plin de feminitate, graţie şi farmec neastâmpărat.

Audrey Hepburn avea – şi are încă – o atracţie universală. Femeile vroiau să fie ca ea; bărbaţii vroiau să fie cu o femeie ca ea. Asta nu se întâmplă neapărat cu toate femeile frumoase. Era ceva în frumuseţea lui Audrey Hepburn copilăros şi fără să constituie o ameninţare pentru alte femei – spre deosebire, de exemplu, de frumuseţea mult mai matură şi declarat-erotică a unor embleme sexuale ca Marilyn Monroe – şi totuşi foarte seducătoare, chiar dezarmantă, pentru bărbaţi.

Audrey Hepburn avea o formă unică şi uimitoare de frumuseţe, mult talent, inteligenţă, puţin noroc combinat cu multă perseverenţă, modestie şi clasă. Desigur, aceste bunuri de preţ nu sunt ingredientele unei reţete a succesului: pui atât din asta, atât din cealaltă. Calităţile care au făcut din Audrey Hepburn o mare actriţă sunt, mai presus de orice, aceleaşi care fac din ea un mare om: compasiunea ei adevărată şi tăria de caracter. În final, nu rolurile pe care le-a jucat fac din ea o emblemă culturală eternă, ci persoana care a fost ea. Şi de aceea o iubim (încă) pe Audrey Hepburn.

Traducere şi adaptare de Anca Cristina Ilie



Citiţi şi

14 femei faimoase și parfumurile lor

Cum vede un bărbat de 40+ feminitatea

“Ziua internaţională împotriva balerinilor”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,841 views

Your tuppence

  1. Despre Cary Grant, numai de bine – Art&Entertainment, Featured | Catchy / 1 March 2014 1:00

    […] că m-a înţeles mult mai bine decât am reuşit eu”, spunea Audrey.  “Era un bun şi fin observator, şi reuşea să cunoască oamenii bine. Ar fi vorbit deseori […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Horoscop săptămânal 27 ianuarie – 2 februarie 2014 – Astro, Featured | Catchy / 27 January 2014 10:39

    […] şi „Gigi”. „Gigi” a dat naştere unei dramatizări care s-a jucat pe Brodway, cu Audrey Hepburn în rolul principal, şi a inspirat musical-ul cu acelaşi nume, regizat de Vincente Minnelli. […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. GeorgeR / 20 January 2014 11:39

    da, toata lumea o iubeste pe Audrey Hepburn, dar nu mai vezi nicio ” audrey hepburn” pe strada, acasa, pe facebook, la cinema… eih, cum e doamnelor cu limbajul vulgar, cu cu tafna, cu agresivitatea, cu buricul gol si da-tu’n stamba in ziua de azi la multe dintre domniile voastre ?! v-o imaginati o secunda pe Audrey Hepburn ?! hai, ca asa va plangeti ca nu mai sunt barbatii care erau odata …

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Luca Dotti despre mama sa, Audrey Hepburn | Catchy / 6 August 2013 17:07

    […] l-am ales pe ultimul, dar nu cel din urmă, acordat Corinei de unul dintre cei doi fii ai actriței Audrey Hepburn, Luca Dotti, la 20 de ani de când “s-a mutat într-o stea”. Lectură bună! Mulțumim, […]

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  5. Vorba care te dă de gol | Catchy / 16 January 2013 7:50

    […] vedea o sumedenie de filme. Cum multă plăcere am revăzut, printre altele, și un celebru film cu Audrey Hepburn “My Fair lady”. Pentru cei care nu au reușit încă să vadă acest film trebuie sa știe, că […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Prin blogosfera cinefila (18 – 24 iunie 2012) | Recenzii filme si carti / 27 June 2012 13:31

    […] 0.0/10 (0 votes cast)-Un articol frumos, complet si foarte interesant pe Catchy despre motivele pentru care o iubim (inca) pe Audrey Hepburn: “Audrey Hepburn avea – şi are încă – o atracţie universală. Femeile vroiau să fie […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Speranţă pentru ziua de azi | Catchy / 17 May 2012 22:14

    […] N-am să vorbesc eu despre Ea, una dintre femeile-inspiraţie pe care le port cu drag, cu mine, mereu – Audrey Hepburn! […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Dumitru Radu Popa / 9 May 2012 17:49

    La fel de bun in romana ca si in engleza!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro