În decembrie 1992, Audrey Hepburn, diagnosticată cu cancer abdominal, a dorit să-și petreacă ultimele zile în Elveția, la reședința ei din Tolochenaz. Călătoria de la Los Angeles până acolo a fost istovitoare pentru trupul ei slăbit, dar prietenii apropiați – Hubert de Givenchy și Bunny Mellon – au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca dorința să-i fie împlinită, punându-i la dispoziție un avion privat.
În dormitorul reședinței elvețiene, unde își trăia ultimele săptămâni, Audrey l-a chemat pe Hubert și i-a oferit un dar: un palton matlasat. „Dacă vei fi vreodată trist, dragul meu Hubert, pune-l pe umeri și spune-ți că eu, Audrey, te îmbrățișez ca să-ți aduc alinare”.
A fost felul ei de a-i spune adio.
Povestea lor începuse cu patru decenii mai devreme, într-o zi toridă de vară, în 1953. Tânărul Givenchy, în vârstă de 26 de ani, își aștepta în atelierul de pe Avenue Alfred de Vigny o vizitatoare celebră: Katharine Hepburn. Cel puțin așa îi spusese secretara. Dar în locul starului cu Oscar a apărut o necunoscută fragilă, cu pantaloni în carouri, sandale modeste și o pălărie prea mare. „Numele meu e Audrey – Audrey Hepburn”, s-a prezentat.
Voia ca Sabrina, eroina din filmul cu același nume, să fie „îmbrăcată cu rafinament francez”. Hubert nu avea timp pentru o actriță necunoscută, așa că i-a pus la dispoziție câteva rochii din ultima colecție. Restul e istorie.
Filmul Sabrina a luat Oscarul pentru costume, dar gloria a revenit altcuiva: Edith Head. Numele lui Givenchy nici măcar nu a apărut pe generic. Audrey a venit personal să-și ceară iertare. „Am liniștit-o: «Audrey, datorită ție nu mai fac față comenzilor. Am devenit celebru, și nu fără ajutorul tău»”, avea să povestească designerul.
1982
De atunci, drumurile lor au rămas împletite. Pentru „mica Audrey”, cum îi spunea el cu tandrețe, Hubert ar fi făcut orice. În 1961 i-a desenat „little black dress” din Breakfast at Tiffany’s, rochia care a sfidat canoanele impuse de Coco Chanel și care avea să devină un simbol al eleganței absolute. Pentru Audrey, acel rol a fost vârful carierei. Pentru Givenchy, rochia i-a adus nemurirea.
Dar dincolo de podiumuri și ecrane, ei au împărtășit o prietenie profundă. Hubert i-a fost alături când i s-a frânt inima după William Holden, când s-a căsătorit cu Mel Ferrer, când a pierdut un copil și când l-a botezat pe Sean, fiul ei născut în 1960. Tot el i-a creat costumul roz de mireasă la căsătoria cu psihiatrul italian Andrea Dotti.
Au rămas împreună, în felul lor, 42 de ani – uniți prin devotament, respect și răbdare. Când Audrey s-a stins, pe 20 ianuarie 1993, Hubert nu a mai putut plânge. „Îmi consumasem toate lacrimile în lunile suferinței ei”, spunea. Câteva luni mai târziu, a plantat pe mormântul ei lăcrămioare, florile pe care le adora.
La scurt timp, Givenchy a înțeles că nu mai poate lucra. În 1995 s-a retras din modă, lăsând casa în mâinile lui John Galliano, și s-a refugiat la conacul său de lângă Paris, dedicându-se grădinăritului. Când era întrebat despre Audrey, zâmbea cu un aer misterios:
„A fost o femeie extraordinară. Și îmi lipsește cumplit.”
Citiţi şi
Menopauză și lifestyle medicine – partea întîia
Brooke Shields și Eva Ionesco – două fetițe exploatate erotic de mamele lor!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
