Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Declarație de dragoste

25 February 2019

Mai știi când îmi spuneai „amado mio” și începeam să simt că lumea mea se construiește doar în jurul tău? Mai știi când, precum în cântec, eternitatea începea cu noi, în fiecare seară?

Aș putea să jur că a fost ieri… ba, nu, mint, că s-a întâmplat în fiecare zi de atunci și încă se mai întâmplă și azi, deși, dacă ar fi să cred calendarul ăsta mincinos, au trecut deja zece ani de când am lăsat să alunece pe degetul tău inelul de logodnă. „Delicat ca tine, rezistent ca iubirea noastră” ți-am spus și tu nu ai răspuns decât cu un tremurat fin, dar persistent, al mâinii recent înnobilate cu dovada iubirii mele. Mi-a fost teamă să mă uit în ochii tăi, eram sigur că aș fi văzut lacrimi și asta ar însemnat un dezastru pentru orgoliul meu masculin, căci, îți jur, aș fi început și eu să plâng, atât de tare mă strângea emoția, iubita mea…

Sunt convins că nici azi nu aș avea curajul să ridic privirea, deși ultimele peste 3650 de zile le-am petrecut atât de aproape unul de altul, indiferent că ne-am aflat în aceeași îmbrățișare sau la mii de kilometri distanță… Sunt convins că nici azi nu aș fi mai „tare” și nu aș putea să te privesc fără să dau semne de slăbiciune, dacă m-ai lăsa pe mine să-ți pun din nou, pe deget, inelul de logodnă. Sau, mai bine, pe cel pe care-l vei găsi în cutiuța ce însoțește această scrisoare. Am ales pentru zece ani de iubire continuă („noi și curentul”, obișnuiai să glumești după ce trecea vreo inevitabilă furtună peste noi, „când continuu, când alternativ”; „dar mereu împreună”, replicam și eu ca să zic ceva, bucuros nevoie mare că alungasem fulgerele dintre noi) piatra deciziilor înțelepte – onixul – căci cea mai înțeleaptă decizie din viața mea continui să rămâi tu. Și dacă proba de zece ani nu mi-a putut dărâma acestă convingere, ea are deja statut de adevăr esențial al vieții mele… noastre, aș îndrăzni să spun.

Să nu râzi, scumpo, de stângăcia cuvintelor mele, să nu râzi de naivitatea care, din fericire, încă se mai regăsește sub scoarța de bărbat de 40 de ani… am reușit s-o păstrez și datorită ție și asta nu face decât să-mi confirme că iubirea este unicul elixir real al „tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte” pe care îl cunosc și de care am privilegiul să mă bucur alături de tine.

La mulți ani, iubita mea!



Citiţi şi

Am avut, am și o să mai am relații cu bărbați însurați sau “cuplați”

Fetița care nu mâncase niciodată banane

Despre neiubire, validare și alte tulburări, pe Facebook

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro