Vine soră-mea acasă, din studenţie, câteva zile. Are laptop, dar de data asta îl lăsase la cămin, la Timişoara. Aşa că s-a instalat voioasă la PC-ul din camera unde printre altele mai şi dorm. Apropo, e PC-ul de unde scriu acum.
Ei, şi se apucă dumneaei, soră-mea, de social media şi messenger şi jocuri şi alte, alea, pe la 7 seara. Pe la miezul nopţii nu dădea vreun semn că s-ar opri degrabă, iar eu mă foiam în pat încercând să adorm. Mereu am fost iritabil în situaţii din astea.
Însă în seara aia m-a salvat un cuvânt, care pare să fie o pastilă terapeutică mentală de prima clasă.
E soră-mea la PC?
Deocamdată.
Mă foiesc?
Deocamdată.
Îmi vine să mă sui pe pereţi?
Deocamdată.
Şi am început să râd în mine şi totul a devenit mult mai uşor de îndurat.
Ia gândiţi-vă, ce-ar însemna să puneţi acest “deocamdată” după fiecare gând? Pentru că asta este! Toate, deodată, sunt, întruna, deocamdată. Singurul lucru permanent e nepermanenţa.
Şi o întrebare jucăuşă pentru voi, catchy ladies: cum sună “Te iubesc… deocamdată”?
Citiţi şi
Să ne bucurăm, mâine va fi mai rău
Charlotte, soacra mea americană
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
