Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despre cât de complicată e dragostea, doar francezii știu

26 February 2018

ANDRA TISCHERAm văzut filmul acesta de peste… multe ori, încât le-am uitat numărul. De fiecare dată descopăr o replică asupra căreia se poate glosa la nesfârșit, sau, de ce nu, din care ar putea ieși încă un film, poate la fel de bun. E puțin cunoscut, deși l-am recomandat tuturor iubitorilor de pelicule de dragoste. E un film de dragoste, într-adevăr, dar nu are prea mult în comun cu acele soap opera pe care le numim astfel în mod tradițional. Ultima dată, m-am gândit la coincidențe. Există coincidențe în sine, intenționate de cine știe cine, sau e vorba despre tipare în care avem senzația (sau dorința) de a ne încadra? Dacă răspunsul e ”da”, care ar fi proporția în care existența noastră e marcată de întâmplare? Desigur, nu e vorba despre acele  déjà-vu sau despre manifestări telepatice (un telefon, o întâlnire cu o persoană la care tocmai te gândeai), ci de acele momente în care ți se schimbă ireversibil cursul vieții, așezându-te pe o altă treaptă de vibrație și spirit. Acele întâlniri providențiale în urma cărora ești atât de bulversat, încât nu mai poți recunoaște resturile rămase din ființa anterioară ca să te reîntorci acasă, ca în poveste. Un moment al zilei absolut întâmplător, un colt de stradă sau, de ce nu, un bulevard aglomerat, un ins care trece grăbit frunzărind o revistă mondenă… Nimic nu pare să anunțe ”cășătoria în lumea de dincolo”, care începe la pragul nemanifestat al conștiinței tale, trecând prin filtrul emoției. Suflete pereche? Aruncate în urmă cu cine știe cât timp departe unul de celălalt, ajung să se recunoască, absolut neprevăzut, după o privire, după miros, după fiorul pe care îl emană în prezența celuilalt… E posibil să începi să simți un aparent străin cu care ți-ai intersectat drumul – absolut providențial – drept parte din tine? Să te cucerească, încetul cu încetul, până la a te redefini?

Adevărul este că prea puțin ajungi să cunoști și prin urmare să înțelegi resorturile autentice ale relațiilor dintre oameni, suntem prea mult dedați interpretărilor arbitrare, subiectivi până în măduva oaselor, încorsetați în tipare și convenții sociale care nu ne permit să vedem dincolo de natura lucrurilor, în esența lor intimă, nealterată de prejudecăți. Umblăm prin lume legați la ochi, pentru că ne despart culturi și civilizații. Unele ”trebuie să se maturizeze”, ne spune o replica excepțională din film.

Pe scurt.

E vorba despre ”5 to 7” (titrat ”Iubire de după-amiază„ – cu adevărat inspirată polisemia!), în regia lui Victor Levin, un film ieșit în 12 februarie 2015 în Ucraina, avându-i în prim-plan pe tânărul Anton Yelchin  și pe Berenice Marlohe, o actriță franceză de o senzualitate care o așază în rândul marilor figuri feminine seducătoare din cinematografia consacrată, alături de Jennifer Lopez, Sharon Stone sau Salma Hayek. La 27 de ani, aceeași inexplicabilă forță a destinului omenesc, deasupra oricărei justificări, actorul – cunoscut publicului din seria Star Trek – moare în mai puțin de un minut, strivit de Jeep-ul său tocmai de poarta casei sale din Studio City. Dar să ajungem la acțiunea filmului, fără a desconspira prea multe amănunte, pentru a nu strica efectul unei vizionări atente.

5 to7

El – un tânăr (foarte tânăr, deopotrivă în spirit, cultură și înfățișare) cu veleități literare, aflat în căutarea unei surse de inspirație pentru o carte unică, definitivă, american (foarte american, veți vedea de ce), joacă un rol (în care mai degrabă l-aș fi văzut pe Aston Kutcher sau pe Jude Law, ca să fiu sinceră) în care viața îi oferă acea șansă unică de a înțelege ce înseamnă tragica frumusețe a iubirii (interzise?), intrată în existența lui printr-o întâlnire providențială, așa cum avansat la începutul cronicii.  O privire aruncată în treacăt, în plină zi și în plină stradă arhiaglomerată, loc de intersectare a mii de drumuri cotidiene. Ea – o franțuzoaică seducătoare de la simpla prezență până la cele mai mici detalii (pieptănătura voit nesofisticată, rochia neagră, simplă, dar cu un decolteu insinuant până la a incita curiozitatea – un amănunt feminin atât de prețios și de cele mai multe ori greu de obținut și de apreciat!, gestul cu care își aprinde, în stradă!, țigara, privirea întoarsă leneș, felul în care graseiază numele (Arielle, nu întâmplător ”mica sirenă”!- trimitere la arhetipul seducției întruchipat de femeia-sirenă), naivitatea jucată cu care conduce dialogul, șarmul pe care îl emană în atitudinea relaxat-provocatoare pe care o afișează cu o naturalețe rar întâlnită…), va fi acea probabil unică femeie (o Euridice sau o Galatee în variantă modernă) ce îi va desluși, pas cu pas, în cele mai adânci detalii, frumusețea dragostei neîncorsetate de nicio convenție, nu numai socială, ci și morală, relevându-i acel mister de neînchipuit al clipei de grație, inefabilă, degrabă trecătoare, dar singura autentică, încărcată de o trăire atât de puternică încât devine imposibil de suprimat.

5 to 7

Subiectul e simplu, dar, ca să nu devin spoiler și să nu vă stric plăcerea de a savura condimentele filmului, redau doar trama: cei doi se întâlnesc absolut întâmplător (dar știți deja că nu mai cred în coincidențe) și, în ciuda diferențelor (atent alese de regizor, cu un tact remarcabil) sociale (el burlac, ea căsătorită, mamă a doi copii, cu un soț ambasador), culturale (el american, repet, ea franțuzoaică autentică, o efigie, practic a unui modus vivendi specific Franței), de mentalitate (el puternic ancorat într-un tipar moral și etic puritan, ea, adepta unor principii de viață neconvenționale, să zicem, deocamdată, maturizate prin experiență), de vârstă (cu o diferență de aproape 10 ani), trăiesc o poveste de dragoste pe cât de scurtă, pe atât de intense și de iremediabil transfiguratoare pentru amândoi… ”Povestea” e interesantă prin atipicitatea ei, de obicei bărbatul este cel matur și disponibil pentru aventură, el este seducătorul și decidentul într-o relație (cum e cazul în ”Pretty Woman”, dacă ar fi să dăm măcar un exemplu celebru…), el explică femeii neinițiate arta amorului, având atuurile necesare, ori, în cazul nostru, asistăm la o inversare a rolurilor, un fel de paradox: relațiile dintre oameni sunt condiționate social, ni se demonstrează, dar ele nu pot fi condiționate ontologic, omul este făcut pentru iubire (la orice vârstă, în orice condiții), dar determinări supraindividuale îi influențează destinul, uneori împotriva lui însuși.

Impresionantă este și arta conversației și nu mă sfiesc să folosesc această expresie, pentru că fiecare dintre replicile filmului atrage prin sensurile duble, de profunzime, pe care le descoperă spectatorului (avizat, desigur). Și o să mă opresc la două exemple: întrebată dacă se vor mai vedea, chiar la câteva minute după întâlnire, Arielle îi spune că va fi acolo în fiecare vineri, între 5 și 7 (titlul filmului), iar lui îi sugerează, fin, că ”nu trebuie decât să fie acolo”, adică să își dorească întâlnirea și să îi dea curs, fără nicio constrângere… Mai târziu, în timpul unei plimbări prin parc, situația se schimbă când Brian află că ea este căsătorită, iar acel ”de la 5 la 7” înseamnă, de fapt ”o relație în afara căsătoriei”, la francezi perioada respectivă referindu-se la ”un moment al zilei în care locul în care se află o persoană este incert”, iar tânărul, atins în principiile lui (artizanale, la acel moment) despre căsătorie și dragoste, se pornește într-o perorație spumoasă, cu note ironice, la adresa civilizației franceze, care permite asemenea abateri de la normă… Arielle Pierpoint și soțul ei, Valéry (Lambert Wilson) trăiesc într-o ecuație maritală obișnuită în Franța, în sensul că ambele părți au acceptat dintru început o afacere 5 to 7, ei se întâlnesc în 4, împreună cu copiii, iau masa, nimic mai normal (desigur, pentru părțile implicate).  Răspunsul ei merită notat: ”your culture needs to grow up…”. Concepția aceasta se regăsește (interesantă orchestrare!) și în opinia mamei lui Brian, care, cu același tact și aceeași serenitate ca și Arielle (mă duce gândul la acel echilibru pe care numai femeile -desigur, nu toate- îl pot găsi în lucrurile mari, câteodată aparent imposibil de armonizat) își liniștește soțul, agitat de ilegitimitatea situației în care se află tânărul : ”Cred că există două forțe pe pământ cu care n-ai vrea să-ți măsori puterile, una e Mama Natură, iar cealaltă e iubirea”,motivându-și astfel atracția față de iubita fiului ei :”Cum să fii un părinte înțelept fără să te lași înduioșat de cineva care îți adoră copilul?”, iar de aici, discuția despre etica acestei relații e încheiată, cu un zâmbet plin de subînțeles… Lucrurile devin complicate, nu-i așa, în cazul în care ceea ce fusese la început o simplă aventură de două ore se transformă într-o pasiune la limita dramei. Își va părăsi Arielle familia pentru a accepta cererea în căsătorie a tânărului și înflăcăratului Brian?

5 to7

Desigur, la final au plâns și bărbații-spectatori, nu știu dacă dintr-o profundă înțelegere a lucrurilor sau din felul magistral în care Arielle joacă ultima scenă, sau pur și simplu, din cauza situației, impresionantă prin dublul ei dramatism: povestea se termină, nu și dragostea, pentru că legătura rămâne ad aeternum, dincolo de orice explicații sau limite de orice fel. Și aici vine cea mai interesantă parte a acestui film, dincolo de final: cum am acționa dacă ne-am regăsi într-o astfel de situație, de oricare parte am fi? Cum am putea ajunge la decizia înțeleaptă, cea care ”să nu ne transforme viața într-un coșmar”, cum se întreba tatăl lui Brian… Dincolo de vorbe, de Întâmplare, viața ne oferă și durerea de a ne maturiza forțat, dacă prin asta trebuie să ne facă să înțelegem că e vorba de o înțelegere superioară a ei sau a sentimentelor autentice prin care ea își capătă autenticitatea. Scena e memorabilă, aduce, ca și intensitate a trăirii, cu aceea din ”Casablanca”, dar trebuie revăzută și analizată în cele mai mici detalii, pentru că închide și deschide, în același timp, ca într-o ”ramă”, povestea Iubirii, a acelei neimaginat de simple, în complexitatea ei, iubiri, cea care nu suportă niciun fel de întrebare și niciun fel de explicație.

Nu uitați că ”Viata este o colecție de momente. Important este să contribui cât mai mult pentru a avea cât mai multe frumoase.” (Jane)

5-to-7

Sursă foto: decider.com

P.S. Ce înseamnă, de fapt, cinq a sept pentru francezi, despre care știm că au o viziune cu totul originală despre dragoste, sex, întâlniri amoroase și fidelitate? Marilyn Yalom, autoarea cărții How the French Invented Love: 900 Years of Passion and Romance (”Cum au inventat francezii dragostea: 900 de ani de pasiune și dragoste”), are câteva răspunsuri iluminatoare:

”Francezii nu fac distincție între sex și dragoste. Primul este exclusiv fizic, în timp ce dragostea poate include senzualitate și erotism, pe lângă ”inimă”, care e responsabilă de emoțiile și tandrețea pe care le simțim față de celo pe care îl iubim… […] De la 5 la 7 este intervalul pe care francezii îl dedică aventurilor extraconjugale. E acea perioadă în care bărbatul sau femeia se deprind de serviciu sau de cămin în vederea unei escapade sexuale. Aceasta poate fi o aventură unică sau o relație pe termen lung, iar dacă unul dintre soți întârzie frecvent între orele acestea, poți fi sigur că partenerul de viață devine suspicios. Am scris în carte, spune autoarea, despre o soție care a a negociat cu soțul ei faptul că nu va fi acasă între 4 și 7, fără a admite replică. Pur și simplu, a fost un mod de a negocia contractul prenupțial.”

Întrebată despre atitudinea franțuzoaicelor în legătură cu fidelitatea, spre deosebire de americance, care nu tolerează abaterile de la regulile ei stricte, Marylin Yalom răspunde:

”Atitudinea francezilor față de fidelitatea între soți are o istorie care vine tocmai din Evul Mediu, pe când căsătoria nu era o chestiune sentimentală, ci una  de alianță și proprietate. De fapt, ”inventarea dragostei romantice” în secolul al 12-lea se baza pe concepția conform căreia amorul nu se potrivea căsniciei, din varii motive, și era de regăsit doar în relații non-maritale. Deși francezii (bărbați) erau cunoscuți ca frecventând mai ades relațiile extraconjugale decât femeile, nici acestora nu le era străin adulterul. În literatură, dacă ne gândim bine, miturile dragostei adultere – de la Tristan și Isolda – și până la Madame Bovary – sunt construite în jurul femeilor.”

Concluzia scriitoarei este că francezii acceptă premisa că pasiunea (sexuală) este o justificare în sine, pentru ei dragostea nu are același fundament moral ca pentru americani, care nu fac niciun fel de rabat. Moralitatea, spune ea, se dovedește a fi un contracandidat slab al erotismului. Între acesta din urmă și purtarea iresponsabilă (infidelitatea), granița e foarte sensibilă și rămâne un subiect fierbinte pentru fiecare dintre noi. Dacă ții la cineva într-adevăr, încerci șă nu-i produci neplăceri, dar asta înseamnă câteodată să-ți jertfești propria ta plăcere. Moralitatea și chiar afecțiunea profundă dispar atunci când se ivește o relație pasională.

Concluzia vă revine exclusiv. În tot cazul, filmul merită toată atenția, nu numai de dragul subiectului, dar și al coloanei sonore, al naturaleții jocului actoricesc, al peisajelor, al dialogurilor inteligente, al gustului pe care îl lasă, al întrebărilor cu care veți rămâne. Cum ar fi, de pildă, aceasta: ”Ce ai face dacă dragostea vieții atle ar avea deja o altă viață?” (Brian Bloom).

bun

Sursă foto: academyartunews.com

Trailerul, aici.

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un joc al seducției

Nu-i greu să ademeneşti soţul alteia. Greu e să i-l dai înapoi

„Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,704 views

Your tuppence

  1. Cum am putut să iubesc un astfel de om? – Talk Tabu | Catchy / 16 March 2018 7:23

    […] prima vedere” despre care cel puțin eu n-am mai auzit de multișor. Despre cât de complicată e dragostea de tipul acesta, numai francezii știu. Nu depinde nici de timp, nici de spațiu și nu cunoaște […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. nicu / 26 February 2018 15:09

    Super articolul! De mult nu am mai citit pe Catchy (sorry) un articol asa de bun care sa nu fie plin de frustrari sau care sa trateze asa de bine un subiect! Am vazut si eu de doua ori filmul (cred ca o sa il revad zilele astea) si am avut aceeasi perceptie cu cea a autoarei (Andra Tischer) si recunosc ca am fost destul de mirat de reactia slaba a publicului spectator vizavi de film. Posibil datorita programelor cu care suntem crescuti de mici! Oricum, indiferent de ce crede fiecare ca este corect tot ar fi trebuit sa fie admirata pelicula asa cum specifica si autoarea articolului: ” filmul merită toată atenția, nu numai de dragul subiectului, dar și al coloanei sonore, al naturaleții jocului actoricesc, al peisajelor, al dialogurilor inteligente, al gustului pe care îl lasă, al întrebărilor cu care veți rămâne.”!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro