Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

A trăi între oameni e ca un fel de alba-neagra

13 October 2019

Azi e duminică și de fiecare dată îmi place să-mi iau o oră, la cafea, să mă gândesc la viața mea, la lecturile mele, la oamenii pe care i-am întâlnit, la cei cu care mă văd zi de zi, pe care aș vrea să-i revăd și pe cei pe care îi detest. E un fel de a trage linie, a aduna și a contempla rezultatul. E atât de important să știi unde te situezi față de tine și față de ceilalți! În acest teatru al vieții, e bine să știi dinainte rolul, să nu te prindă spectatorii că te bâlbâi și să te huiduie. A trăi între oameni e, uneori, cea mai dificilă experiență. Niciodată nu ajungi să spui că te pricepi destul de bine în a discerne binele de rău, oamenii care sunt o lecție de cei care sunt o binecuvântare, cum frumos spunea cineva.

Așadar, concluzia zilei de astăzi:

  • nu-mi plac femeile care pun etichete altor femei, când lor li se scurg privirile pe stradă după bărbați, sau chiar sunt ahtiate după iubitul/soțul prietenei. Cred că orice apelativ trebuie probat, în primul rând, asupra propriei persoane. Îmi plac, în schimb, femeile care au puterea să-și recunoască (re)sentimentele față de cineva și aleg să atragă atenția cu tact  asupra a ceea ce le supără la cineva. Uneori, cele mai urâte certuri provin din neînțelegere și necunoașterea celuilalt.
  • nu-mi plac bărbații care depun eforturi, uneori ani întregi, de a seduce o femeie, iar în momentul în care aceasta ajunge să se îndrăgostească de el, dau bir cu fugiții. Mi se pare o formă de sadism care nesocotește nu doar demnitatea lui proprie, ci și a femeii, sau poate fi o posibilă formă de răzbunare împotriva altor femei care i-au distrus sentimentele, ori o totală lipsă de logică a timpului pe care îl puteau folosi făcând ceva inteligent. Îmi plac, în schimb, bărbații care își asumă atracția față de o femeie, chiar dacă e „imorală” sau „ilegală”, și au curajul să-și afirme sentimentele, fără să ajungă să rănească și, astfel, să cadă în dizgrație sau în ridicol. Cred că te poți îndrăgosti fără să-ți pierzi capul, pentru ca acesta să-ți servească în momentul în care devii a doua, a treia, a cincea roată la căruță. Și tot așa.
  • îmi plac bărbații care iubesc constant, fără orgolii, fără frustrări, cei care știu ce înseamnă diferența dintre sufletul unei femei și lipsa de suflet pe care o pretind unii bărbați, ca să se apere. Sau să se disculpe, după caz.
  • nu-mi plac femeile rele, care mușcă din invidie. E absolut firesc să existe femei mai tinere, mai frumoase, mai talentate decât ele, la un moment dat, iar asta este de apreciat și de valorificat, nu de ironizat sau jignit. Nu se știe când vor ajunge în aceeași ipostază și nici nu au curajul de a spune în față lucrurile pe care nu le pot suporta, adică acele calități pe care nu le au, dar le urăsc la altele. Îmi plac femeile care știu să aprecieze celelalte femei, chiar dacă se află în concurență, de orice fel ar fi ea. Înseamnă că se cunosc și că sunt conștiente că nu sunt perfecte, dorindu-și să devină mai bune cu orice preț.
  • nu-mi plac șoferii misogini care claxonează în trafic și fac semne obscene sau jignitoare, scuipă pe geam sau creează situații penibile când văd femei la volan, tăindu-le calea…
  • îmi plac femeile care îmi acordă prioritate și o fac cu zâmbetul pe buze, cu un semn de prietenie și curtoazie. Le ador.
  • îmi plac oamenii care se trezesc bine dispuși și rămân așa toată ziua, indiferent de situație, de oboseală, de confruntări, de probleme personale. În societate ești obligat să fii frumos pe dinăuntru ca să se vadă bine pe dinafară și să poți încuraja cu prezența ta. Oricum, chimia între oameni joacă de multe ori feste, dacă mai ești și nervos, pus pe harță sau influențabil, rău destul.

  • îmi plac părinții care își încurajează mereu copiii, chiar și atunci când fac vreo „ispravă” (chiar, sunt situații în care ar trebui să ne întrebăm dacă a sparge un pahar e lucrul cel mai rău care ni se poate întâmpla?), și le explică, răbdător și cu tact, cu situații concrete, unde și ce au greșit.
  • cred că una din cele mai mari provocări din viața unui bărbat este aceea de a fi tată. Să nu ne înțelegem greșit, e o mare diferență între „a face un copil” și a fi tată, cu adevărat. A fi aproape de copil și a-l considera carne din carnea lui, fără să-i găsească nici cel mai mic cusur, ci să-l considere varianta lui în mininatură, necizelată, un fel de plămadă vie pe care el trebuie s-o transforme în varianta lui ideală, făcând astfel încât să-l depășească. Poate că aceasta ar trebui să fie rațiunea omului, de a crea oameni care să le ducă mai departe numele, într-o formă  superioară, mai înaltă, mai bună, mai frumoasă, astfel încât să simtă că a dat ceva cu adevărat autentic lumii.
  • îmi plac bărbații care fac cadouri, și aici o să vă povestesc o întâmplare amuzantă. La Mall, la plimbare. În fața mea, un cuplu din acestea moderne, „sofisticate”, el mai în vârstă, ea ciripitoare, ieșită la „shopping”. Ea intră la pantofi, țintind o pereche de stiletto roșii în vitrină, el la Sephora. Din întâmplare, ajungem amândoi la parfumuri de femei. Trage cu ochiul la „Shiseido” pe care îl testam, trece mai departe la parfumuri masculine. Mă duc la casă, plătesc, în spatele meu ajunge și el, e foarte stânjenit, dar în timp ce mi se împacheta parfumul, e nevoit să scoată pe tejghea „marfa” din coș. Două parfumuri identice, nu mai contează firma. „Unul în plasă, celălalt vă rog să fie împachetat, pentru că e cadou”. Urmarea se înțelege. Motivul pentru care cumperi același parfum pentru două femei, mai greu. Fetișuri? Sau pur și simplu confuzie de planuri și neputința de a se situa într-o poveste?
  • îmi plac oamenii care citesc și știu să îi determine și pe ceilalți să citească. Oamenii aceștia n-au cum să fie răi, pentru că nu au timp, corect? Educația înseamnă puterea pe care ți-o dă toleranța, acceptarea imperfecțiunilor și voința de a le îndrepta, iar asta te face să fii liniștit și împăcat cu tine și cu lumea, pentru că înțelegi limitele fiecăruia. Ca să putem trăi cu oamenii aceștia, trebuie să-i înțelegem, chiar dacă ei n-o fac. Egoismul lor trebuie vindecat prin compasiunea noastră, atâta timp cât putem suporta să fim atenți cu ei. Iar când nu mai putem, tot n-am pierdut nimic.
  • nu-mi place de mine, pentru că sunt naivă și cred în oameni de când îi cunosc pentru prima dată, considerând că toți ceilalți simt la fel. Răbdarea de  a cunoaște în profunzime oamenii nu mă caracterizează, din păcate, iar asta mi-a adus foarte multe neplăceri. Am avut noroc cu oamenii-pansament, care au fost, ca și mine, un ajutor neprețuit.
  • nu-mi place de mine, pentru că nu știu să pun capăt imposturii, minciunii și ipocriziei, preferând să mă retrag fără să ripostez atunci când sunt călcată în picioare. Sunt victima sigură a propriei mele concepții că toți oamenii sunt frumoși și buni. Că nu profită de slăbiciunile celorlalți. Că sunt sinceri și bogați sufletește. Că merită să fie iubiți pentru ceea ce sunt. Sau împotriva a ceea ce nu au reușit să fie, dar pot fi ajutați să devină.
  • îmi plac duminicile mele. Cea de astăzi în mod special.

Vouă ce (nu) vă place astăzi?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Depresia – dacă e, e pe bune și nu glumește

Amintirile unui orășel monoindustrial

De ce să mai învățăm, că merge și-așa. Ei, bine, nu merge!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro