Garry Kasparov, una dintre conștiințele timpului nostru, a scris recent un eseu despre cum se ajunge la dictatură. Drumul acesta începe cu cenzura.
Prima pe care o arestează un dictator, întotdeauna și pretutindeni, este presa.
Kasparov și-a scris eseul ca să îi avertizeze pe americani cu privire la pierderea libertății de expresie.
Nici în Rusia, nici în Statele Unite ale Americii, nu poți să (mai) râzi de președinte la televizor, chiar dacă e o paiață. Așa începe.
România ar trebui să știe să se apere de totalitarism, doar a trăit o jumătate de secol unul – atroce, brutal, ilegitim și criminal, nu? Nu știe.
În primul rând pentru că memoria este alterată. Apoi, fiindcă realitatea comportă, totuși, nuanțe. Iar comunismul, așa ilegitim și criminal cum a fost, nu a avut non-stop doar umbre și nu a produs exclusiv sânge și nedreptate, a avut și zone gri și chiar foarte scurte sclipiri de lumină.
Iar agitprop-ul a făcut din acestea din urmă o evadare din realitate, o ficțiune în care prea mulți români se simt confortabil. Îi leagănă cântecele tinereții național-ceaușiste, acel mix de legionarism roșu, delir patriotic de grandoare și canalizare a urii către dușmanii de peste hotare.
Halucinează în grup pe citate din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Așa se explică și seducția pe care o exercită acel semidoct sobru care este guru Georgescu.
Protocronismul (românii au inventat și mersul pe jos, și apa caldă) le gâdilă urechile și le validează discursul urii. Cetatea noastră e permanent asediată pentru că suntem cei mai buni și mai deștepți.
Adevărul nu e că împreună suntem catastrofali și nu putem construi o societate funcțională, fiindcă promovăm lichelele și mutilăm valoarea, ne hrănim cu șpăgi și învârteli, nu, nici vorbă, ce ai, mă?!
Adevărul e că ne vor maghiarii, bulgarii, turcii, tătarii și extratereștrii, francezii și toți ceilalți din univers pământul roditor, apa cristalină și energia deosebită. Ce perversă e lumea și rea, ca-n manele.
Ca să te aperi de alunecarea în dictatură ai nevoie de educație. Școala românească a eșuat.
Ca să te aperi de dictatură ai nevoie de presă liberă. Societatea românească nu are decât câteva oaze. E profund neapărată. Câinele de pază e și el cum e.
Iar absența celei mai elementare educații media le aruncă oricum în irelevanță. Aberațiile de pe tik-tok penetrează adânc, când n-ai citit nici Scufița Roșie.
Iar în tot acest peisaj dezolant președintele Nicușor rezolvă probleme de sistem la el în cap. Durează. Și asta pare o tragere evidentă de timp.
Nu o să aibă nimeni răbdare să facă președintele Dan mutări inspirate.
O să cadă, dacă nu a căzut deja, în aceeași prăpastie unde așteaptă dezgustul, sila de lume și convingerea că toți sunt lichele sau păpuși de cârpe ale pădurii. Adio, Nicușor, drum bun, ai fost veriga cea mai slabă.
Iar acest Nicușor chiar nu face nimic important pentru a alunga această impresie. E pierdut în labirintul său și din asta va ieși întărit doar extremismul care în cele din urmă ne va pierde pe toți și va scoate proiectul românesc de pe orbita civilizației pentru a ne întoarce la glodul tradițional în orice gubernie. Și așa se încheie și povestea asta.
Felul în care statul român se apără în războiul hibrid al rușilor și în fața pericolului dinăuntru (statul român fiind ros de incompetență și cotropit de anti-democratici fanatici) este trist și ridicol.
Cu aceste jumătăți de măsuri, perdele de fum, dansuri ritualice în jurul adevărului care zace mort în drum, lângă dreptate, nu putem ajunge în altă parte decât la un bine meritat „exit” din rândul brumei noastre de europenitate.
Privită la scara istoriei, scurta paranteză europeană a românilor rămâne categoric excepția.
Bref: dacă pierdem Europa (și o cam pierdem zilnic) – pierdem tot.
Președintele e și el cum e, Guvernul e și el cum e – și mai ales poporul e cum e. Drumul spre dictatură e deschis. Bine ați venit înapoi în 1984!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Filmul Nuremberg prin ochii unui istoric
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
