Articole despre comunism

Plecând de la documentarul The Age of Stupid, eseul urmărește mecanismul prin care am ratat, cu bună știință, salvarea: nu din lipsă de date, ci din refuzul adevărului și din cultul profitului. Criza climatică devine decorul epocii, iar omul „conectat” – mai vulnerabil la manipulare decât oricând.

Un text despre falimentul educației media, impostura jurnalistică și succesul propagandei într-o societate obosită, agresivă și vulnerabilă la manipulare. De la „reportajul” cu cârnați la prime-time, la nostalgia comunistă ambalată în luminițe și sloganuri reciclate, propaganda nu creează prostia — o exploatează. Iar asta spune mai multe despre noi decât despre cei care o livrează.

Celebrele gemene Alice și Ellen Kessler au murit împreună la 89 de ani, într-o decizie de moarte asistată care a emoționat Europa. Un duet care a trăit, a dansat și a părăsit scena vieții în același pas, într-o poveste reală despre loialitate, curaj și un sincron care nu s-a rupt niciodată.

În 2025, aproape 70% dintre tinerii americani se declară favorabili „socialismului”, fără să știe ce a fost comunismul. Pentru ei, nu e o ideologie, ci o formă de protest moral împotriva unui capitalism care nu mai oferă demnitate. O analiză despre ironia istoriei: cum America, care în anii ’50 își vâna artiștii de stânga, produce azi o generație care visează echitatea pierdută.

Victoria lui Zohran Mamdani la New York ne întoarce la realitate: la temele care contează, la soluțiile reale, la curajul de a vorbi limpede despre echitate. Nu despre frici, ci despre fapte. Nu despre ideologie, ci despre oameni.

O catedrală mai mare decât credința. Un popor care confundă aurul cu mântuirea și nostalgia cu identitatea. Despre iluzii, fală și ratare colectivă.

Garry Kasparov avertizează: drumul spre dictatură începe cu cenzura. România, fără memorie și fără presă liberă puternică, riscă să repete istoria.

Milan Kundera (a jucat la cehi și la francezi) îi povestea cândva lui Philip Roth (a jucat la americani) într-un interviu: “Am învățat valoarea umorului în vremea terorii staliniste. Pe atunci aveam douăzeci de ani. Recunoșteam întotdeauna oamenii care nu erau staliniști, cei de care nu trebuia să mă tem, …

Un text acid despre fascinația românilor pentru lideri de carton, nostalgici după dictatură, și despre prețul plătit pentru libertatea câștigată în 1989.

Nostalgia după Ceaușescu nu e despre trecut, ci despre eșecul prezentului. Când oamenii idealizează dictatura, poate că democrația e în criză de sens.