Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

E ca un drog

8 November 2018

S-a ridicat de lângă mine și s-a dus la fereastră. Mă așez instinctiv în locul lui, unde a rămas cald, și pun obrazul pe canapea, unde miroase a el, mirosul acela care îmi înmoaie genunchii. Îl privesc din profil. E frumos! Fumează galeș și se uită în gol. Îmi este atât de drag, încât l-aș inspira cu totul pe el, adânc în mine, să îl țin doar pentru mine. Și mă topesc… Cum naiba oare m-am îndrăgostit așa? Când s-a întâmplat? Cum am ajuns să nu pot fără el? Mă simt liniștită când e aici, cu mine.

femeie singura

Se întoarce grăbit și îmi spune „fug… nu se mai termină problemele… știi că aș vrea să mai stau… ne vedem mâine, poate”. Îl privesc ca și cum mi-e indiferent dacă pleacă sau mai stă, dar sufletul meu îi șoptește încet, în zadar, fără să fie auzit „mai stai, nu pleca încă, am atâta nevoie să te văd, mai stai cu mine”.

Mă doare fiecare parte din îmbrăcăminte pe care o trage pe el și mi-aș dori să mă fac bluză sau maiou, să plec cu el, lipită de corpul lui. Dar nu îi spun. Îl întreb zâmbind vesel, când ne mai vedem. De ce întreb oare? Nici nu mai știu. Este atât de puțin ce primesc și mă revoltă continuu puținul asta. Și totuși e ca un drog. Îl caut din nou și din nou, ca un dependent care nu poate să trăiască fără drogul lui.

Mă sărută grăbit și pleacă, iar eu aștept puțin și merg încet spre geam. Îl mai văd puțin cât trece strada și mă întreb cum poate să îți fie dor deja de cineva care abia a plecat de lângă tine? Mă gândesc cât mai durează? De ce durează de atât de mult timp? Cât o să mai pot? Până mâine? Până săptămâna viitoare? Până anul viitor? Cât o să mai pot să îl privesc plecând? Când o să spun stop? Când o să îi pot spune „De azi pot să trăiesc fără mirosul tău”, „De azi nu mai aștept să vii”, „De azi nu mai vreau să văd cum pleci”. Când o să simt că e mai puțin dureros să nu îl mai văd deloc, decât să primesc cu pipeta câteva picături care mă lasă tot uscată de sete de iubire?

Guest post by M.I.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Oare e suficientă dragostea?!

Unde ești, iubire?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
844 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro