El este Nordul și puterea mea de femeie

19 March 2020

“C’est peut-être là ce qui compte réellement: parvenir au plus profond du cœur humain, en dépit des apparences.” – Paul Auster*

Ieri la telefon Grig mi-a spus:

– Uite, aproape toți virtualii fb scriu acum ”ferestre” ca tine.

– Da, văd. I-am răspuns. Și mi se pare fascinant.”

În plin haos, ce poate fi mai fascinant decât un om care scrie despre ce vede de la fereastra care îl ține departe sau aproape de lume. Depinde cum îl situează lumea lui interioară. A te simți ca scriitor mai presus de alții te îndepărtează de propriul tău scris.

Scriitorii nu sunt o castă aparte cu titluri onorifice pe care și le dau între ei. În unele momente,  scriitori suntem toți.

Doar cel care scrie cu pasiune și nu a devenit vreun anost tehnician al cuvintelor poate înțelege ce spun eu aici. Restul vor privi rece și vor citi cărțile altor oameni care au scris cu pasiune.

De luni de zile, în fiecare dimineață, trec mici însemnări în Ferestrele mele. Jurnal scriu de vreo 35 de ani.

Nu știu ce îmi rezervă viitorul. Uneori sunt plină de speranță. Alteori sunt complet vulnerabilă și dezorientată. Disperată și total înfricoșată nu sunt niciodată. Îl am pe Onisim. El este Nordul și puterea mea de femeie ce nu vrea decât să îmbătrânească într-o lume calmă cu mâna soțului ei așezată pe umăr, protector.

Îi am pe prietenii mei. Am o casă unde pot să mă adăpostesc în mijlocul haosului. Am o viață în urmă trăită din plin. Și o viață înainte așteptând să fie trăită.

Privesc deci la oamenii care își scriu cuvintele în virtual prin jurnale. Unii plini de umor. Alții plini de amărăciune. Și de la fereastra mea le scriu:

Cuvintele ne luminează fiecăruia drumul spre interior. Odată ajunși în adâncul nostru cel limpede va fi mai simplu să privim în jur și să acceptăm aparențele uneori atât de neplăcute ale celorlalți. Pe cei care ne umilesc și jignesc. Pe cei aroganți. Pe cei înnebuniți de frică sau întunecați de ură. Pentru că toți simțim uneori ce simt ei chiar dacă nu lăsăm să se vadă. Pentru că toți părem în ochii vreunuia stupizi sau prea lipicioși. Idioți sau bieți clowni.

Doar aparențe. În plin haos rezistă cu adevărat doar cel cu o inimă pură. Cuore puro! Cum îmi striga Papa Umberto, Dumnezeu să îl ierte, acum câțiva ani la Erice. De parcă l-aș fi întâlnit atunci pentru momentul de acum.

Există lumină pentru că există întuneric. Există putere pentru că există slăbiciunea inerentă umanului. Dincolo de moarte, haos, lipsuri și nesiguranța zilei de mâine suntem noi. Un pahar în care am pus o crenguță înflorită. Un gest greșit și se răstoarnă. Acel moment al căderii e de o frumusețe esențială. Putem să întindem mâna și să salvăm paharul cu flori. Nu înainte de a privi o secundă.

photo: Studio O.

Oamenii care stau în ferestre și apoi scriu lungi cuvinte despre ce văd pe stradă sau în interiorul lor sunt cei asemenea mie. Frații și camarazii mei.

Iată de ce le spun: Deschideți ferestrele! Curaj și speranță! Nu vă fie frică să scrieți.

însemnare din ”Ferestre”(în lucru)

*Asta poate fi ceea ce contează cu adevărat: să ajungi în adâncul inimii, în ciuda aparențelor.”

Guest post by Dana Banu

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pășind duios spre Noaptea-cea-Lungă – Blackbird

Noiembrie

Povestea lor are un început, dar nu este acesta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro