Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

El se însura cu alta și ea primea o invitație la nuntă?!?…

22 May 2018

Se uita în cutia poștală mai mult din obișnuință. Cine mai trimite scrisori în ziua de azi? În afară de vreo factură rătăcită, destul de rar și aceea, căci îi ajungeau toate în email, cutia ei poștală era mereu goală. Era sigură că dacă ar fi deschis-o și ar fi pus mâna înăuntru ar fi găsit un strat gros de praf, nederanjat de vreo atingere. Așa că nu mică i-a fost mirarea când, în loc de spațiul albastru închis, luminat slab prin fanta cutiei, să vadă în acea zi alb, strălucind nefiresc. Poate că e doar o hârtie, vreo glumă a unui copil din cartier, se gândi, însă asta nu o împiedicase să caute febrilă cheița aproape nouă, pentru a deschide repede cutia poștală.

Nu, nu era o foaie la întâmplare și nici măcar vreo factură rătăcită sau corespondența vreunui vecin. Era o scrisoare. Pentru ea. La destinatar putea descifra clar numele ei. Nu recunoștea scrisul caligrafic – exagerat de caligrafic. O întoarse repede pe verso unde stătea scris, neașteptat, numele unui… cuplu. Nu mai primise vreodată așa ceva. În plus, numele celor doi îi era complet necunoscut… sau… sau poate că nu… Nu îndrăznea încă să-l deschidă, căci o bănuială vagă începuse să-i dea shoturi de adrenalină. O bănuială pe care o alungă cu mâna, ca și când s-ar fi materializat într-o muscă supărătoare… Numele acela… da, acum nu mai încăpea urmă de îndoială, era numele lui… și, brusc, prezentul se șterse, înțelegător, pentru a face loc amintirilor.

scrisoare

O despărțea zece ani de povestea lor. Poveste pe care se chinuise în fiecare zi, perseverentă, să o uite. Fără rezultate notabile. Nici nu ar fi avut cum, dacă ea și astăzi – și o clipă ochii îi alunecară la încheietura mâinii – mai purta ceasul lui Tissot pe care îl uitase la ea, împreună cu mai multe lucruri. El nu le mai ceruse niciodată înapoi, iar ea nu se îndurase să i le trimită sau să le arunce. Ba, mai mult, începuse să-i poarte ceasul…

Și acum, scrisoarea asta… nu, nu era o scrisoare normală, simțea ce ascunde plicul satinat. Îl deschise totuși, doar pentru a-i oferi inimii certitudinea de care atât se temuse: era o invitație la nuntă din partea lui. Se însura și ținuse cu tot dinadinsul ca ea să-i fie alături. După atâția ani… Ce urmărea cu asta? Ce răzbunare diabolică ar fi putut fi și asta? Poate pentru că ea, atunci, speriată și confuză, îi respinsese cererea lui inițială în căsătorie, cerere pe care el, orgolios, nu o mai reformulase vreodată, deși ea, la puţin timp după, în sfârșit lămurită, se făcuse luntre și punte ca el să repete întrebarea magică. Degeaba însă… și relația decursese o vreme aparent normal, însă… ceva se rupsese atunci… iar până la ruptura finală nu mai fusese nevoie decât de una an și multe certuri din nimic…

Și acum… el se însura cu alta și ea primea o invitație la nuntă… Să fie o greșeală? Imposibil, adresa era scrisă impecabil. Ciudat, cum o ținuse minte. Oare își invita toate fostele sau numai ea era singura care avea privilegiul să asiste, neputincioasă, la fericirea lui? Oricum ar fi fost, îl considera un gest de cruzime nejustificat. Tocmai de aceea se gândise ca ea să-i răspundă cu altă monedă…

Se gândise adânc, la rece, dacă să accepte sau nu invitația. Cumpănise toate argumentele pro și contra și, până la urmă, se decise să aleagă calea de… mijloc. Răzbunării lui avea să-i răspundă cu înțelepciune, iar acest gest final avea să pună, cu adevărat, punct relației din care ea nu ieșise cu adevărat până atunci.

Se hotărâse să nu meargă la nuntă, ci doar să le trimită o mulțumire neutră, scrisă de mână, însoțită de… un cadou de nuntă: un superb set de ceasuri Atlantic. Ezitase mult, înainte să închidă cutia și în ultimul minut, își scoase de la mână și ceasul lui pe care îl trânti neîmpachetat în cutie și, fără să se mai gândească, o lipi repede cu scoci din abundență și sună la curier, în timp ce inima-i sălta de nebună pe marginea unui singur gând „În sfârșit, liberă!”.



Citiţi şi

„Te iubesc, păpușă/baby/draga mea/bla bla-ua mea”

Luna Plină în Berbec, 25 septembrie, pentru toate cele 12 zodii

Iubitul meu din vârf de munte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,051 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro