Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

El, un gentleman, eu, o doamnă

26 February 2019

Momentul de intimitate sau, dimpotrivă, de socializare în plan real, de împărtășire și de bucurie al zilei este, cel puțin pentru mine, atunci când îmi savurez cafeaua. Dimineața la prima oră, dar nu obligatoriu, ritualul băutului cafelei este o adevărată artă căreia-i mă dedic cu pasiune. Mai ales de când, în urma unei cafele, m-am ales cu beleaua vieții mele (rima este involuntară, dar se potrivește perfect cu experiența mea recentă).

Cum spuneam, beau cafea cu pasiune. Mă suspectez că mă calific pentru înscrierea în inexistenta Asociație a Cafegiilor Anonimi. Cu titlu de membru de onoare. Căci cine alerga zilele trecute prin magazine să-și găsească cafetiera perfectă? Capabilă să scoată minuni din boabele negre și aromate pe care aș fi în stare să le port în urechi pe post de cercei? Exact, subsemnata! Și dacă tot nu concep viața fără cafea, măcar s-o fac în stil mare, mi-am zis. Așa că atunci când nu-mi pot savura în intimitatea căminului cafeaua preferată (în fiecare zi, alta, așa, ca un bărbat răsfățat de femei care în fiecare zi își alege altă muză), o fac în oraș, la o cafeneaua discretă și parfumată, că se simte de la două străzi distanță mirosul ademenitor de cafea prăjită.

Și se întâmplă recent să am o fereastră, așa că dau fuga la cafeneaua cu pricina. Ca niciodată, deși era trecut de ora 11 dimineața – aglomerație mare. Ca să nu-mi beau cafeaua în picioare, pe fugă (sau „au bo’ du calé”, cum spunem noi), cer permisiune unui domn drăguț și absent să „sharuim” masa. El cu ziarul (cine mai citește ziare azi? și nici bătrân nu era, ca să aibă scuza că a rămas agățat de secolul trecut), eu cu telefonul. El cu o cafea mare și neagră, eu cu un capuccino spectaculos. El cu niște ochi albaștri greu de ignorat, eu cu regretul că nu m-am machiat mai cu atenție de dimineață. Dar merge și așa, îmi zic optimistă și, în timp ce-mi savurez cât mai delicat minunea din față, trag cu ochiul la bărbatul retro ce acceptase să împărțim masa, dar nu și conversația. Ei, nu!

– Vă place mult cafeaua, nu-i așa? întreabă el la un moment dat, în timp ce-și închide ziarul cu gesturi calme.

Ce întrebare prostească, mă gândesc și cât pe ce să chicotesc ca o adolescentă prinsă cu mâța-n sac și iubitul de mână.

– Evident. De aceea v-am și rugat să-mi permiteți să mă așez la masa dumneavoastră. Pe fugă, nu are același gust.

– Perfect de acord, dar nu știu de ce am senzația că nu știți cum să alegeți cafeaua. Vă place, ca să zic așa, din vedere…

„Din vedere îmi placi tu…” cât pe ce s-o gândesc cu voce tare.

– Nu înțeleg…

– Ați optat între arabica și robusta din motive de preferințe personale sau nici măcar nu v-a interesat tipul cafelei când ați comandat acest spectaculos cappuccino care, pur și simplu, sufocă cafeaua cu adaosurile sale?

„Poftim?” – asta tot în gând a fost. „Cine naiba face așa ceva la cafenea? Dar cine face așa și când își cumpără cafea din magazine?”

Mi-a ghicit gândurile, probabil că sunt o carte deschisă, scrise cu litere de-o șchioapă, pentru că numai ce-l aud:

– Cunoscătorii de cafea. Ca să iubești cu adevărat ceva, trebuie mai întâi să cunoști acel ceva. Nu credeți, domnișoara…

– Doamna! Doamna X, îmi pare bine, marșez eu, înțelegând că m-a făcut de doi bani doar ca să se dea la mine. Și dacă la cafea nu mă pricep prea mult (nu încă), deși o ador, acum intra pe terenul meu, deci hai să ne jucăm puțin.

– Îmi pare bine și vă rog să mă scuzați dacă v-au deranjat observațiile mele, dă el înapoi.

Îmi place asta. Este un gentleman. Sau așa vreau să cred.

– Știți, modelul francez, folosim doar „doamnă”, nu și „domnișoară”, să nu se creeze situații jenante. Dar asta nu însemnă că… și-i arăt inelarul liber de constrângerea vreunui inel.

Și apoi mă înroșesc brusc, dându-mi seama că am exagerat, că m-am lăsat dusă de val, ba, nu, de ochii lui albaștri ca valurile, și de primăvara care trecuse de câteva luni buni și… nici eu nu mai știu de ce, că de obicei nu mă pierd așa ușor.

Zâmbește și se prezintă, la rândul lui. Și, de aici, s-au dezlegat limbile și au stat ceasurile. Ce să mai, ne-am lipit unul de altul ca… laptele de cafea. S-a dus naibii ziua și treburile planificate, ne-a prins seara împreună. Așa ceva… zău dacă nu trăiești o dată-n viață. Noroc cu… cafeaua!

PS: (încă) nu regret nimic…



Citiţi şi

Femeia care nu țipă noaptea în pat, țipă ziua în bătătură

Viața le-a făcut cadou după 50 de ani poza de când s-au cunoscut și nu s-au mai despărțit

Așa se pleacă de tot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro