Era un pic cam scund și puțin cam plinuț, dar nu-i nimic…

Miriam Eugenia Soare

24 October 2015

miriam soareBradul meu de Crăciun ești tu! Iubitul meu nu are nicio vină că m-a dezamăgit. Şi nimeni nu are vreo vină când ne dezamăgeşte și noi plângem, suferim și ne dăm cu capul de pereți.

Din copilărie, când ne trânteam cu fundul de pământ că nu suntem lăsați în fața blocului la joacă și până la moarte, ne dăm cu fundul de pământ pentru că viața nu ni se întâmplă cum o proiectăm noi în minţişoara noastră puțină și rigidă. Ne stabilim în mintea noastră niște tipare pe care le căutăm mereu. Unii psihologi spun că tiparul ni-l formăm în funcție de părinți și de întâmplări petrecute în copilărie. Nu sunt psiholog, așa că nu-mi dau cu părerea, dar știu că, la un moment dat, acest tipar din mintea noastră e ca Patul lui Procust. Cine nu se potrivește în el, îi tăiem sau sau îi adăugăm câte ceva. Şi uite așa, tiparul meu înseamnă un bărbat exuberant, înalt, suplu, elegant, curtenitor, îngrijit și sociabil. Însă viața, de cele mai multe ori, îmi aduce în cale total opusul. Îmi spun că nu e tocmai ce visez, dar au dreptate și prietenii. Prea sunt pretențioasă și apoi, am și o vârstă. Bărbații buni sunt luați, iar ăia frumoși umblă cu domnişoarele de doar douăzeci .

femeie la inaltime

Așa că, atunci când l-am întâlnit pe el, mi-am spus că e mai interiorizat și că săracul nu are loc să vorbească din cauza mea, care toc mărunt ca o moară stricată. Era un pic cam scund și puțin cam plinuț, dar nu-i nimic. Nu toți suntem înalți și nici eu nu sunt. Ce, ăsta e un defect? Despre kilogramele în plus, am să-i bat un apropo finuț și dacă mai reduce din pofta cu care mănâncă… Mda, e mai mereu așa, ușor netuns și sport îmbrăcat, dar aleargă mult și nu prea are timp. Cred că e și cam timid, că nu prea aud complimente și nu prea văd vreo floare. Nici cu prietenii mei nu prea comunică în rarele momente când acceptă să ne vedem, pentru că, din păcate, nu prea găsește subiecte comune. Oare ce ne determină să ne legăm viețile, chiar și pentru perioade relativ scurte de timp, de oameni care nu au nimic în comun cu ceea ce noi ne dorim? De ce, în ciuda evidenței, îi împodobim ca pe bradul de Crăciun, cu globuri, beteală, beculețe și, dintr-un molid amărât, creăm în mintea noastră un falnic brad? De ce ne mințim singuri, iar, mai apoi, constatăm că globurile s-au spart, beteala s-a decolorat, luminițele s-au stins și crengile s-au ofilit? Puține imagini sunt mai triste și mai dezolante decât minunatul brad de Crăciun veștejit, dezbrăcat de ornamente și aruncat afară, în zăpadă.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Money can’t buy love? – The Girlfriend Experience

Eu te-am vrut, boule!

Bărbatului de azi, plictisit de femei și scârbit de sine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,061 views

Your tuppence

  1. maryanna / 25 October 2015 19:30

    Incerc sa-ti raspund la intrebare prin prisma propriei experiente, pt ca m-am uimit si eu pe mine, cu unele alegeri.
    Cand eram la 20 nu-mi pasa si ma alegeam si cu ceea ce-mi doream cu adevarat, dar atunci nu vroiam sa construiesc ceva pt viitor. Apoi, idealul s-a tot conturat, noi si noi experiente au clarificat mult mai mult acel ce vreau, dar dorinta de a-l gasi pe cel potrivit a devenit prea mare, atat de mare incat am creat o imagine in mintea si sufletul meu pe care am incercat sa o proiectez mereu asupra celui care arata interes cum ca ma vrea.
    Am suferit, am trecut prin dezamagiri incat am obosit sa aleg eu si m-am multumit cu cel care ma alegea si incercam sa-l vad prin idealul meu, desigur ca la un moment dat vraja se sparge si te intrebi cand ai ajuns asa jos. Si daca apare acel “barbat bun” care se apropie covarsitor de ceea ce vreau, ma panichez pt ca e posibil chiar sa-mi placa si sa devin vulnerabila si nu e asa, am o varsta si mi-e teama pt ca nu mai vreau sa traiesc dramele si dezamagirile de la 20. Nu are logica, stiu, dar cam asa mi s-a intamplat mie.
    Momentul l-am depasit cand m-am impacat cu mine si am ales ca vreau sa fiu fericita. Am ales sa ma las dusa de val si sa ma bucur de ceea ce primesc fara sa ma pierd pe mine, fara sa renunt la individualitatea mea, obiceiurile mele etc, gandindu-ma ca si daca se termina voi fi fericita in continuare ca am avut sansa de a trai ceva frumos alaturi de un om frumos.
    Sunt multe povesti triste dar eu cred ca mai exista o sansa atunci cand alegi sa fii femeie, si cand alegi sa fii mandra si multumita cu tine fara sa epatezi in vreun fel. Vad multe femei care se chinuie sa para speciale si se comporta de parca nimeni in lume, nici o alte femeie nu mai face ce fac ele, nu sunt cum sunt ele etc, si asta doar le creaza lor frustrari. Cand am inteles ca nu am nevoie de aceste artificii ca sa fiu consideraat un om frumos, destinul meu s-a schimbat. Am inteles ca simplitatea copleseste si infrumuseteaza si chiar de nu e cu forever macar iti castigi un nivel de respect care te va tine departe de tradari dureroase…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro