„Ești nebun, însuratule! Mincinosule!”

13 December 2017

Nu-mi plac reproșurile, dar nici nu-mi produc mari trepidații-n conștiință, ori, cu siguranță, nu toate. Sunt o fire sensibilă, un estet, atunci de ce să mă ia lumea la treișpe-paișpe, numai așa, că plouă-n paradis?

– Tu ești însurat și flirtezi cu mine?! De ce?

– De ce „ce”?

– Ce întrebare-i asta?

– Domniță, ajută-mă să te-ajut… Mă-ntrebi de ce-s însurat ori de ce flirtez?

– Domnu’, ești jmeker?!

– Nu, făptură minunată, nu-s. Că de eram, ehehei, o ardeam prin burjalarabe ori măcar prin Casa Poporului…

A compilat interlocutoarea vreme de secunde bune și pesemne mi-a dat dreptate-n gând, apoi a revenit:

– Auzi? simțind nevoia să se asigure că mai sunt online.

– Văd.

– Bine, mă… vezi tu, nu-mi pari om prea rău…

– Frumusețe, rog, decide-te, că nu-mi plac jumătățile de măsură, sunt ori nu sunt rău, măcar să știu și eu cum e oglinda în care mă reflect?

Iar a făcut o pauză, ca și cum și-ar fi căutat cuvintele, să nu mă supere prea tare.

– Nu, nu ești. Gata, m-am decis! Nu ești și punct. Punct, auzi? Du-te…

Ultima propoziție, rămas neîncheiată cât să creeze suspans, m-a supărat. Nici în glumă nu merit să fiu înjurat, că-s om fain. Și estet. Fire sensibilă, fără doar și poate.

– Unde să mă duc, scumpete?

– Nu-ți spun! a exclamat Claudia Schiff, după cum își denumise apariția pe FB. Nu-ți spun că te superi și nu vreau să… nu vreau asta!

– Atunci, nu te-ai putea abține?!

– Lasă, nu mai fi așa sensibilicios… zi mai bine de ce-ai flirtat cu mine trei zile, ca mai apoi să aflu că ești însurat?

– Ultra însurat, drăguțo! Ș-apoi n-am ascuns aspectul, e limpede trecut pe wall-ul meu.

– Na, bine, cine stă să caute amănunte când vede așa frumusețe!

bărbat facebook

Am izbucnit în râs. Dacă interlocutoarea m-ar fi întâlnit în urmă cu douăzeci-treizeci de ani, n-aș fi contrazis-o și cu siguranță n-aș fi râs, dar acum, la doar câteva zile înainte de împlinirea matusalemicei vârste de 18.250 de zile, din minele de odinioară cred să mai fi rămas, să zicem, nițică distincție și vagi urme de agreabil aspect.

– Am râs, am informat-o. Copios!

– Asta și intenționam, să te îmbunez după nefericita mea pornire de adineauri.

Apoi iar a tăcut. Parcă aștepta să-mi temperez buna dispoziție, pentru a redeveni apt pentru importanța spuselor ei.

– Auzi?

– Sună-mă! i-am ordonat.

– Dar n-am numărul tău…

Am atașat un emoticon cu un zâmbet larg. Apoi i-am replicat:

– Deci n-am cum să te-aud…

A postat și ea un omuleț care face cu ochiul.

– Băi, nu mai fi așa cu mine…

– Nu-s! Sunt doar frumos!

Tăcerea ei m-a făcut să cred că era cauzată de râsul pe care i l-oi fi stârnit. Dar nu, absența ei s-a prelungit mai bine de zece minute. Noroc că aveam și altele de făcut pe calculator.

– I’m back! s-a făcut ea văzută pe monitor. Am întrerupt convorbirea că a venit bărbatu-mio acasă…

M-a perplexat ființa.

– Ești măritată?! am exclamat în scris uimit.

– Da, ce te miri? Sunt la a doua căsătorie și am patru copii. Primii trei sunt cu fostul soț, ultimul e cu papagalul ăsta cu care viețuiesc… dar vreau să divorțez și-i las copilul, că-l vrea.

– Ești liberă și ne-ncepută, zic…

– Ei, nu chiar ne-ncepută, dar ce contează asta? Dai cu apă și săpun și-i ca nouă jmekeria…

Mai auzisem vorba asta de la o grasă, acum vreo unșpe ani, ea fiind proprietara unui spațiu comercial pe care-l voiam ca să deschid un magazin cu încălțăminte, și ea încerca să mi se bage-n așternut, promițându-mi o chirie modică. Amintirea grasei m-a făcut să simt repulsie și față de, altfel, drăgălașa Claudia. În schimbul de cuvinte derulat pe parcursul ultimelor trei zile n-a fost vorba de flirt. Adică, nu din partea mea, cu certitudine. L-aș numi doar un joc de cuvinte, cu atât mai mult cu cât intervențiile mele au fost la început ca răspuns în versuri la poezioarele ei, cuminți, dar nostime. Dar fac asta adesea, nu numai cu domnițe, în funcție de starea de spirit de moment ori dacă-mi chiar plac versurile ce-mi ajung sub ochi – bună parte din prietenii de pe FB îmi cunosc intervențiile – improvizez și eu secvențe de poezie, de regulă amuzante, nu gomoase. Așa și în cazul înalt prea Claudiei făpturi…

– E bine, zic, că dai cu apă. Bine că și cu săpun. E un plus! Dar, zi-mi, ai o bucurie la cuvântul jmeker/ jmekerie?

– Na, bine, simandicosule! E o rămășiță de la convorbirile de la începutul chat-ului…

– Erai născută pe-atunci? am întrebat-o mirat, că nu-i dădeam mai mult de 30.

Mi-a înșiruit o mulțime de emoticoane, alternând omuleți care râd cu gura până la ipotetice urechi, cu inimioare.

– Ești drăguț, omule! a constatat. Sunt născută-n ’77, martie, patru. Odată cu cutremurul…

M-a bulversat adânc, precum un meteorit care s-ar fi alăturat furiei pumnului lui Tyson când l-a trimis în lumea viselor pe Lewis Lennox.

– Dar poza? am bâiguit eu în gând, apoi am tastat.

– E fiică-mea a’ mare, că-i caut soț și ei. Am zis că dacă nu mă lipesc eu de-un om cu poza aia, poate-i fac ei lipeala cu vreun intelectual sadea, că și ea-i gata divorțată!

M-am ridicat de la calculator și am dat fuga la frigider. Am aruncat cinci cuburi de gheață într-un pahar, apoi am turnat trei degete de whiskey. Jack aluneca dumnezeiește dinspre baza limbii până în străfundul sufletului consternat. Din trei înghițituri l-am izbăvit și eu am simțit ambra-i și nectarul invadându-mă.

– Mămică, mi-am reluat dialogul, voit în altă notă și dădeam să continui, când falsa Claudie m-a întrerupt.

– Așa, vezi, vorbește-mi pe șleau, că suntem aproape de-o vârstă…

Ca s-o șochez, am zis că e bine să revin la drăgălășeniile de odinioară.

– Frumusețe, lasă-mă să-mi termin propozițiile, te rog! Și cum ea nu tasta nimic, am bănuit că imperația mea a avut efect. Ca să n-o lungim prea mult, zău, nu lua intervenția mea drept flirt. Sunt însurat și, chiar dacă mă mai joc uneori cu vorbele, nu trec bariera.

– Ce barieră? a scris ea rapid curioasă.

– Bariera de vârstă, drăgălașo. Maxim treizeci, am marșat țanțoș, că nevastă-mea-i păpușă și n-are sens să mă-ncurc altfel. Ș-apoi, până și ea mi-a dat dispensă pentru cele sub treizeci! Știu, ani trec, eu avansez în vârstă și aria de selecție rămâne constantă…

– Ești nebun, însuratule! Mincinosule! Că de te știam dat, nici nu mai vorbeam cu tine…

– Prea-gingașă domniță, mă iartă, mai mult decât adevărul postat la vedere, ce-aș fi putut face? Că eu până și când mai scap în bejanie amoroasă, nu-mi scot verigheta de pe deget.

Gândeam că cu asta pun capăt tentativei de alăturare a mea ei ori fiică-sii mai mare.

– Da’, dar eu de unde să știu, că nu ți-am văzut degetul?! a găsit de cuviință să mi se plângă. Și-atunci, cu toată obida sufletului luat la treișpe-paișpe de-o falsă avatară, i-am replicat:

– Și nici c-ai să-l vezi vreodată!

Guest post by Nicolae NuChiarMoș

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Inelul pentru mine o fi ajuns pe degetul ei?…

La selfie, numai cine are față!

Te-ai încurca cu șeful?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,819 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro