Pe 29 ianuarie 2018, la ora 11:18, am primit un mesaj:
“Bunā, am tot citit despre femei moarte, înjunghiate de soți. Pe 25.11.2017 și eu am fost injunghiata in plinā stradā. Pe mine cineva acolo sus mā iubeste. Nu am avut nicio șansa la viațá, dar acele mâini de aur nu au renunțat …acest doctor și-a pus toata speranta in Dumnezeu…si dupā operații( am fost injunghiata in toate organele), comā 20 de zile, dializā, etc am deschis ochii și am invatat sā vorbesc, mânânc, merg …. Și culmea tot eu sunt vinovata …ca am ales sā plec de lângā acest barbat.”
Mesajul l-am văzut abia când femeia aceasta ne-a scris din nou, ieri, pe 2 iunie 2025, după ce toată România comenta parțial oripilată, parțial oripilantă, împușcarea Teodorei Marcu, de 23 de ani și însărcinată, de către fostul iubit.
“Bună seara,
Vă scriu cu inima deschisă și cu speranța că vocea mea – deși anonimă – va putea conta pentru alte femei. Vă trimit o mărturie reală, dureroasă, dar cu un final care încă respiră viață și curaj.
Tot ce vă rog este discreție totală. Nu îmi pot dezvălui identitatea, fiindcă încă trăiesc alături de agresorul meu.
Am supraviețuit unei tentative de omor. Dar mai greu decât rana a fost tăcerea.
Dacă puteți publica povestea mea într-un mod care să atingă suflete, fără să mă expună, vă voi fi recunoscătoare.
Mulțumesc că ascultați.
Cu încredere,
O femeie care încă trăiește”
Iată povestea ei.
“25 noiembrie. Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. În acea zi, în plină stradă, în plină zi, am fost înjunghiată. Nu de un străin. De bărbatul care îmi jurase că mă iubește. Tatăl copilului meu. M-a tăiat ca pe un obiect fără suflet. M-a lăsat pe caldarâm, cu trupul deschis și sângele șiroind, în timp ce lumea trecea nepăsătoare.
Am stat în comă. Mi-au fost atinse toate organele. Medicii au spus că nu există nicio șansă. Dar sunt încă aici. Încă trăiesc. Nu pentru că am fost salvată de cineva, eu am înviat din propria moarte.
Nimeni nu m-a căutat. Nicio organizație nu m-a sprijinit. Niciun politician nu m-a întrebat dacă mai pot merge, dacă mai pot vorbi, dacă mai pot iubi. Am învățat singură să merg din nou, să respir fără ură, să-mi cresc copilul cu răni pe care nimeni nu le vede.
Eu sunt una dintre puținele femei care au supraviețuit. Altele au murit. Cu ochii deschiși, așteptând ajutorul care n-a venit niciodată. Scriu asta pentru ele. Și pentru voi, cele și cei care tăceți. Tăcerea ucide. Indiferența ucide. Iertarea nu e o datorie, e o rană care sângerează pe dinăuntru.
Violența domestică nu e o ceartă în familie. E un masacru în tăcere, un feminicid (genocid al femeilor), pe care lumea refuză să-l recunoască.
Eu nu sunt doar o femeie. Sunt o mărturie vie că sistemul nu salvează, ci abandonează. Sunt o voce care strigă pentru toate celelalte pe care nu le-a ascultat nimeni.
Nicio floare de 8 martie nu repară o rană de cuțit. Niciun discurs nu salvează o viață. Dar poate un singur adevăr spus la timp o poate opri pe următoarea femeie să devină o cruce într-un colț de cimitir.
Azi scriu. Mâine, poate alta nu va mai putea.
Semnez:
Cea care trebuia să moară, dar a ales să trăiască.
Cea care sângerează încă — dar nu mai tace.
I-am liniștit temerea legată de anonimat.
absolut că nu divulgăm identitate. mulțumim pentru încredere. am totuși o întrebare: de ce mai ești acolo??? el nu a fost închis?
A fost închis, dar eu nu am depus plângere. Când trăiești o traumă atât de mare, uneori nu mai ai nici voce, nici forță să lupți cu sistemul. Am iertat nu pentru că merita, ci pentru că aveam un copil de crescut și pentru că nimeni nu era acolo să mă apere cu adevărat. Uneori femeile supraviețuiesc, dar rămân prizoniere în alte feluri.😪
oricând ți se poate întâmpla ceva 😞 îmi pari foarte resemnată cu această amenințare permanentă.
Nu, nu pentru că nu pot pleca sunt aici. Ci pentru că pot — dar aleg să rămân. Nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care poate doar o mamă sau o femeie vindecată o poate înțelege. Aleg să iert, aleg să fiu lumină, aleg să mă las văzută. Să vadă în fiecare zi iertarea mea, nu ca pe o slăbiciune, ci ca pe o oglindă. Să vadă că nu l-am urât. Că am trăit. Că am mers mai departe. Și că nu am fost niciodată ca el.
Nu e resemnare. E luciditate. E alegerea de a trăi cu demnitate, nu cu frică. Știu exact în ce lume trăiesc, ce risc port și ce trecut car. Dar mai știu și că nu mă definește ce mi s-a întâmplat, ci ce aleg să devin. Nu mi-e frică să plec. Mi-e mai frică să trăiesc fără să învăț ce e iertarea, puterea, pacea. Și nu, nu cer să fiu înțeleasă. Dar nici nu-mi cer scuze pentru că trăiesc altfel decât alții s-ar aștepta.
dar el și-a cerut vreodată iertare? că nu poți ierta pe cineva, dacă nu îți cere explicit asta.
Nu, nu și-a cerut iertare. Și poate tocmai de aceea iertarea mea are greutate.
N-am oferit-o ca pe un premiu, nici ca pe o slăbiciune. Am oferit-o ca pe o eliberare — pentru mine, nu pentru el.
La sfârșit, după ce i-am spus că scrie bine:
“Sunt o femeie cu studii, trecută prin foc și cuvinte, care a învățat să-și spună durerea cu demnitate. Poate par prea bine așezate frazele pentru unii, dar când trăiești multă tăcere, înveți să vorbești cu grijă. Ce am trăit este al meu, dureros și real. N-am scris ca să atrag, ci ca să mă eliberez. Când va fi timpul, vocea mea o să se facă auzită, acum doar învață să se ridice, este prima dată când îmi scriu durerea.”
***
Pentru ea, pentru Nicoleta, pentru Teodora, al 25-lea femicid înregistrat în primele cinci luni din 2025, pentru toate cele 426 de femei au fost ucise de parteneri, foşti parteneri sau rude între 2015-2023, ne întâlnim
Diseară, la ora 18:00, în fața Guvernului.
𝗜𝗲𝘀̦𝗶𝗺 𝗶̂𝗻 𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗼𝗿, 3 iunie 2025, începând cu ora 18:00 în Piața Victoriei. Alătură-te și dă mai departe: https://fb.me/e/5Oy2WoAUq
Eveniment organizat de Centrul FILIA, Centrul de Resurse Juridice şi Feminism Romania
Alte cifre care cer acţiune imediată:
– În 2024, poliţia a intervenit la peste 130 000 de cazuri de violenţă domestică.
– În primele 11 luni din 2024 s-au emis 12 000+ ordine de protecţie provizorii, însă mai puţin de jumătate au fost confirmate de instanţe.
Aceste numere arată un sistem de protecţie care cedează exact când victimele au mai mare nevoie de el. (surse date: Centrul FILIA).
Despre femicid și feminicid
Termenii “femicid” și “feminicid” sunt utilizați, în general, în mod interschimbabil pentru a descrie uciderea unei femei. Cu toate acestea, există o ușoară diferență de subtilitate în utilizare:
Feminicid:
Feminicidul este definit ca uciderea intenționată a unei femei sau fete din motive legate de genul său. Aceasta reprezintă cea mai extremă formă de violență de gen și reflectă inegalitățile profunde și discriminarea sistemică împotriva femeilor.
Femicid:
Acest termen este, în general, mai larg și poate include uciderea unei femei în contexte care nu sunt neapărat legate de gen, deși se referă adesea la uciderea femeilor de către bărbați din motive misogine.
În timp ce “femicid” este o formă mai generală, “feminicid” se concentrează mai mult pe contextul de gen și pe motivele misogine. Utilizarea unuia sau celuilalt termen depinde adesea de contextul în care sunt folosite și de accentul pe care se dorește să se facă asupra cauzelor și motivelor uciderii.
🔴 Statistici globale recente
• În 2023, aproximativ 85.000 de femei și fete au fost ucise intenționat de bărbați, dintre care 60% (circa 51.000) de către parteneri intimi sau membri ai familiei.
• La nivel global, o femeie sau fată este ucisă la fiecare 10 minute de către un partener intim sau un membru al familiei.
• Africa a înregistrat cele mai ridicate rate de feminicid comise de parteneri intimi sau membri ai familiei în 2023, urmată de Americi și Oceania.
• În America Latină și Caraibe, în 2023, cel puțin 3.897 de femei au fost victime ale feminicidului, ceea ce înseamnă cel puțin 11 femei ucise zilnic din motive legate de gen.
• În Europa, în medie, 0,4 femei la 100.000 sunt victime ale feminicidului anual, cu rate mai ridicate în țări precum Muntenegru, Lituania și Letonia.
⚠️ De ce este important să recunoaștem fem(in)icidul?
Termenul „feminicid” evidențiază natura specifică de gen a acestor crime, care sunt adesea rezultatul unor dinamici de putere inegale, misoginie și norme culturale care tolerează sau chiar justifică violența împotriva femeilor. Recunoașterea și denumirea acestor crime ca feminicid este esențială pentru a înțelege amploarea problemei și pentru a dezvolta politici eficiente de prevenire și protecție.
🟣 Ce se poate face?
• Îmbunătățirea legislației: Adoptarea și aplicarea legilor care recunosc și sancționează feminicidul.
• Colectarea de date: Implementarea unor sisteme eficiente de colectare și analiză a datelor privind feminicidul pentru a înțelege mai bine fenomenul.
• Educație și conștientizare: Campanii de informare pentru a schimba atitudinile și comportamentele care perpetuează violența de gen.
• Sprijin pentru victime: Asigurarea accesului la servicii de sprijin pentru victimele violenței de gen, inclusiv adăposturi, consiliere și asistență juridică.
Este esențial ca societatea să recunoască și să abordeze femicidul ca o problemă gravă de drepturile omului și să ia măsuri concrete pentru a proteja viețile femeilor și fetelor. Fenomenul este o regularitate tolerată de instituţii şi alimentată de cultura blamării victimei.
Citiţi şi
Când solidaritatea devine virală, iar adevărul capătă un preț – HLM Pussy
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
