Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Eu cred că, înainte de a se sinucide, un om merge la Mobexpert

31 March 2019

Cine crede că un om care vrea să se sinucidă stă acasă, trist, în pat, sau cu un pahar de alcool în față, se înșală. Cu o zi înainte de a capitula total, un om se va trage din răsputeri din mlaștină, va încerca să se salveze din apele negre care îl învăluie. Eu, personal, cred ca un om, înainte de a se sinucide, merge la magazinul Mobexpert.

De ce? Pentru că acolo este creată o iluzie a frumuseții vieții, una spre care încă să mai tinzi și care cuprinde toate camerele vieții tale: livingul, bucătăria, dormitorul, sunt multe corpuri de iluminat, mobilă, vase și, mai ales, pahare goale de vin, din care încă nu a băut nimeni, sclipind și făcându-ți cu ochiul: “hai, încă mai sunt atâtea pahare de vin de băut!” Acolo mă duc pentru a mă rătăci plăcut și pentru a-mi trezi dorințe noi, din viața mea seacă nemaiputând să storc strop de dorință.

Vai, în câte feluri se poate trăi! Găsești și ce nu ai căutat, pentru că nu știai că se poate! Printre false bucurii, mă plimb și încep să îmi doresc una, alta, obiectele par să poarte în spatele lor fragmente de viață netraită, bucăți, secvențe parcă dintr-un film care ai vrea sa fie al tău. Și care se poate cumpăra contra sumei modice de x lei.

Mă simt atrasa de obiecte de interior, destinate interioarelor, adică. Pentru că eu mă consider un om al interioarelor. Un om care se simte bine în incinte. Nu în aer liber, nu în natură. Merg pe culoare și mă caut prin oglinzi. Din tot magazinul, mă văd numai pe mine. Printre flori artificiale, făcute meseriaș, ce par adevărate și în mod surprinzător, mi le-aș vedea potrivite, de exemplu, în dormitor pentru ca au ceva somnambulic-hipnotic. Ceva somnifer.

În întreg magazinul sunt improvizate dormitoare, de câte ori mă apropii de câte un asemenea stand mă gândesc: oare exista cucoane care vin cu soții lor aici și spun: “iubitule, vreau ca fix acest set, cu fix acest tapet, fix aceasta cuvertură, fix aceste accesorii, perdea, tot, copie Xerox, să se mute la noi acasă și să fie viața noastră”? Și el să zică: “da, iubito, luăm tot!”, să-și scoată carnețelul și să facă socotelile. Mă umflă râsul la un asemenea gând.

Câte piese de mobilier, atâtea destine, ai putea spune. Toate vor ajunge în niște case în varii combinații, vor asista la scene dramatice și poate vor fi aruncate cu ură dupa divorț. Mă opresc în fața unei mese și mă gândesc cum aș transforma-o: aș tăia-o de la jumătate și aș înălța-o puțin. Dar nu voi face asta. Câte o piesă mă oprește în loc și mă umple de furie – prețul prea mare și imposibil de acoperit și daca ar fi redus la jumate, ceea ce nu se va întâmpla (numai 20% reduc! Of!). Covoarele sunt moi si mă invită să îmi bag mana prin ele, imaginându-mi piciorul meu gol . ”Voi lua, voi schimba, pe cel vechi îl pun pe OLX la donații.”

În fundal, se aude o muzică, aerul e parfumat, lumina vine din multe surse și magazinul e aproape gol. Devine plăcut să fii acolo, doar ca să fii undeva, fără un scop, lăsându-te în voia unor direcții necunoscute. Din când în când, din acest film real răsar fete tinere în cămăși roz și te întreabă dacă te pot ajuta cu ceva. Le auzi ca prin vis, zâmbești și mulțumești, dar regreți că nu ai ceva serios de spus. Uneori, ca să dai un rost încercărilor acestor doamne, îți poți arată interesul pentru ceva.

Gândul de a ieși, de a pleca, trece ca un vânt printre aceste obiecte, ușa se vede din aproape orice unghi, simți că ai văzut cam tot, poate că ai ales ceva, o mică bucurie care devine în scurt timp povară învelită în hârtie…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ţi-am dăruit doi ani și jumătate din infinitul meu și ai spart clepsidra

O zi aproape ireală din viața unei femei

Despre fetele bătrâne numai de bine…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
688 views

Your tuppence

  1. MikiF / 10 April 2019 13:49

    Dezgustator, sa faci reclama unui magazin pe seama unor oameni suferinzi .

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 11 April 2019 7:31

      Ne pare rău că interpretați astfel. Experiența autoarei, singura suferindă din articol, acolo a avut loc, nu există altă legătură cu brandul menționat. Putea fi oriunde, oricare. S-a întâmplat să fie acolo. Autoarea chiar se gândea că brandul ar putea fi deranjat de asociere…

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro