Eu îți cumpăr marfa (rachetele) și tu mă bați?!

Rodica Culcer

2 December 2017

rodica culcerGEAMBAȘUL DIN TELEORMAN ȘI VIZIUNEA VIZUINII

Acest titlu exprimă mai bine decât orice altă formulă concepția PSD despre locul României în lume. Admit că Marin Sorescu, de la care am preluat metafora, nu s-a gândit la această interpretare, dar valoarea formulărilor inspirate este că surprind esența unui raport și deci se potrivesc unui număr de situații neprevăzute de autor în timpul vieții sale.

În privința geambașului de Teleorman, comparația îmi aparține și a fost inspirată de modul în care Liviu Dragnea a încercat să negocieze cu Statele Unite masacrarea justiției contra achiziției de rachete Patriot. Nu i-a ieșit, pentru că tocmeala din Teleorman nu este acceptată la Washington. Dar de unde să știe Dragnea ce merge la Washinton și ce nu, de vreme ce nimeni nu-l primește la discuții, nici măcar portarul de la Capitoliu?

Lăsând gluma la o parte, fie ea și amară, riscurile deteriorării poziției României pe plan internațional au devenit o realitate evidentă după mai puțin de un an de guvernare PSD-ALDE. Este greu să nu vezi că această guvernare împinge România la periferia UE și a NATO, luând în calcul, probabil, chiar ieșirea noastră din aceste structuri. Până vineri seara puteam vorbi doar de speculații, fie și informate, pe această temă, dar acest lucru nu mai este posibil după ce însuși președintele Iohannis a subliniat riscul decuplării noastre de UE și NATO în discursul rostit la recepția organizată de ziua națională a României. Invocând maturitatea societății românești evidențiată de „mobilizarea civică fără precedent” de la începutul anului, președintele a punctat că această maturitate nu se regăsește la „acei politicieni care își doresc să țină România captivă în trecut, pentru folosul lor personal, și sunt dispuși să facă orice compromis pentru a-și atinge obiectivele, chiar dacă asta înseamnă să devieze România de la parcursul său euro-atlantic.” Mai clar nici nu se putea, mai ales că un șef de stat nu face astfel de declarații în mod gratuit.

De altfel, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu au făcut decât să confirme avertismentul președintelui. Amândoi au întors spatele României euroatlantice, a cărei evoluție a exprimat-o destul de sugestiv parada militară: a început cu steagurile de luptă din Primul Război Mondial și un grup de militari îmbrăcați în uniformele de atunci, apoi a continuat cu defilarea unei armate modernizate, a unui stat membru activ în NATO, la care au participat veteranii din Irak și Afganistan, inclusiv cei răniți, și militari din statele aliate din NATO, inclusiv americani. Refuzând să asiste la paradă, cei doi lideri nu numai că s-au situat înafara acestei evoluții din ultimul secol a României, ci au încercat chiar s-o repudieze, preferând să se întâlnească cu susținătorii cărați cu autocarele în vizuinile de la sediile PSD și ALDE. În mintea de baron local a lui Dragnea, ziua națională s-a confundat cu o petrecere în curte la Klaus Iohannis, la care liderul PSD a refuzat să taie porcul, ca să-i învețe minte pe toți, na! A ieșit, mai pe seară, la televiziunile prietene ca să lanseze mesajul vizuinii, cu evidentă trimitere la NATO și SUA: „Sunt, din păcate, unii care confundă parteneriatele cu slugărnicia… Să nu uităm, totuși, că România este a noastră și trebuie să rămână a noastră”.

Înțelegem că statul de drept și anticorupția echivalează cu „slugărnicia”. Dar ce însemană oare „a noastră”? Oare a noastră, a penalilor? A psd-iștilor? Nu aș exclude această interpretare, de vreme ce tot efortul politic al PSD în ultimul an s-a îndreptat în direcția modificării legislației penale în scopul anihilării anticorupției și a subordonării justiției prin modificarea statului magistraților. Că doar de aceea le-a sărit țandăra americanilor: pentru că au văzut, urmărind lucrările comisiei Iordache, că toate avertismentele lor, transmise public prin ambasadorul Klemm, dar și prin canale diplomatice mai discrete, au fost ignorate. Doar nu își imaginează cineva că Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, se oprește la București doar pentru a întreba de ce nu a fost cvorum la ședința comisiei de apărare din Senat, când trebuia să fie avizat acordul privind achiziția sistemului Patriot. Este clar acum că a mai avut și alte mesaje de transmis, care nu au fost luate în seamă, ceea ce a determinat Departamentul de Stat să emită acel comunicat concis și categoric în care îndemnau Parlamentul să respingă pachetul de legi introdus de PSD. Iar Liviu Dragnea nu a fost invitat la o discuție cu Tillerson, cum și-ar fi dorit.

dragnea-4

Mai mult, PSD și ALDE au fost puse cu botul pe labe, acordul Patriot a trecut rapid prin Parlament, iar Liviu Dragnea și ai lui au fost rușinați de Washington la scenă deschisă. Mai grav este însă, spun experții, că, spre deosebire de avertismentul adresat Poloniei tot pe tema respectării statului de drept, care cuprindea și precizarea că Polonia este un aliat de nădejde al SUA, comunicatul care viza România nu făcea și această precizare, semn că Washingtonul nu poate vedea în Dragnea și Tăriceanu niște lideri politici aliați. Ceea ce este firesc, de vreme ce nici Dragnea și Tăriceanu nu-i privesc pe americani ca pe niște aliați, ci ca pe niște străini care vor să ne supună, și resping fundamentele conceptuale ale unei ordini democratice, în primul rând o justiție independentă și o atitudine vigilentă față de corupție, aceasta nefiind altceva decât furt din banii contribuabilului.

După comunicatul elaborat de cei doi președinți ai Camerelor Parlamentului, în care băteau obrazul Americii pe principiul „eu îți cumpăr marfa (rachetele) și tu mă bați?!”, Călin Popescu Tăriceanu a emis și el o reacție de ziua națională, total în contratimp cu sentimentul general al românilor, plângându-se, într-o sintaxă de repetent, că „trăim într-o perioadă în care se pare că românii nu-și pot singuri decide viitorul” și în care „drepturile și libertățile cetățenilor sunt amenințate”. Putem fi de acord cu existența unei amenințări, doar că ea vine chiar de la puterea PSD-ALDE, care legiferează subordonarea politică a justiției, desființează sistemul anticorupție și aruncă economia în haos. Iar în privința deciziei cu privire la viitor, ne întrebăm cum ar putea decide România singură să se opună Rusiei, de pildă? Dacă ar ieși din NATO, oare țara noastră ar fi în siguranță? Nu cumva ar deveni rapid un satelit al Rusiei, care abia așteaptă să ne izoleze de Europa și de America? Nu am nici un dubiu că domnilor Dragnea și Tăriceanu le-ar conveni această situație, pentru că Putin nu le-ar cere niciodată socoteală pentru afaceri dubioase, cum ar fi TelDrum, de pildă, sau escrocheria legată de fosta fermă regală de la Băneasa, în care Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă. Putin nu s-ar supăra, desigur, dacă România ar copia modelul unei justiții politizate și obediente, cum este cea din Rusia, care execută fără să crâcnească ordinele venite de la Kremlin. Justiția americană, în care instanțele pot bloca ordinele prezidențiale nu este un model de urmat pentru ei.

Iată dar pentru ce PSD și ALDE au organizat simulacre de sărbătoriri ale zilei naționale la vizuinile lor de partid: pentru a demara demersul de decuplare de spațiul euroatlantic, spațiu care este avantajos pentru România, dar dezavantajos pentru ei. De ce spun eu că este avantajos pentru România, când liderii noștri primitivi nu prididesc să dea cu pietre în Bruxelles, în bănci și în multinaționale? Pentru că m-am uitat peste niște date publicate de EurActiv, care ne spun că, în cei zece ani de la aderarea la UE, produsul intern brut al țării a crescut de la sub 100 miliarde de euro (345 miliarde de lei) în 2006, la circa 170 de miliarde de euro în 2016; că exporturile sunt mai mult decât duble comparativ cu 2006, și până și amărâta noastră de infrastructură a beneficiat de investiții mai mari decât înainte de aderare, fiind finanțate și din fondurile UE. Și, dacă mă gândesc cât de mult nu reușim să utilizăm din aceste fonduri din cauza incapacității noastre administrative, incompetenței și corupției, îmi dau seama că nu Europa, ci guvernanții noștri ne blochează dezvoltarea. În sfârșit, contrar retoricii psd-iste, România este beneficiar net de fonduri europene, în condițiile în care a atras peste 44,3 miliarde de euro de la UE până la 31 octombrie 2017 și a contribuit 15 miliarde de euro la bugetul Uniunii în perioada 2007-2017. Iar dacă am pierdut 30% din forța de muncă, plecată la lucru în străinătate,aceasta nu este din vina liberei circulații a lucrătorilor în UE, ci din cauza incapacității guvernelor noastre de a le oferi românilor condiții de muncă și câștig decente. Tot ce oferă actualul guvern este însă un ministru incapabil să vorbească inteligibil o limbă europeană dar extrem de dezinvoltă atunci când acuză multinaționalele că s-au concentrat în zona de Vest, cu o infrastructură mai avansată, și nu în Moldova, unde guvernul nu este capabil să investească în infrastructură; sau un premier care nu are nici măcar un cont în bancă și preferă să umble cu banii în sacoșă, ca mafioții de primă generație. Decalajul dintre liderii noștri și cei europeni este imens, dar nu este singura problemă. Mult mai gravă este incompatibilitatea dintre standardele și practicile europene, pe de o parte, și modul în care privesc PSD și ALDE politica și justiția. Tocmai pentru că sunt conștienți de această incompatibilitate, psd-iștii se feresc de Comisia de la Veneția ca necuratul de tămâie, deși Comisia Europeană le-a cerut acest lucru oficial și în repetate rânduri. Dar Iordache și Tudorel Toader, altfel membru al Comisiei de la Veneția, știu bine că propunerile lor încalcă principiile statului de drept și de aceea refuză să se adreseze Comisiei.

Iată cum, pe nesimțite, am ajuns din nou să ne luptăm pentru apartenența noastră la spațiul euroatlantic. Era firesc să fie așa, pentru că, din 1989 încoace, nimeni nu a rezolvat clivajul profund între cei care vor să se integreze și să meargă înainte și cei care se agață de trecutul în care eram izolați și, la adăpostul dominației sovietice, regimul comunist dădea mână liberă privilegiaților săi instituind primatul și impunitatea politicului. După 1989, PSD a fost garantul unui regim în care economia s-a liberalizat preponderent în avantajul fostei nomenklaturi și al foștilor securiști, dar primatul și impunitatea politicului au persistat. Este o viziune incompatibilă cu standardele europene și americane ale statului de drept și anticorupției. Dosarul OLAF în care experții UE demască ilegalități comise de Liviu Dragnea și acoliții lui ilustrează perfect această incompatibilitate. Existența lui explică de ce, în actuala sa formulă, PSD va respinge orice sugestie sau cerință din partea Comisiei Europene și va avansa, pe furiș, pe calea subminării relației cu SUA.

Suntem deocamdată prizonierii incompatibilității fundamentale dintre interesele Grupului Infracțional Organizat care a pus mâna pe putere și interesele României – căci nu vom pune semnul egalității între România și actuala sa conducere. Prea puțin înțeleg, din păcate, ce ne așteaptă dacă rămânem supuși ai PSD, pentru că prea puțini o explică. Tema lipsește din spațiul mediatic, unde se formează și se promovează ideile și liniile de forță ale dezbaterii publice. Majoritatea televiziunilor generează fake news și trăiesc în post-adevăr.

Înseamnă aceasta oare că pro-occidentalii au pierdut partida? Încă nu, încă se mișcă, dar nu destul și nici cu prea mult talent. Faptul că PNL și USR au devenit mai active și mai combative este de salutat, cu condiția să nu obosească prea repede. Faptul că președintele are o poziție tranșantă este de asemenea benefic, dar și mai benefic ar fi dacă ar fi mai des prezent în spațiul public. În sfârșit, bune sunt și protestele, dar, în lipsa unor lideri credibili și a unui program civic și politic minimal, ele nu vor deveni un pericol major pentru PSD. Sigur că nu putem reuși decât împreună cu partenerii din UE și SUA, la care continuăm să privim ca ultimul picior al miriapodului, care speră ca în cele din urmă să fie tras și el înainte. Rămânem prizonieri ai acestei metafore a miriapodului – până când mai mulți dintre noi vor înțelege că nu este vorba de raportarea la niște puteri și organisme „străine”, ci la o comunitate de valori și că în joc este viitorul acestei țări, care poate fi aliat al statelor democratice avansate și prospere, sau satelit al Rusiei putiniste, autoritare și oligarhice. Problema s-a pus din primul moment după decembrie 1989 și nu a fost încă rezolvată. Dar nu este o problemă externă, ci una strict internă, care vizează opțiunile românilor, care fie se supun PSD și renunță la protecția oferită de statul de drept, la prosperitatea generată de economia de piață și de integrarea economică și la securitatea oferită de NATO, fie se vor lupta să nu le piardă. Cu condiția, desigur, să și înțeleagă ce pierd.



Citiţi şi

Moartea Lui, învierea noastră

Democrație – dictatură: 53 – 46

Sărăcie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
376 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro