Eu nu le înțeleg pe fetele cu cămăși serioase și fuste până la genunchi

Catchy

18 April 2016

Mi-am dat demisia! Nu, că e de bine. Până când să mai fac cafele şi să trimit faxuri? Păi cine mai are nevoie de faxuri azi, când totul este virtual? Puţină milă de păduri nu au oamenii aştia. Bine, eu mi-am dat demisia din alt motiv, de fapt. Venise o colegă nouă, una mică de statură, cam urâţică aşa, după standardele mele, dar nu şi după ale şefului. Ce să zic, fâşneaţă şi, cică, isteaţă. Viteză sporită la linguşit, adică. În fine, i-am lăsat să se spele cu ea pe cap, ce dacă are facultate, amestecă mai cu spor zahărul în cafea? Să fim serioşi!

fata2

Iar acum îmi caut… da, şi job, dar mai întâi, garderobă nouă. Avea fătuca asta, măi, nişte cămăşi şi nişte bluze… şi nu a vrut, pur şi simplu, să-mi zică de unde naiba şi le cumpără… Dar… nu-i nimic, am şi eu armele mele secrete, acum e momentul lor. Pe lângă garderobă nouă, atitudine nouă. Să-mi ţineţi pumnii la interviu!!

*

Ce v-am spus? Sunt ca şi angajată. Mai erau acolo câteva candidate, dar, vă rog, nu încape comparaţie. În primul rând, îmbrăcate şters. Nu tu un accesoriu, nu tu un zâmbet, nu tu un genunchi la vedere. În al doilea rând, plicticoase tare, cu nişte pomelnice de CV-uri, interminabile, de parcă are cineva chef să-ţi citească polologhiile când se uită drept în ochii tăi, în decolteu? N-are, sigur că n-are. Ce dacă postul e de Operations Manager? Păi, nu ştiu eu cum stă treaba cu… operaţiile? Că m-au şi întrebat că de ce vreau postul ăla şi le-am dat cel mai bun răspuns „Sunt expertă cu vechime, am coordonat operaţiile fostului meu şef (adică să nu se intersecteze nevastă-sa cu cele două amante) şi, în plus, când eram mică, mi-au scos şi apendicita”. Ce vă spuneam, ca şi angajată! Atât îmi pare rău că nu a fost şi vreo probă practică – de plimbat hârtiile, de zâmbit pentru destinderea atmosferei şi creşterea calităţii de viaţă la birou, de ajutat colegii depresivi prin vărsarea sucului pe haine, din greşeală (hainele ale mele, desigur, dar fără regrete, că-mi cumpăr altele şi mai faine de aici), mă rog şi altele similare.

Acum, aştept să mă anunţe când încep. Totuşi, nu mi-e clar de ce directorul, la plecare, când mi-a strâns mâna, mi-a strecurat în palmă numărul lui de telefon şi mi-a făcut cu ochiul…



Citiţi şi

Nu moda, nu anotimpurile te pun pe drumuri în căutarea hainelor

Cine e Monica?

Juliette Binoche – “Nu avem scăpare”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
30,899 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro