Pe măsură ce vara își ia rămas-bun și zilele devin mai scurte, multe dintre noi resimțim un amestec subtil de nostalgie, agitație și nevoia de reechilibrare. Este un moment de tranziție, care aduce cu sine nu doar schimbări exterioare – în ritm, lumină, temperatură – ci și transformări interioare. Cum putem să trăim acest anotimp cu mai multă prezență, recunoștință și blândețe față de noi înșine? Cum ne putem ancora în micile ritualuri care aduc echilibru și sens, fără să ne lăsăm copleșite de ritmul alert al toamnei?
Despre toate acestea ne vorbește în rândurile următoare Irina Pălărie, psihoterapeut la Centrul EKA, într-un interviu cald și plin de reflecții utile pentru suflet.
Vara lasă în urmă miros de mare și amintiri cu soare. Cum putem să ne luăm la revedere de la ea fără să simțim doar golul, ci și recunoștința pentru ce a fost?
E natural ca orice schimbare să intervină și cu un sentiment de pierdere, cu o nevoie de a te agăța de amintirile și de trăirile din perioada anterioară, care nu este altceva decât o rezistență la trecerea timpului. În primul rând putem să onorăm asta, să ne facem loc în program pentru a ne uita pe poze, a rememora momentele frumoase împreună cu cei dragi, poate să expunem amintirile și să lăsăm starea de bine din vacanță să ne cuprindă din nou pentru câteva momente. Intenționalitatea cu care facem lucrurile este extrem de importantă iar, pentru ca recunoștința să apară, e nevoie să luăm cu noi aceste amintiri și să le conectăm simbolic cu ceva care să ne dea motivație pentru următoarele luni pline de activitate.
Toamna vine cu ritm alert: școală, liste, griji. Cum putem să ne dăm seama când alergarea după „a face” ne lasă prea puțin spațiu pentru „a fi”?
Dacă nu ne-am dat timp pentru a planifica toamna, primul pas ar fi: să ne gândim care sunt obiectivele importante, ce ne dorim să obținem în perioada următoare, cum vrem să arate viața noastră, ce anume avem nevoie să se întâmple pentru ca ele să fie îndeplinite. Facem toate acestea luând în considerare resursele de care dispunem, conștienți fiind de partea sănătoasă de a ieși din zona de confort, dar și de a include în plan aceste momente de „a fi”.
Fie că este o plimbare în natură, cu intenția de a ne „clăti mintea”, o meditație, un hobby, o carte sau un podcast care simțim că ne hrănește starea de bine, important este să ne dăm timp și pentru reflecție, să realizăm ce ne-a adus bun experiența aceea și să stăm puțin cu acest bine.
Capcana este reprezentată de fraza: „o să fiu fericit atunci când…” – iar aici putem enumera orice ne spunem noi înșine. Cum ar fi dacă ne-am bucura de activitatea în sine sau de momentul prezent, indiferent de cum ni se arată acesta? Acest lucru ne-ar conecta mai mult la noi, la nevoile noastre, dar ne-ar face mai responsabili pentru propria viață și pentru propriile alegeri.
Lumina se schimbă, zilele devin mai scurte. Cum putem să transformăm această trecere într-o invitație spre echilibru și nu într-o pierdere de energie?
Multă vreme am considerat că, odată cu ziua mea de naștere, respectiv sfârșitul lui august, lucrurile încep să degenereze: se micșorează ziua, cad frunzele, începe școala, crește traficul, lumea revine în „mașina de spălat” din timpul anului. Astfel că, pentru multă vreme, am neglijat să mă sărbătoresc; era ca și cum sărbătoream o pierdere… a vacanței, a verii, a naturii, a soarelui. Apărea depresia înainte de a apuca să mă bucur de bogățiile pe care le aduce toamna.
Am căutat să mă conectez cu ceva care să-mi aducă mie bucurie, fără a-mi nega celelalte sentimente pe care le aveam. Acest lucru a fost răsăritul de soare, care în perioada aceasta este fix la momentul potrivit pentru mine. De aceea, în fiecare dimineață îmi beau cafeaua privind răsăritul și, astfel, fiecare zi – așa mai scurtă cum e ea – a devenit o încântare pentru mine. Îmi este mai ușor să mă înfrupt cu plăcere din struguri, mere, pere, să privesc culorile toamnei fără să mă concentrez numai pe frunzele care cad și ziua scurtă.
În loc să bifăm sarcini, cum putem să cultivăm o stare de prezență și blândețe, așa cum frunzele cad încet, fără grabă?
Oh, pentru mine frunzele cad repede, deci, vezi, depinde de percepția fiecăruia. Dar pot să văd cum există această asociere cu starea de prezență și blândețe. Orice exercițiu de prezență în care implicăm simțurile noastre, cu cel puțin 10 secunde de concentrare a atenției pe fiecare acțiune pe care o facem în mod conștient, este benefic pentru asta. Inclusiv să privim frunzele cum cad, lăsându-ne captivați de asta, ca și cum am privi o operă de artă a cărei autor este natura.
Există ritualuri mici de toamnă – ca o cană de ceai cald, un jurnal sau o plimbare printre frunze – care să ne aducă liniște sufletească?
Aș căuta micile ritualuri care ar putea să ne aducă asta, ținând seama de contextul nostru de viață, ce ne place și ce putem include în program cu ușurință. După cum spuneam mai devreme, intenția de a include astfel de ritualuri la fiecare moment de schimbare este primul pas.
De exemplu, toamna este benefic să urmăm un tratament pentru imunitate, ca să pregătim organismul pentru perioada rece, dar și pentru a intra în contact cu mai multe persoane. De asemenea, avem nevoie de energie mai multă pentru a face față unei perioade aglomerate. Putem să savurăm ceaiuri, să consumăm cât mai multe legume și fructe de sezon, să scriem în jurnal amintiri din vacanță sau să facem un album de poze cu acestea, să programăm următoarea vacanță sau să facem planuri de reconectare cu oamenii dragi pentru perioada sărbătorilor.
Cum putem transmite și celor dragi, mai ales copiilor, că grija pentru interior e la fel de importantă ca pregătirile pentru exterior?
Ca orice altceva pe care-l transmitem copiilor – prin exemplu personal. Iar atunci când se arată curioși de practica noastră, când încep să pună ei întrebări, de-abia atunci venim și cu explicații pentru ce facem asta.
Am avut ocazia să particip într-un retreat la o mănăstire budistă și unul dintre lucrurile care m-au frapat a fost faptul că, după 2 zile de retreat, toate familiile păreau ca desprinse dintr-un film despre Rai. Tonalitatea cu care se vorbea în familie scăzuse cu mai mulți decibeli, majoritatea vorbeau în șoaptă, liniștit, își zâmbeau unii altora, erau atenți la nevoile celor din jur. Sentimentele de ură, de răutate și țipetele lăsaseră loc pentru reflecție personală și colectivă, stări meditative și ascultare reciprocă. Credeți că problemele relaționale se risipiseră? Nici vorbă, pur și simplu părinții intraseră în jocul călugărilor și al măicuțelor, în „câmpul” lor care răspândea pace și liniște interioară, iar copiii reflectau starea părinților. Starea o transmitem dacă o avem!
Dacă ar fi să lăsăm femeile cu un gând de început de toamnă, care ar fi acel „motto interior” care să le însoțească până la iarnă?
Toamna este anotimpul cel mai bogat al anului, în care culegem roadele, pentru care atât primăvara, cât și vara au tot lucrat. Le-aș îndemna să se uite cu atenție la schimbările pe care acesta le aduce, poate cu ceva nostalgie după trăirile din vacanță, dar și cu reflecție asupra a ce vrei să lași în spate și nu-ți dorești să continui în viitor. E timpul recunoștinței pentru tot ce am primit și ce avem, dar și al renunțării la tot ceea ce nu ne mai folosește!
Citiţi şi
Cărțile Disney care îți aduc magia acasă: cele mai iubite povești de citit cu familia
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
