Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Eu sunt. Ești?”

25 August 2017

Ieri, căutam, abătută, o informație rătăcită prin miile de emailuri primite în ultimii ani, când, pentru prima dată, văd un email primit în urmă cu… șapte ani. Nu pot să cred! Un email vechi de șapte ani pe care eu nu l-am văzut niciodată până acum?! Nesemnat, iar adresa expeditorului nu mi-a spus nimic la prima vedere. Fără titlu și cu un mesaj cât se poate de scurt: „Eu sunt. Ești?”.

Am rămas blocată, cu sufletul suspendat între mii de întrebări care începuseră să-și fluture aripile. Cine să fie? Cum de am ratat mesajul? Probabil că nici nu mai conta deja. Și totuși… ceva nu-mi dădea pace.

M-am întors în timp, în urmă cu șapte ani. Ce făceam atunci, cine eram, ce mă interesa… am săpat printre amintiri și întâmplări, fără să găsesc nimic, niciun fir, niciun indiciu. Să aibă legătură cu faptul că acum șapte ani m-am măritat? Că am reușit să organizez o nuntă ca la carte? Că am fost o mireasă superbă, cu ochi mari și triști? Da… cea mai frumoasă mireasă cu cei mai triști ochi…

femeie alb negru

sursă: creoflick.net

Și m-am întors și mai departe în timp, la momentul primei despărțiri care m-a durut vreodată. Prima despărțire pentru care sufletul meu a ținut doliu.

Nu aveam niciun indiciu că emailul ar fi putut fi de la el. Dar intuiția explodase și-mi trimitea sub piele furnicături indecente. De ce să-mi fi scris el doar atât la ani buni de la despărțire și, mai ales, de ce să descopăr eu tocmai acum acest email? Acum, când de-abia am încheiat un divorț dureros… Să fie un semn? Mi-am pregătit apa pentru baie și am intrat în cadă să mă limpezesc. După frământări – posibil, în zadar – am decis să răspund. Am ieșit, am luat telefonul și i-am scris doar atât: „Sunt.” Apoi mi-am dus involuntar mâna la ceafă, dezgolind locul unde obișnuia să mă sărute…

Credeți că-mi va răspunde?



Citiţi şi

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

Nu-i greu să ademeneşti soţul alteia. Greu e să i-l dai înapoi

Te rog să nu pleci astă seară

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,656 views

Your tuppence

  1. Anne / 24 February 2018 1:40

    A raspuns?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro