Eurovisionul cu barbă

Mircea Ciungu

12 May 2014

Dacă mi-ați fi spus cu câțiva ani în urma că într-o zi voi folosi telefonul ca să votez la Eurovision, v-aș fi spus că ați greșit persoana. În primul rând că nu sunt un fan al evenimentului – muzica pe care o promovează nu îmi spune mare lucru, cu câteva excepții, rare, între care aș aminti grupul ABBA, prin anii 70. Cam puțin… Totuși, “niciodată să nu spui niciodată”.

Sâmbătă seara am comis gestul. Am pus mâna pe telefon și am transmis un SMS în care am scris 06 Roumanie. Cu toate că nu mi-a plăcut cântecul doamnei Paula Selling. În plus am și trișat, pentru că am trimis două SMS-uri, folosind și telefonul Lilianei. Am trecut și Rubiconul ăsta, fără să am vreo remușcare ori să mă încerce vreo subțiere a respectului de sine.

De ce mă uitam eu la o emisiune care nu mi-a plăcut niciodată, iată întrebarea! Era o seară frumoasă, am ieșit pe terasă cu Liliana să ascultăm greierii și broaștele puse pe taifas la malul Garonnei. Cu niște miez de nucă, o bucățică de Roquefort și o sticlă de șampanie. Cu o lună care se ițea printre crengile stufosului stejar din fața casei și care îmi amintea nostalgic de Noaptea Iguanei, filmul meu de suflet. Hai să vedem ce cântec au românii la Eurovision, o aud pe Liliana. Pe naiba! Este Eurovisionul? întreb eu, încercând să trag de timp. Păi da, cred că este astăzi, poate îl dau și francezii. Liliana este la curent cu trendul în muzica legeră contemporană, dar este îndrăgostită de muzica interpretată de André Rieu. Concertul de la Toulouse de anul acesta a emoționat-o puternic. Mărturisesc că și pe mine. La urma urmei, ascult orice fel de muzică. În plus, prefer să văd lumea distrându-se decît învrăjbindu-se prin arene politice sau prin deșerturi îmbibate cu petrol.

Când ești departe de țară, tresari la orice luminiță, oricât de chioară, care se întrevede dintr-acolo. Este normal. Nu sunt nici pe departe naționalist. Mă simt mai degrabă timișorean, apoi european și cam în aceași măsură român. Dar România continuă să ticăie prin hățișurile conștiinței mele, ca o inimă veșnic însetată de dor ori ca o bombă cu ceas pe care poate că timpul și intemperiile de tot felul o vor dezamorsa într-o bună zi. Cine știe?…

Așa că iată-mă votând pentru România la Eurovision. Din Franța. S-a dovedit un vot zadarnic, pentru că Franța nu a dat nici un punct României, în ciuda faptului că suntem destui români în hexagon. Să fie oare nepăsarea, boală cu caracter național sau poate faptul că românii, ca peste tot unde se duc, și aici, în Franța, sunt mai procupați de micile invidii dintre ei, gelozii profesionale sau acel sindrom al caprei vecinului? Ăsta este un subiect care merită câteva vorbe, cu altă ocazie. Ca o paranteză, cînd am gâștigat loteria vizelor pentru Statele Unite, era prin anii ’90, o rudă aflată deja acolo de câțiva ani ne sfătuia să nu venim de grijă că nu vom găsi câinii cu cozile pline de covrigi așa cum își închipuia pesemne că ne dorim. O chinuia de fapt grija să nu-i cerem sprijinul odată ajunși acolo. Poate că este doar o întâmplare, dar mă tem că românii sunt mai degrabă dezbinați printre străini, așa cum sunt și în… metropolă. Colonia franceză nu face excepție.

Că Eurovizionul este o cacialma s-a văzut încă o dată. Țările din fosta URSS votează între ele și cu maica Rusia, nordicii votează între ei, spațiul iugoslav, altă familie. Singura țară fără prieteni a fost Franța. Nici măcar belgienii nu i-au dat vreun punct. Aroganța costă. Și francezii, care se cred încă civilizația numărul unu a Europei, a rămas pe ultimul loc, măgarul clasei. Poate când vor fi admiși la Eurovision și maghrebienii, să obțină și ei câteva puncte pe veresie. În schimb, anul ăsta moldovenii au fost generoși cu patria mumă, în detrimentul Rusiei. Să fie o cotitură influențată de pățania Ucrainei? Noi am dat voturi ungurilor, iar ungurilor le-a păsat de ele cât de-o fleică pusă la fezandat sub șaua calului. Zero! De parcă n-am fi trăit împreună de o mie de ani. Spaniolii și italienii au votat ca de obicei cu România, italienii mai puțin ca în alte dăți, poate supărați de dezinteresul politicienilor români pentru comunitatea din Italia. Un haloimăs care nu are nimic de-a face cu muzica. Muzica a fost un eveniment marginal.

eurovision 2014 Conchita Wurst

A câștigat un personaj bizar, un hibrid îmbrăcat în rochie, machiat dulceag a virginitate de harem și cu o barbă de imam pakistanez, reprezentând Austria, țara valsului. Pe vremuri, omul – nu știu ce gen îl caracterizează, poate că i se potrivește acel HEN inventat de suedezi – ar fi câștigat bani buni la iarmaroc. Omul ghiulea, motociclistul de la zidul morții, femeia cu barbă și sirena din acvariu erau, țin minte, atracțiile circurilor ambulante. Vremurile s-au schimbat însă și Europa a câștigat în toleranță și libertate de exprimare. Poți să te dai în stambă oricum, dacă ești politically correct. Trebuie să ne adaptăm la tot felul de șocuri. Azi e doar unul, mâine va fi o modă să vezi inși cu bărbi de mitropoliți fâțâindu-se în colanți roșii pe stradă. De ce nu? Într-o lume în care două sute de eleve de liceu au fost răpite de o gașcă de bărboși islamiști din Nigeria ca să le facă neveste de luptători Boko Haram, câștigătorul de la Eurovisionul de anul acesta nu este mai șocant decât priapismul lui Dominique Strauss Kahn, ditamai prezidențiabil socialist, prin hotelurile americane. Treci mai departe și te întrebi ca naiba mai urmează, că ce e mai anapoda aștepți să se întâmple.

hens

Mă întreb însă cum a obținut persoana – HEN – voturile? Așa cum ne-am mobilizat eu și Liliana ca să susținem un cântec românesc – vai de mama lui! – sau a cântat cu adevărat angelic?

(Îngerii au un sex nedefinit încă…) Dar pentru că eu am trișat, votând cu două mâini, un cântec de duzină, cred că și Chumpitaz, sau cum îi cheamă, i se poate ierta votul prin mobilizare al comunității respective. Există o limită a decenței valabilă însă pentru oricine, indiferent de orientarea sexuală ori apartenența rasială. Că unii își exhibă nuditatea pentru a lua apărarea focilor masacrate îmi pare un gest acceptabil, pentru că focile nu au cum se apăra. Nu știu însă ce poți apăra, sau pe cine, la un show jalnic cum este Eurovisionul? Oricum s-a dovedit că mai ușor se mobilizează comunitatea gay dacât comunitățile agregate politic sau pe motive naționaliste. Bravo lor! Dar cântecul lui Chichicita, sau cum l-o fi chemând, a fost amărât rău. Sorry…

Și ca să descrețesc suspiciunile, vă spun că Denzel Washington și Tom Hanks au făcut pentru comunitatea gay mai mult decât o sută de parade curcubeu și domnițe cu barbă. Dar când apari pe o scenă cu milioane de spectatori costumat ca o pațachină și cântând de doi bani, îți asumi și criticile. Până la urmă, omul a câștigat. Asta contează. Maică-sa o fi fericită, Austria va organiza Eurovisionul anul viitor. România va continua să vină cu cântece de duzină, lipsite de vlagă, Franța va rămâne la fel de singură în măreția ei apusă, iar eu nu am să mai urmăresc vreun Eurovizion, în următorii o sută de ani. După aceea mai văd. Never say never…

Pentru clarificare, HEN este o entitate lingvistică inventată în Suedia pentru a defini un gen care nu este nici masculin, nici feminin. Un grup de activiști, foarte determinați, se străduiesc să anticipeze o lume în care sexul să nu mai fie definitoriu pentru o persoană. Dacă asta va duce la o diminuare a discriminării femeilor sau eliminarea agresiunilor la care sunt supuse femeile, ar fi o inițiativă valoroasă. Dar mă îndoiesc profund că ăsta este scopul. În lumea în care se produce acest experiment, femeile sunt deja miniștri de război, cancelari, directori de companii, profesori universitari, savanți. Demasculinizarea forțată , crearea unui hibrid masculin în mediul mijlociu european, care se îmbracă cu rochii, folosește parfum unisex, nu va salva femeile din mahalalele lumii de la viol, bătaie, crimă. Va crește însă numărul celor însingurați, incapabili să-și definească apartenența și în final îi va obliga să-și caute alinarea depresiilor în compania altora ca ei. Lumea este plină de anxietăți, de tristețe și de însingurare. Și de tabuuri. Sunt tot mai multe garduri și nelibertăți de exprimare. Sensibilitățile crează ziduri între conștiințe. Clivajele din societate se adâncesc. Drepturile unora, câștigate cu greu, vor ajunge în cele din urmă să îngrădească drepturile altora. Deja există subiecte, în Europa , despre care se vorbește în șoaptă. Aici sunt dragoni! – atenție să nu-i deșteptăm ! Va fi HEN omul de mâine? Fiecare să gândească despre asta în sinea lui. Ascultați aria din Andrea Chenier și amintiți-vă de Tom Hanks în scena din Philadelphia. Terre des hommes nu trebuie să se transforme într-un spital de nebuni, așa cum este pe cale să devină. A! Să nu uit : mie mi-a plăcut cântecul Suediei, cîntat de o doamnă care în plus, arăta și foarte bine. Shalom! Pace!



Citiţi şi

Prietenul la nevoie de sex se cunoaște

Să nu îndrăznești să-mi ieși în cale!

Mă simt bogată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,639 views

Your tuppence

  1. Parvu Florin / 20 December 2016 19:58

    O teorie a conspiratiei zice ca maica Rusie si-a pus la treaba vrajitorii din taste si a facut in asa fel incat asta sa fie rezultatul, ca sa aiba ulterior temei de propaganda pe tema putreziciunii lumii vestice.

    Nu putem sti daca e sau nu adevarat, si fiecare crede ce vrea despre teoria asta…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. anca / 13 May 2014 15:01

    Si mie mi-a placut melodia Suediei

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
  3. Daniela Havarneanu / 13 May 2014 9:54

    Intr-o lume atat de plina de nenorociri si probleme reale, iata ca isi face loc un nou subiect de senzatie: Conchita Wurst sau “Femeia cu barba” cum l-a numit presa pe Thomas Neuwirth, castigatorul de anul acesta al Eurovision.
    Concursul in sine l-as putea numi un autentic show politic unde-si platesc “politele” mai marii Europei, iar muzica este doar pretextul. “Cui dam votul anul asta ?” cred ca este prima chestiune de pus la punct inaintea marii finale, iar o data stabilit clasamentul, bietii cantareti se cam zbuciuma de pomana.
    Despre participarea Romaniei eh .. poate la anu’ !
    Referitor la Conchita, aparte barba perfect frezata, m-a amuzat si totodata intrigat numele de artist al castigatorului …adica Wurst, care in germana inseamna traducand corect cuvantul “carnat gros”. Look-ul si numele au fost desigur cele doua “arme secrete” ale concurentului austriac, iar faptul ca a castigat concursul intr-un mod atat de absolut (inscriind astfel inca un record in analele Eurovisionului) reflecta clar ca in lumea show business-ului extravaganta (pana la ridicol uneori) este regina, iar clasicul si elegantul valetii acesteia.
    Asadar, propun sa vizionam urmatorul concurs fara sonor.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  4. Elle / 12 May 2014 23:08

    Of..De la Abba unde s-a ajuns? Pentru mine Eurovizionul s-a sfarsit odata cu Alexander Rybak, imi e drag omul: e finut ,cu bun-simt si cu o caruta de talent si pregatire. A mai zvacnit ceva in mine si cu Loreen si cam atat. De atunci… doar Eurotembelivision.

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  5. alina / 12 May 2014 21:14

    iar mie daca mi-ati fi spus acum cativa ani ca o femeie cu barba va participa la Eurovision si va castiga, as fi spus ca este imposibil, dar relaitatea bate filmul …

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro