„Sunt în faţa blocului, m-am gândit să trec pe la tine” sau „vin să te iau în 10 minute, mergem cu nişte prieteni de-ai mei la…” sau, şi mai rău, „am luat bilete, m-am gândit că o să te bucuri, avem avion mâine seară şi rezervare la…” Or fi de vină filmele şi basmele pentru acest chef nebun de surprize al cavalerilor inimilor noastre, dar realitatea ştim şi noi că e alta şi e confirmată de un studiu recent: 60% dintre femei ar prefera să-şi bată un cui în talpă decât să fie surprinse în acest fel.
Studiul pentru care au fost intervievate 2000 de femei a fost comandat de o companie aeriană. Cine ştie, poate că angajaţii lor sunt prea des martori ai unor certuri colosale în aeroport, a expresiei de ură şi chin de pe faţa femeilor care se lasă surprinse cu vacanţa vieţii lor sau a numărului mare de bărbaţi care urcă singuri în avion deşi cumpăraseră iniţial bilete pentru doi. Iată că acum e momentul să afle şi ei: o femeie are nevoie ca o surpriză să îi fie comunicată, în medie, cu 7 zile şi 11 ore înainte să fie pusă în practică. Desigur, ne referim la excursii pentru care trebuie pregătit terenul cu toate cele necesare, de la anularea celorlalte planuri până la alegerea ţinutelor, micile retuşuri cosmetice şi trecerea la o dietă rapidă pentru pierdut un kilogram-două. Deşi nici cu ieşirile în oraş pe nepusă masă nu e cazul să ne jucăm, aş zice.
Nouă este numărul mediu de obiecte vestimentare pe care e musai să le luăm cu noi într-o excursie scurtă, iar un sfert dintre femeile intervievate au recunoscut că lipsa unui element-cheie ar transforma toată vacanţa într-un dezastru. Toate acestea în condiţiile în care 40% dintre respondente au spus că partenerii lor nu s-ar gândi oricum să le facă vreo surpriză (deci n-au motiv să-şi facă griji), iar dacă s-ar gândi, pe primul loc în topul alegerii s-ar situa… o emoţionantă porţie de mâncare luată de la fast-food şi adusă la uşă. Şi parcă nici aşa nu sună bine deloc.
Concluzia este, aşadar: să fie surprize, primim, dar să știm și noi! 🙂
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.