În 1982, Carol Gilligan (fosta studentă a lui Kohlberg, un psiholog american celebru cunoscut pentru teoriile stadialității morale) argumenta că femeile tind să ia mai multe decizii etice bazate pe grijă, în timp ce bărbații sunt mai înclinați să adere la principii rigide și la o corectitudine abstractă.
Gilligan scrisese cartea ca urmare a cercetărilor alături de Kohlberg, care la rândul lui pusese fundamentele moralității pe psihologia lui Jean Piaget- părintele psihologiei moderne. Ce greșise principial, la nivel de cercetare, Kohlberg (ale cărui teorii le studiem și azi) este că subiecții pe care i-a observat el, au fost numai băieți, fără ca nicio fetiță să fie implicată în studiu. Cum aleg moral însă fetițele?
Pentru a vedea cum sunt oamenii dispuși să aleagă în astfel de decizii morale, filosoafa britanică Phillippa Foot propune următoarea ipoteză: există un tramvai, fără vatman, care a pierdut controlul direcţiei, mergând cu viteză. În faţa tramvaiului, pe şine, sunt cinci oameni legaţi, în incapacitatea de a se mişca. Pe direcţia pe care se află, tramvaiul se îndreaptă fix spre ei. Singura persoană care poate face ceva eşti tu. Lângă tine, în tramvai, se află o manivelă care poate schimba cursul tramvaiului, făcându-l să o ia pe alte şine. Totuşi, pe şina pe care îl poţi redirecţiona se află o altă persoană, una singură. Tu ai opţiunea de a nu face nimic, şi de a lăsa tramvaiul să îşi urmeze cursul, omorând astfel cinci oameni, sau să acţionezi direct asupra manivelei şi să omori una singură, salvând totuşi cinci.
În aceasta dilemă reiterată de un grup de cercetători italieni, femeile au fost mai degrabă înclinate către o alegere morală care nu implica acțiune directă (respectiv să nu facă nimic, lăsând tramvaiul să își urmeze cursul, omorând astfel cinci oameni), pe când bărbații au ales varianta utilitarianistă de a salva cinci și a omorî o persoană, acționând direct asupra manetei care schimba cursul tramvaiului.
Se naște, în mod firesc, întrebarea: există un gen al empatiei? Sunt oare femeile mai empatice, și dacă da, există un gen al moralei și poate al justiției?
Discuțiile pe marginea acestui subiect sunt numeroase, dar mai ales divergente, întrucât neurocercetătorii nu au căzut încă de acord cu psihologii sociali, care susțin că empatia este mai degrabă rolul influenței mediului asupra eredității și rezultatul dezirabilității sociale și a stereotipurilor. Drept urmare, nu putem știi cu siguranță dacă femeile sunt mai empatice pentru că așa au fost modelate (influența mediului asupra eredității duce inclusiv la noi scheme mentale care pot alcătui noi căi neurale), sau pentru că se nasc cu un număr mai mare de neuroni oglindă sau un sistem oglindă mai performant.
Totuși, mai multe studii, care au folosit o serie de măsurări neurofiziologice făcute cu magnetoencefalograful, au subliniat ipoteza conform căreia există o diferență de gen între sistemul de neuroni oglindă la femei și sistemul de neuroni oglindă la bărbați, femeile arătând o rezonanță motorie mai puternică decât bărbații.
Acestea fiind relevate, nu mai rămâne decât un pas în a spune, da, există o diferență biologică între nivelul de empatie al femeilor și cel al bărbaților, așteptându-ne că femeile să fie mai empatice, nu numai pentru că acesta este rolul pe care ele trebuie să îl joace în societate, dar și pentru că, în mod firesc, natura, de-a lungul evoluției, le-a înzestrat pe femei cu un nivel de empatie mai ridicat. Fiind mai empatice, întregul lor sistem moral este determinat de acest nivel crescut de empatie.
În 2010, un grup de psihologi de la Universitatea din Milano, a găsit că bărbații au oferit răspunsuri semnificativ mai utilitarianiste la dilemele morale personale (acele acțiuni carei implică decizii înalt emoționale) decât femeile. Factorii culturali, precum educația sau religia, nu au avut niciun efect asupra performanței în sarcina execuției unui judecăți morale.
Aceste rezultate sugerează că procesele cognitiv-emoționale implicate în evaluarea dilemelor personale morale diferă la bărbați și la femei, reflectând, posibile diferențe în mecanismele neurale.
Unul dintre factorii majori care ar trebui considerați în evaluarea rațiunii și comportamentului moral este genul. Însă, judecata morala mai depinde și de procesele emoționale și cognitive. S-a aflat astfel că judecățile morale diferă de la femei la bărbați. Răspunsurile la dileme morale personale diferă în mod specific și selectiv atât la bărbați cât și la femei. În aceste circumstanțe, bărbații aleg mai pragmatic, indiferent dacă riscă sau nu starea de bine a celorlalți. Prevalența răspunsurilor non-utilitarianiste la dilemele morale personale la femei sprijină distincția făcută de Gilligan în ceea ce privește etica grijii și etica justiției. Așadar, rațiunea morală feminină pare direcționată în așa fel încât să evite rănirea altora, ea valorificând relațiile sociale și îndeplinind așteptările celorlalți.
Acestea fiind spuse, cine credeți că ar fi judecători mai buni: bărbații sau femeile?
PS: credeți că întâmplător în 2010, România a deținut recordul pentru femei magistrați? Din 3928 de judecători, 2855 au fost femei iar din 2252 de procurori, 1169 au fost femei (Statisticile Consiliului Superior al Magistraturii).
Pe Diana Nicolescu o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
