Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Foști iubiți, actuali străini

5 January 2017

Cât de ciudaţi suntem noi, oamenii. Ne putem apropia atât de repede, cu o ardoare ce ne înflăcărează, iar în vâlvătaia pasiunii nebuneşti cu care ne iubim, ne trezim deodată că totul se stinge; brusc şi fără explicaţii. Ne trezim că suntem mai străini decât obişnuiam a fi înainte de a ne cunoaşte şi orele în şir pe care le petreceam la telefon sau de mână prin parc se transformă în întrebări fără răspuns. Când? De ce? Cum? Mai ieri mă sorbeai din priviri şi nu ratai nicio ocazie de a-ţi trece degetele prin părul meu, iar acum nici măcar nu mă mai întrebi dacă sunt bine. Mi-aş dori să te întreb de ce m-ai mai făcut să te iubesc.

M-am trezit stând faţă în faţă cu tine. După zile în şir în care nu am vorbit deloc. E atât de ciudat. Altă dată, ţi-aş fi sărit în braţe fără să ezit. Acum trebuie să mă domolesc şi să mă prefac că mă mulţumesc doar cu a fi amici, doar cu a te privi cum tragi cu grabă din ţigară, păstrându-ţi totodată, cu mare grijă, spaţiul personal.

despartire

– Ce faci? întreabă el

– Aştept să se facă ora ca să plec de la muncă. Tu? Eşti bine?

– Şi da, şi nu..

– Ce s-a întâmplat cu tine?

– Nici eu nu ştiu… Este posibil să plec. De tot.

– Cu munca?, îl întreb și înghit în sec.

– Plec înainte de Crăciun şi… nu cred că mă mai întorc.

L-aş fi sărutat. Cu toată dorinţa cumulată în zilele în care mi-a lipsit atât de mult, în care nu ne-am auzit. Dar nu mi-am permis. Aşa că doar am rămas privindu-l în ochi, cum zorea să îşi termine ţigara pentru că îngheţase de frig. Ochii mi se umezeau subit, aşa că am plecat capul în pământ, să nu observe. Destul de probabil să îşi fi dat seama ce se întâmplă cu mine. Aş fi vrut să îl întreb atât de multe. „O să te mai văd înainte să pleci?”, „Ce s-a întâmplat cu noi, aşa, dintr-odată?”  Dar până să mai apuc a spune ceva, el a aruncat chiştocul, zâmbindu-mi pentru ultima oară.

– Hai că am plecat. Am îngheţat. Ne auzim la telefon.

Mi-aş fi dorit să am curajul să îl întreb de ce îmi vorbeşte despre lucruri pe care ştie că nu le va face. Dar, în schimb, mi-am găsit forţa pentru un simplu „bine”, după care m-am întors şi am plecat.

Guest post by Miruna-Alexandra Maftei

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
22,291 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro