Încă îl aștepți. Încă mai speri. Ai uitat tot ce te-a făcut să nu-l întorci din drum când a ales să plece. De ceva timp, stai agățată de ceea ce te făcea să crezi în el, în voi doi. Și știi prea bine că nu există, că n-au existat niciodată, decât în inima ta, motive să-l consideri om în adevăratul sens al cuvântului. L-ai considerat sensibil, cu suflet de artist și caracter frumos. Demn de admirația și de iubirea ta.
Nu. Tu, cea de atunci, și tu, cea de astăzi, referindu-vă la el, nu vorbiți de același om. Cel pe care îl credeai apropiat de sufletul tău nu este altceva decât… reflexia sufletului tău. Inconștient, obișnuim să vedem în oameni ceea ce există în noi, bun sau rău. Iar cel pe care sufletul tău plin de speranță refuză să-l vadă cu adevărat astăzi, este el de fapt. Iată-l: un monstru în carne și oase! Exact, nu e cazul să-i mai găsești scuze. El este o entitate care ți-a făcut și îți face rău conștient. Atât cât tu o să-i mai permiți și o să-i justifici acest comportament inuman.
Fostul tău iubit nu este nici înger, nici măcar demon. Este om. Iar oamenii nu sunt perfecți. Oamenii pot fi răi, cu sau fără voie. Oamenii sunt emoționali și (re)acționează în consecință. În cazul lui, părțile bune erau mai mult proiecția așteptărilor tale pozitive, iar cele mai puțin bune sunt o realitate. Știu, (aproape) ai înțeles toate aceste aspecte despre tine și despre el. Cu toate acestea, (încă) nu vrei să accepți.
Te opui vehement ideii de a merge mai departe. Căci a merge mai departe, înseamnă, la propriu, a te îndepărta. Și ție ți se face dor numai la gândul că ai putea face un pas de melc în direcția contrară celei în care merge el (deja) de ceva timp. Înțelege, totuși, că, deși tu stai pe loc, el te îndepărtează prin pașii lui în sens opus.
În vreme ce tu continui să-l privești ca pe un reper (fizic, temporal, poate sentimental), el își continuă viața liniștit, chiar fericit, cum e firesc, de altfel. Așadar, după ce ai sacrificat jumătate de deceniu pentru că ai crezut în voi și pentru a te alege cu o lecție pe care, probabil, altfel nu ai fi învățat-o atât de bine, acum continui să-ți prejudiciezi prezentul, dar și viitorul, continuând să pui pe primul plan persoana lui, înainte de sufletul tău și de viața ta.
Tu ai rămas acolo, inertă, în timp ce el pășește cu încredere, uneori aleargă, alteori dansează, toate acestea de mână cu persoana care i se potrivește, cu cea care e compatibilă cu neregularitățile lui. Iar tu, în loc să dai o șansă unui alt imperfect, dar mai apropiat de imperfecțiunile tale, te-ai blocat…
Și blocată ai rămas. Și stai și retrăiești povestea, și cauți răspunsuri la întrebări de care nici lui, nici altcuiva nu-i pasă. Și, desigur, îți cauți partea de vină, căci el, dintotdeauna, ca să iasă basma curată și să poată fi fericit fără remușcări, a aruncat mingea culpei în terenul tău. Ai idee cât de viclean poate fi, chiar involuntar, un om sensibil (ca el), pentru a-și menaja sensibilitatea, pentru a-și proteja orgoliul?!
Lasă-l! Nici să te cauți de propriile greșeli, dar nici să repeți greșeala lui, aceea de a transfera responsabilitatea în conștiința celuilalt. Lasă-l pe el să se păcălească singur! Nu o să reușească pentru mult timp. Va claca. Tu fii conștientă, pricepe, acceptă! Acceptă situația, așa cum a fost, și dă drumul pașilor să meargă mai departe. Pășește acum mai ferm, cu lecția învățată!
Guest post by Maia Cristina MOROȘANU
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
