Frumusețea spiritului uman – La vie devant soi

15 November 2020

Să ai toată viața înainte ar putea fi un motiv de speranță, de permanentă bucurie. Cu toate acestea, există multe ființe care nu privesc așa situația. Lipsa de iubire, perspectiva sumbră a sărăciei, tristețea – toate modifică viziunea asupra vieții. În această cheie ar fi necesar să abordăm o mai veche, dar deloc demodată peliculă: La vie devant soi/A Life Ahead.

La vie devant soi atinge teme sociale pertinente și are atât de multe de relevat generațiilor actuale încât e surprinzător faptul că filmul e destul de puțin cunoscut. Probabil de aceea cineastul Edoardo Ponti a realizat (în 2019) un remake în care a distribuit-o pe inegalabila Sophia Lauren. Să revenim, totuși, la pelicula din 1977.

În Franța, deceniul al șaptelea din secolul XX a reprezentat o perioadă dificilă din punct de vedere al toleranței sociale. Ca în mai toată Europa occidentală, și în Hexagon valul de imigranți creștea, iar violențele din Orientul Mijlociu întrețineau și mai mult starea de intoleranță rasială. Pe fondul acestor evenimente dintr-un deceniu tulburat, preocuparea publică pentru imigrație devine evidentă. Așadar, pelicula La vie devant soi (apărută în 1977) a reprezentat o rază de speranță pentru cei care militau pentru identitatea națională, când distinsul cineast israelian Moshé Mizrahi a adaptat pentru marele ecran romanul omonim al lui Romain Gary (scris sub pseudonimul Émile Ajar), volum răsplătit cu Premiul Goncourt (1975). Filmul relevă absurditatea intoleranței și devine o frumoasă lecție întru acceptare și înțelegere, beneficiind de aportul minunatei actrițe Simone Signoret, care interpretează excepțional rolul unei bătrâne prostituate; acesta fiind – probabil – cel mai reușit rol din întreaga sa carieră.

Pelicula tratează teme delicate precum imigrația, prostituția, Holocaustul, îmbătrânirea și eutanasia. Axul principal al poveștii îl constitue inedita legătură dintre o bătrână prostituată evreică (Madame Rosa) și un orfelin arab (Mohamed, zis Momo); relație alimentată de faptul  că ambii erau considerați indezirabili (în Parisul anilor ’70) din punct de vedere social.

Realismul aproape brutal al peliculei face și mai provocatoare această poveste cinematografică, care ar putea fi considerată (de conservatori) ofensatoare. Totuși, scopul filmului este de a trasnpune artisitc aerul de tristețe existențială, insistând asupra aspectelor neplăcute ale vieții celor lipsiți de șansă. Deși se derulează, în principal, în mediul prostituatelor și al proxeneților din mediul muncitorilor arabi și evrei din Paris, pelicula nu atinge sordidul. Există omenia săracilor fără ca povestea să pară o farsă.


Bunăoară, Madame Rosa e o supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, iar acum își duce traiul în Paris (Belleville). Amintirile persecuțiilor naziste îi bântuie încă memoria, de aceea se consolează în compania lui Momo, un orfelin arab, plin de revoltă. Madame Rosa e în vârstă, locuiește la ultimul nivel dintr-un imobil din cartierul Belleville, roasă de bătrânețe, boală și triste amintiri. De-a lungul anilor, a avut grijă de copiii prostituatelor. Acum, toți au dispărut, cu excepția lui Momo (Samy Ben Youb), un tânăr băiat arab. Îl poate îndepărta de la o viață „criminală”? Deși vârsta și infirmitățile au epuizat trupul doamnei Rosa, spiritul ei a rămas puternic. Resursele ei sunt vizibil diminuate, vecinii o privesc cu ochi buni și aprobaseră acțiunile ei de ajutorare a descendenților nedoriți ai celor din vechea sa „profesiune” (timp de   35 de ani fusese prostituată). Deși medicul Katz încearcă să o liniștească, spunându-i că nu are cancer, Madame Rosa știe bine că are zilele numărate. Când boala pare de nestăvilit, Momo o convinge pe bătrâna sa protectoare să părăsească apartamentul și să se alăture rudelor sale din Israel.

Așadar, cineastul israelian narează cu măiestrie acestă emoționantă poveste și trasformă La vie devant soi într-o reușită adaptare a operei lui Romain Gary. Prin urmare, înclinația bine dezvoltată a lui Gary spre ironie, compasiune, dreptate socială rezonează pe tot parcursul filmului. Iar ceea ce face ca filmul să rămână memorabil o reprezintă legătura specială dintre eroii principali, întrupați de Simone Signoret și Samy Ben Youb. Nici nu se putea găsi o altă interpretă decât uimitoare Simone Signoret pentru rolul supraviețuitoarei de la Auschwitz, fosta prostituată pariziană, ajunsă acum în pragul decrepitudinii și dependenței; așa se explică și premiile obținute la timpul cuvenit de faimoasa actriță. La fel de bine se justifică și distribuirea micuțului Samy Ben Youb  în rolul algerianului abandonat. Băiețelui care ne amintește de Antoine Doinel din filmul lui François Truffaut (The 400 Blows / Les Quatre Cents Coups).  În pofida lipsei de experiență și-a vârstei crude, micuțul se achită cu brio de sarcini, ba chiar fură simpatia publicului. Scenele finale, în care băiatul preia controlul, într-un mod aproape dramatic, asupra destinului protectoarei sale sunt extrem de tulburătoare și convingătoare, obligând spectatorul să reflecteze mai adânc asupra dragostei și-a formelor sale de manifestare.

Filmul găsește puternice ecouri în lumea contemporană în raport cu intoleranța rasială. Trebuie să amintim doar scena și reacțiile celor din jur când tatăl lui Momo suferă un stop cardiac, știindu-se băiețelul fusese crescut de o prostituată evreică. De asemenea, dureroase trăiri stârnesc și memoriile bătrânei supraviețuitoare din lagărul nazist, amintind de rușinoasele complicități ale franțujilor în «chestiunea evreiască» din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un alt subiect tabu pe care cineastul îl abordează cu o surprinzătoare îndrăzneală și un soi de candoare este cel al eutanasiei. La mai bine de patru decenii,  sinuciderea asistată reprezintă una dintre cele mai aprinse controverse ale lumii contemporane. Ideea că oricine are dreptul la o moarte demnă este puternic conturată în acest film. Tot ceea ce lasă moștenire bătrâna Rosa este dragostea sa puternică pentru un copil străin, relevând frumusețea spiritului uman.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

Regia: Moshé Mizrahi

Scenariul: Moshé Mizrahi, adaptare după romanul La Vie devant soi scris de Émile Ajar (Romain Gary)

Imaginea: Nestor Almendros

Decorul: Bernard Evein

Montajul: Sophie Coussein

Muzica: Philippe Sarde, Dabket Loubna

Distribuția:

Simone Signoret – Madame Rosa

Samy Ben Youb – Momo

Michal Bat-Adam – Nadine

Gabriel Jabbour – M. Hamil

Geneviève Fontanel – Maryse

Bernard Lajarrige – M. Charmette

Mohamed Zinet –  Kadir Youssef

Elio Bencoil – Moïse

Stella Annicette – Madame Lola

Durata: 105 min

Data apariției: 1977

Premii, nominalizări:

Premiul Oscar pentru «Cel mai bun fim într-o limbă străină», 1978

Simone Signoret, Premiul Oscar pentru interpretarea din «Cel mai bun film într-o limbă străină», 1978

Bernard Evein, Nominalizat pentru «Cel mai bun decor», Premiile César pentru film, 1978

Jean-Pierre Ruh, Nominalizat pentru «Cel mai bun sunet de film», Premiile César pentru film, 1978



Citiţi şi

Mă îndrăgostisem de un bărbat însurat, a cărui căsnicie se terminase, de fapt, demult

Sophia Loren: “Aşa este viaţa. Bucuraţi-vă cât trăiţi şi reţineţi că şi bătrâneţea face parte din ea. Aşa că bucuraţi-vă şi de asta. Aveţi grijă de voi!”

Cinci conturi de Instagram din care poți învăța despre istorie, modă și feminitate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro