Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Gările nu sunt doar pentru oameni fericiți

26 February 2018

Suflete plouate se plimbă în gări părăsite. Trag după ei geamantane pline cu amintiri și clipe de fericire. Au adăugat acolo și tristețile, frustrările și dezamăgirile lor. Și-au acceptat, într-un sfârșit, viața așa cum e ea. Și-au adunat în bagaj toate visele și au plecat în grabă să prindă trenul către fericire. Dar, gara era părăsită.

Anii trecuseră peste toate momentele care s-au întâmplat acolo. Peroanele uitaseră săruturile de rămas bun și lacrimile celui ce rămâne în urmă, privind cum o parte din el e închisă într-un tren și se îndepărtează. Uitaseră toate promisiunile, toate părerile de rău. Aproape că Îmi va fi dor devenise o vagă amintire a începuturilor.

Aerul era îngreunat de ceața renunțării. Rememorarea mirosului despărțirii îi făcuse pe toți întârziații să zâmbească amar. S-au privit unii pe alții și au realizat că au haine ponosite, prăfuite  de speranțe deșarte… Se priveau și încercau să-și imagineze plecarea celor fericiți. Se gândeau că tinerii entuziaști cu care li s-au intersectat privirile în zilele ploioase de toamnă și în ochii cărora strălucea iubirea s-ar putea să fie deja pe partea cealaltă, unde totul e fericire și e soare mereu. Era o tăcere apăsătoare. Începeau să simtă lipsa muzicii și a îmbrățișărilor…. privirile acele întrebătoare ale iubirilor pierdute.

gara

Sursă foto: pixabay.com

Începea lupta între dorul fierbinte din interior și înserarea care le umbrea și mai mult inimile incinerate, devenite cenușă. Totul se transforma în lacrimi. Toate dispăreau în ceața uitării.

Își imaginau fericirea ca o fereastră simetrică. Apusurile se vedeau ca niște bucăți detașate, pastelurile fermecătoare ale acestuia, întinzându-se peste oceanul care te seducea cu șoaptele retragerii sale înspumate peste nisipul ud.

Pânze de păianjen întunecau gânduri și amintiri… teama de eșec și frica de a nu aparține nicăieri, niciodată, au creat o atmosferă apăsătoare… Aproape tragică. Nu erau pregătiți să renunțe la nimic. Locul în care trăiau erau clădite speranțe din lacrimi reci, scurse pe obrajii celor care au pășit într-un vid absolut. Se aflau undeva în afară timpului.

Erau condamnați la nefericire…

Eram acolo cu ei și împărtășeam cea din urmă clipă. A început un vânt puternic și m-am simțit aruncată, izbită de trecutul plin de remușcări și regrete. Într-o secundă poți trăi fericirea, ca mai apoi să clipești și totul să devină un haos total. Îmi repet cu glas stins. Nu e nicio dramă în faptul că ne-am iubit și acum… acum, nu o mai facem… Ne-am pierdut din neatenție, printre lucrurile mărunte… dar cum să nu fac din asta o dramă când nu pot ucide iubirea din mine?…. Învăț să trăiesc singură și mi-e teamă că umbra ta mă va abandona. Și atunci ce se va alege de sufletul meu, chinuit de gândul că nu te va mai găsi niciodată? Îl voi lăsa să se avânte într-un abis al necunoscutului și al durerii?

Iubirea nu se pierde odată cu despărțirea… Ea încă crește, așa, în absență… dar eu m-am luptat să o ascund de tine, de mine, de noi… și m-am luptat cu mine. Mi-a fost o frică cumplită… De întunericul din jurul meu, de privirea ta rece și de indiferența ta… Îmi doream atât de mult să ucid iubirea, să distrug misterul din jurul meu, sperând că voi descoperi eternitatea. Dar am ajuns aici… În întunericul de nepătruns, înconjurat de oameni care plâng, strigă, își urlă durerea, citindu-se pe chipul lor dorința sufletului de evadare din iad.

Mi-e frică și încep să-ți strig numele, dar nu mă aud. Te strig în gând și nu-mi răspunde nimeni. Nu rezist fără tine. Oricât de mult am refuza sufletele noastre nu se vor liniști până când nu vor regăsi liniștea ce le-a legat… Un zgomot puternic mă trântește la pământ. Simt cum se scurge sângele rece din mâna stângă… și totul devine neclar. Nu știu cât timp am stat întinsă pe bucata de beton din blestemata gara în care mi-am găsit sfârșitul.

Am simțit o mână caldă care s-a aplecat asupra mea și a încercat să mă desprindă de peronul înghețat. Am scos un sunet de durere și mi-a șters praful de amintiri și tot trecutul de pe pleoape și am deschis ochii… l-am recunoscut…

Era un nou început… viitorul meu… Nu după mult timp, fericirea era întruchipata în razele soarelui care îmi dezmierdau chipul… simțeam fericire și o liniște ce-mi speria sufletul și îmi făcea inima să tresară. Priveam munții verzi de la fereastra vagonului și simțeam cum crește în mine speranța. Vântul era plăcut și mi-a zburat un ultim gând la tine… și mi-aş fi dorit să te privesc în ochi când aș fi întrebat cu toată durerea pe care urma sa o las în urmă. Cum ai putut renunța şi ai plecat fără să-ți întorci privirea spre mine? Ai împachetat visele și ai plecat. Atâtea întrebări care începeau cu de ce și se terminau în tăcere… M-am rezumat la un singur gând… Dacă iei totul sau aproape totul, cum să mai lași nimic? Tocmai acela doare…

Oricum, nu mai conta și apoi am știut… Pentru noi, totul se pierduse. Mi-am lăsat trecutul, întrebările, dezamăgirile și iubirea mea pentru tine printre ruinele gării și am fost fericită.

Guest post by Larisa

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

Câteva neînțelegeri în marginea referendumului

Halal părinți!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
874 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro